Funny Games (2007)

EDIT, se pare ca s-a salvat comentariu de 2 ori wtf

Daca nu aveti ce face 2 ore atunci puteti sa va uitati la asta.
Initial mi-a placut ideea de aceea am vrut sa-l vad, primele 30 is bune, are suspans pe parcursul filmului dar

SPOILER: ce m-a enervat cel mai mult a fost scena aceea cand tipa omoara pe unu din baietii rai iar celalalt cauta telecomada de la TV ca sa dea inapoi inainte ca evenimentul sa se intample, am ramas masca dupa faza asta chiar voiam sa-l inchid dar numai era asa mult si am decis sa-l continui. Din cauza aceasta i-am dat nota aceasta, daca nu era scena aceasta atunci poate ii dadeam un 5. Mai sunt si scene care efectiv sta 5 minute (si nu glumesc) pe acelasi cadru, daca stiam dadeam skip pentru ca nu se intampla nimic e ca si cum te-ar pune sa te uiti la o poza.

Ce comentarii erau prin 2007-2010 părerea mea că multe ar trebui editate în așa fel încât să înțeleagă și oamenii puțin mai culți ce au de reproșat niște persoane cu 2 neuroni la un asemenea film.

--- SPOILERE PE AICI ---

Funny Games (2007) este un remake al filmului din 1997 regizat de aceiași persoană : Michael Hanake, care a găsit de data asta o rețetă mai bună pentru un film care reușea să-mi traumatizeze copilăria de fiecare dată când îl vedeam pe TVR sau Boom Action prin anii 2004-2005.
De data aceasta cuplul terorizat este alcătuit din : Naomi Watts și Tim Roth și din prima putem spune că avem un casting mai bun decât avea filmul din 97. De asemenea antagoniști noștri sunt : Brady Corbet și Michael Pitt, Brady având doar 18 ani când s-a filmat Funny Games și totuși în ciuda vârstei sale fragede face un rol bun ca atagonist de sine stătător.
Filmul este alert, nu ai timp să respiri, se bazează mult pe character development, ceea ce este un lucru bun într-un Thriller, este foarte de apreciat și jocul actoricesc al cuplului nostru: Naomi Watts și Tim Roth, însă plodul joacă execrabil de unde și faptul că acesta nu a reușit să facă mare lucru după acest film. În rest totul okay mai scapă pruncul doar ca să le dea în mână o armă celor 2 antagoniști, într-un final aceștia se plictisesc și omoară pruncul, după care filmul te lasă cu o idee că filmul s-a terminat, că iubăreții noștri au scăpat, iar ceea ce urmează să fie doar follow up la ce s-a întâmplat.. nu nu se întâmplă asta, nu facem dramă dintr-un Thriller, iar ambii protagoniști sfârșesc morți,dar faptul că antagoniștii puteau da timpul înapoi să repare greșelile din trecut e ceva care face filmul fără speranță, lasă vieweru să creadă că ei au mai făcut chestia asta și or să mai facă chestia asta mult și bine,la sfârșit cei 2 dau de o altă familie pe care probabil o să o facă praf de asemenea. Ceva gen GG, mai jucăm unu ? :))

Secvențele în chiloți și mănușile albe fac filmul când praf . . când Funny.

CEL MAI PROST FILM EVER !! Îți vine sa te pui pe plâns ca ai pierdut o ora și ceva și viața !! L-am văzut intalmplator la tv și mi-am făcut cont aici ca sa pot lasă acest comentariu,sa vada și alții despre ce e vorba !!

Nu stiu de ce a facut un nou film cu alti actori pentru ca nu aduce nimic nou
Filmul facut in 1997 a fost bun.Acesta nu.

As fi vrut sa pot derula si eu timpul cu 2 ore inapoi si sa nu aleg sa ma uit la filmul asta.

UN film intersant cu pshihopati,daca pot spune asa ceva,roluri foarte bune facute de cei 2 nebuni,dar totusi nu poti spune ca este o capodopera a genului,sau vreun film de revazut,sau pentru oricine !Pentru multi,le poate lasa un gust amar !

nu recomand slabilor de ingeri! nu imi pare rau ca l,am vazut dar nu m,as mai uita inca odata!

Slab. Multe scapari, momente neverosimile. M a luat somnul. Mai bine nu..

Doamneee fereste !!! Nu m-am umplut de nervi la un film niciodata,nu am cuvinte sa descriu cat este de prost acest film!!! Mai ales faza cu telecomanda ??? Cand in sfarsit se intamplase ceva logic s-au gandit ei asa sa mai te enerveze putin.Imi pare foarte rau ca m-am uitat la aceasta porcarie.NU RECOMAND!

Nu am mai vazut nicodata un asa film. Ma simteam de parca eram fac si eu parte din film.

Te tine in suspans. Dar nu mi-a placut acea telecomanda care... da timpul inapoi. Cei care au vazut filmul stiu la ce ma refer.

Mare pierdere de timp... am citit comm-urile dar am zis sa nu le iau in seama si am fost foarte dezamagita de decizia asta. Dupa filmul asta ramai doar cu ideea de ,,oua date imprumut"...

interesant filmul.are de toate:actiune,drama,groaza,suspans dar si un final trist.Naomi Watts ne impresioneaza din nou cu o prestatie reusita.ps:scena in care Anna e aruncata pur si simplu in apa e naspa dar m-a facut sa pufnesc in ras.nu stiu de ce.

un film bun care merita vazut si care impresioneaza ,din punctul meu de vedere,prin ideea deosebita de a chinui o familie fara un singur urlet sau injuratura din partea agresorilor si reusind printr-un calm si o politete bolnava sa isi terorizeze victimele,desigur daca asteptati thriler si suspans de la acest film nu l-asi recomanda,insa petru cei ce doresc ceva inedit si altfel le doresc o vizionare placuta!

Deci un film mai prost ca asta rar gasesti,se deruleaza filmu inapoi la o anumita faza din film ,actori interactioneaza cu noi spectatori,filmul nu are nici macar o logica,nu recomand nimanui,O PIERDERE COMPLETA DE TIMP!!!!

Daca juca Pistruiatu nostru in film, era cu happy end............

acest film parca este lipsit de inspiratie,dac e cumva sambata seara si vreti sa va delectati cu un film,nu va uitati la asta ca riscati sa va pierdeti timpul uitandu-va la filmul acesta sec in loc sa urmariti o capodopera

Cred ca filmul asta nu are niciun sens.
Nu recomand,m-am plictisit la inceput ..

Comentariu șters

Cu un rating Imdb este de 6,4 aş zice că este uşor subevaluat. Explicabil într-un fel, pentru că filmele de adâncime, de profunzime psihologică impun analize multidimensionale pe care spectatorul obişnuit nu este deprins a le întreprinde. Filmul este construit interesant în sensul că o mare parte din cadrele sale sunt impregnate cu forma, dar şi conţinutul unei interesante piese de teatru. Avem aşadar un fel de teatru în film, iar această manieră valorizează intens filmul, căci scenariul urmăreşte îndeaproape şi potenţează universul gestual al personajelor implicate. Aparent este vorba despre un teatru absurd. Totuşi n-aş accentua ideea că această categorie dramatică, teatrul absurdului, este evidenţiată prin această peliculă. Patologicul celor doi indivizi este aparent, ei simbolizând tenebrele care dau târcoale tot mai mult, tot mai elaborat unei lumi tot mai tehnologizate. Tenebre care îşi iniţiază opera de pervertire a sufletului omului modern încă din fazele de conştiinţă deplină, de luciditate maximă ale sale, dar mai ales pe un fond de relaxare, de scădere a vigilenţei acestuia. Cadre precum acelea în care diavolii cu mănuşi albe apar într-o debordantă inocenţă dornici de socializare simbolizează excepţional contribuţia inconştientă a viitoarelor victime la propriul dezastru… Sângele care curge pe televizor, mirarea demonului alb în faţa declaraţiei femeii referitoare la necunoaşterea vreunei rugăciuni, insistenţa lui pentru obţinerea trăirii intense a femeii obligată să se roage se constituie în tot atâtea ocazii în care spectatorul este invitat la introspecţie. Şi noi avem orgolii, şi noi avem naivităţi (prea) multe, şi noi suntem deseori în stări (tot mai) haotice în care vigilenţa este sacrificată nepermis pe altarul unei abandonări totale în dulcele confort. Verosimilitatea unor comparaţii cu suferinţele îndurate de Iov cel biblic nu este altceva decât o calitate a peliculei. De data aceasta însă, Iov apare în variantă …feminină într-o istorisire transpusă timpurilor noastre. Un Iov în variantă feminină creşte dramatismul situaţiilor, dată fiind sensibilitatea crescută a sufletului feminin. Şi, precum ilustrul Iov care nu s-a dezis de Creatorul său în ciuda iadului la care a fost supus, tot astfel personajul feminin din această piesă de …teatru în …film nu se dezice de soţul ei, în ciuda iadului prin care trece. Nici măcar nu-l admonestează, deşi lipsa lui de fermitate poate ar fi impus această reacţie a femeii. Dar şi pentru că, din păcate, personajul masculin nu compensează lipsa de forţă fizică cu abilitatea psihologică. Ba chiar, anumite izbucniri necontrolate ale acestuia se întorc nemilos şi ireversibil împotriva familiei sale. Dar femeia nu numai că nu-l admonestează, ci găseşte forţa de a-i mai face chiar o …declaraţie de dragoste, tocmai atunci când părea că acesta este ultimul lucru din lume de care aveau ei nevoie atunci. De fapt acea declaraţie de dragoste a femeii este o asumare a jertfei… În film o veţi (re)vedea pe actriţa Naomi Watts, o actriţă pe care eu am comparat-o cu steaua Eta Carinae, pentru că ea reuşeşte (reuşesc şi alţi actori aceasta, evident), dar ea reuşeşte în mod excepţional să exteriorizeze autentic profunde trăiri sufleteşti pe care majoritatea oamenilor le cunoaştem mai mult sau mai puţin, dar din motive diverse, fie că nu vrem, fie că nu prea putem, acestea rămân nezugrăvite pe chipurile noastre. „Marile dureri sunt mute.“ spunea atât de profund o propoziţie. Dar Naomi Watts nu construieşte doar o expresivitate emoţională efervescentă, (care face parte din abecedarul actoriei, de altfel). Steaua asta de cinema reuşeşte personalizarea unor idei esenţiale ale universului antitetic, biunivoc şi dualist al plăcerii/durerii, comunicând spectatorului chiar şi prin imobilitatea chipului ei. Aş mai spune că filmul acesta este unul modest, deoarece ni se înfăţişează drept comun (sunt convins că a fost produs cu un buget mic)… şi totuşi nu este deloc superficial. Dimpotrivă. Personajele implicate îşi depăşesc limitările identitare devenind exponenţi ai unor tipuri umane. Valoarea filmului se relevă tocmai prin invitarea spectatorului la introspecţie însoţită de o meditaţie necesară pentru a ne testa propria stare de vigilenţă. Pentru aceasta filmul nu a ales o manieră complicată de expresie, ci o elaborare a intensei sale substanţei epico-lirice într-un dobordant cadru contemporan. Relaxant. Confortabil. Atât de larg. Atât de liber. Dar şi atât de închis dovedind până la urmă o malefică putere de izolare a omului transformându-se gradat într-o apăsătoare armă psihologică… Până şi camera, aparatul de filmat „îngheaţă” uneori într-o apăsătoare nemişcare. Şi, parcă pentru a-şi dovedi lor înşile că joacă într-un film de calitate, unul dintre demonii albi simte câteodată nevoia de a interacţiona …discret, ce-i drept, totuşi evident cu nici mai mult, nici mai puţin decât …spectatorii acestei pelicule. Adică nouă, cărora, de fapt, ni s-a adresat din prima şi până în ultima secundă…

Unul dintre cele mai nonsens filme. Ala deruleaza cu telecomanda... Doamne feresete! Nu recomand sub nicio forma. Mai bine ma uit la reclame.

