Malefica hotărește să se răzbune atunci când află că la palat Regele și Regina dau o petrecere mare în cinstea copilului lor nou-născut, fără ca ea să fie invitată.
Blestemul ei spune că în ziua când micuța Aurora va împlini 16 ani, se va înțepa în vârful unui fus de tors și va cădea într-un somn adânc asemănător morții. Dar, ca în orice poveste, vraja poate fi desfăcută cu sărutul dragostei adevărate!
Peste ani de zile, deși protejată de zâne și ferită de ochii Maleficei, Aurora este vrăjită și se înțeapă așa cum prevestea blestemul Maleficei.
Credeți că în final totul se va sfârși cu bine? Oare Prințul Filip va reuși să o înfrângă pe Malefica și să o trezească pe Aurora cu sărutul dragostei adevărate?
Spectacol de teatru cu păpuși recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani.