Excelent acest Pulp Fiction (1994) scandinav, asa cum a fost el denumit in mai toate review-urile oficiale pe care le-a primit, desi eu as inclina mai mult spre un Crash (2004) ca si grad de comparatie. Nu mi se pare ca are nimic din infloriturile si exagerarile lui Quentin Tarantino; a nu se interpreta ca aduc o critica mult apreciatului Pulp Fiction; spun doar ca acela are un gen de de marca inregistrata a acestui regizor american, originar din Tennessee. Dar asa cum spuneam, asemanari mai mari vad cu filmul canadianului Paul Haggis. Totusi, pelicula finlandeza in discutie nu este o copie a nici unuia dintre filmele amintite. Fata de Crash ea beneficiaza de o actiune mai usoara de inteles, mai penetrabila. Totul este cursiv si in linie dreapta. De la o poveste se ajunge la alta, practic fiecare fiind declansatoarea celei ce urmeaza. Pe cand la Crash actiunea era intretaiata, intercalata. Este totusi si o mica exceptie in final cand pentru a ne introduce intr-un nou episod ni se reiau cateva secvente din cel precedent.
O alta caracteristica proprie acestei productii finlandeze este si modul de deschidere a povestii. Si astfel vedem ca o actiune duce la o alta, iar implicarile si consecintele sunt intr-o progresie geometrica . Totul porneste de la acel profesor disponibilizat, dar apoi actiunea propriu-zisa se leaga de bancnota de 500 de euro.
Fata de alte drame, aici accentul nu se pune pe o rezolvare decenta sau corecta a unui caz anume. Majoritatea episoadelor sunt sfarsite tragic. Avem si episoade, adica perosnaje in film, care nici macar nu isi incheie povestea in niciun fel, ea ramanand cumva suspendata in mintea fiecaruria dintre noi. Toate astea ii confera filmului o autenticitate ciudata.
Iarasi ca o remarca pozitiva, o caracteristica a unicitatii, este si acea "pregatire" a unei scene ce va urma. Acele discursuri tinute de fiecare caracter ce ne este creionat parca ii ghideaza destinul. Pare un fel de prezicere a ceea ce va fi. Fiecare personaj parca isi indeplineste menirea. Ei sunt si sfarsesc asa cum gandesc si cum spun, prin acele monologuri, ca simt. Unele discursuri sunt mai filozofice, cum ar fi cel dintru inceput sau cel despre haos din cursul tinut la scoala. Alte sunt mai primitive, mai putin culte, cum e cazul celor doi comis-voiajori ce se intalnesc in bar.
Oricum ar fi si orice am spune, filmul ramane unul deosebit, cu o descriere destul de necizelata a vietii locuitorilor acestei tari europene si cu un mod de a trai si a fi specific lor, atat de bine intruchipat de protagonisti. Regizorul Aku Louhimies, putem spune ca prezinta oameni distincti cu firi proprii.
Totul este atat de palpabil incat aceste vieti pot fi pipaite de catre asistenta; ele sunt vietile oamenilor pe care i-am fi intalnit cu siguranta la orice plimbare pe strazile din Helsinki, acest oras scaldat de apele permanent reci ale Golfului Finlandei. I-am fi vazut pe la metrou, prin cartier, oameni normali, comuni, ce isi au necazurile, problemele si rar de tot bucuriile lor.
Un film pesimist, un film dureros de trist, dar un film bun. Un 7,74! Recomand!
Ps. Tot legat de comparatia cu Pulp Fiction-ul; ca si final si mod de incheiere a cercului acestei istorisiri, (pentru ca prin modul in care evolueaza si se leaga intre ele aceste destine, putem spune ca este o singura poveste ce isi devoreaza pe rand protagonistii si apoi este pasata catre noile personaje din urmatoarea povestire; personaje sau victime, spuneti-le cum vreti), filmul se aseamana izbitor de mult cu Trainspotting (1996) al lui Boyle. Sa fi avut acest film vreo influenta...? Asta nu putem a sti.
O alta caracteristica proprie acestei productii finlandeze este si modul de deschidere a povestii. Si astfel vedem ca o actiune duce la o alta, iar implicarile si consecintele sunt intr-o progresie geometrica . Totul porneste de la acel profesor disponibilizat, dar apoi actiunea propriu-zisa se leaga de bancnota de 500 de euro.
Fata de alte drame, aici accentul nu se pune pe o rezolvare decenta sau corecta a unui caz anume. Majoritatea episoadelor sunt sfarsite tragic. Avem si episoade, adica perosnaje in film, care nici macar nu isi incheie povestea in niciun fel, ea ramanand cumva suspendata in mintea fiecaruria dintre noi. Toate astea ii confera filmului o autenticitate ciudata.
Iarasi ca o remarca pozitiva, o caracteristica a unicitatii, este si acea "pregatire" a unei scene ce va urma. Acele discursuri tinute de fiecare caracter ce ne este creionat parca ii ghideaza destinul. Pare un fel de prezicere a ceea ce va fi. Fiecare personaj parca isi indeplineste menirea. Ei sunt si sfarsesc asa cum gandesc si cum spun, prin acele monologuri, ca simt. Unele discursuri sunt mai filozofice, cum ar fi cel dintru inceput sau cel despre haos din cursul tinut la scoala. Alte sunt mai primitive, mai putin culte, cum e cazul celor doi comis-voiajori ce se intalnesc in bar.
Oricum ar fi si orice am spune, filmul ramane unul deosebit, cu o descriere destul de necizelata a vietii locuitorilor acestei tari europene si cu un mod de a trai si a fi specific lor, atat de bine intruchipat de protagonisti. Regizorul Aku Louhimies, putem spune ca prezinta oameni distincti cu firi proprii.
Totul este atat de palpabil incat aceste vieti pot fi pipaite de catre asistenta; ele sunt vietile oamenilor pe care i-am fi intalnit cu siguranta la orice plimbare pe strazile din Helsinki, acest oras scaldat de apele permanent reci ale Golfului Finlandei. I-am fi vazut pe la metrou, prin cartier, oameni normali, comuni, ce isi au necazurile, problemele si rar de tot bucuriile lor.
Un film pesimist, un film dureros de trist, dar un film bun. Un 7,74! Recomand!
Ps. Tot legat de comparatia cu Pulp Fiction-ul; ca si final si mod de incheiere a cercului acestei istorisiri, (pentru ca prin modul in care evolueaza si se leaga intre ele aceste destine, putem spune ca este o singura poveste ce isi devoreaza pe rand protagonistii si apoi este pasata catre noile personaje din urmatoarea povestire; personaje sau victime, spuneti-le cum vreti), filmul se aseamana izbitor de mult cu Trainspotting (1996) al lui Boyle. Sa fi avut acest film vreo influenta...? Asta nu putem a sti.