DECI OAMNEII BUNI NU VA UITATI LA UN ASTFEL DE FILM IN VIATA VOASTRA, MAI BINE MERGETI SI TAIATI FRUNZE LA CAINI SAU SAPATI O GROAPA SI O ASTUPATI INAPOI SAU CARATI UN BOLOVAN LA DEAL SI II DATI DRUMUL INAPOI LA VALE SI APOI IL URCATI INAPOI LA LOC, CA MAI NORMAL ESTE ASA CEVA DEECAT SE\A TE UITI LA O ASTFEL DE MIZERIE , IPOCRIZIE, NICI NU STIU CUM SA ZIC, NU AM CUVINTE PENTRU ASA CEVA, EU CRED CA ACESTI OAMENI CARE AU GANDIT ACEST FILM AR TREBUI SA FACA PUSCARIE, FARA NICI O GLUMA , MACAR VRE-O 20 DE ANI CA POATE ASA ISI MAI REVIN SAU SA MEARGA LA UN SPITAL DE NEBUNI TOATA VIATA LOR SAU LA UN PSIHOLOG FOARTE BUN. AR TREBUI DUSI LA INCHISI INTRE 4 PERETI DE BETON, DECI NU SE POATE ASA CEVA, NU AM CREZUT VREODATA CA EXISTA SI FIINTE DE ASTEA DACA SE POT NUMI FIINTE,

inca nu pot digera faptul ca Naomi Watts a juca intr-o asemenea tampenie. filmul acesta a fost cel mai enervant film pe care l-am vazut, mai tampit chiar decat comediile acelea stupide si fara fost. e un film care are oarecum pretinde a fi incredibil si monumental, dar este efectiv o prostie colosala. totusi, au fost cateva replici care "empatiza" cu spectatorul nauc, precum "ce rost are? de ce facem asta?"

L-as incadra mai degraba in categoria drama decat horror.....

Antecomentatorii mei cred ca spun adevarul, filmul este aiurea. Ptr. asta este si programat la o ora, la fel de aiurea.

Doamne,acest film chiar m-a obligat sa-i acord nota 1.In primul rand,daca era gandit mai bine putea fii un film chiar foarte bun.Lucrul care m-a enervat cel mai mult este ca,atunci cand unul dintre baieti este ucis celalalt i-a telecomanda si da timpul inapoi.Ce stupid!In ce film horror ACCEPTABIL(nu vorbesc de cele bune) se intampla asa ceva?Nota 1!

Am plasat Funny Games (US) pe locul 10 in topul filmelor lui Michael Haneke http://discerne.wordpress.com/2012/12/20/top-michael-haneke/ . Michael Haneke e unul din regizorii mei preferati: http://discerne.wordpress.com/2012/12/17/michael-haneke/ .

Am luat-o in sens invers, incepand cu remake-ul incercat (si foarte reusit) de Haneke. De cele mai multe ori refuz sa vad un remake regurgitat, dar de data asta fiind totusi vorba de Heneke, am fost chiar tentat sa vad ce a gasit de cuviinta sa indrepte sau sa schimbe regizorul peliculei. Sau... ce a imbunatatit, pentru ca aparent si "fictiunea poate fi vazuta. O vezi la televizor".
Oricum astept sa vad... originalul. Ceva imi spune ca poate e chiar mai sugestiv decat "Funny Games U.S.".

Si iata ce am vazut. Un psycho-thriller pur sange, total, care reuseste sa ridice pulsul pana peste limite pe totata durata povestii cu final neasteptat, fara a apela la traditionalelel bai de sange si violenta redata in machiaje colorate in mult rosu. De ce final neasteptat? Ei bine, trecand peste reluarea ciclica a lantului de crime (catalogata de altii drept cliseu), exista permanent speranta ca victimele vor supravietui totusi, ca va avea loc o rasturnare de situatie, ca va exista un fel de happy end. Interesant trouvaile care spulbera sperantele subconstiente si reflexe ale spectatorului: secventa cu telecomanda, un contrapunct suprarealist care vine exact la momentul in care filmul devine un pic lung. Ma astept sa nu existe asa ceva in prima varianta a filmului.

Funny Games - e ironia definitorie pentru structura intregului film. Tonului linistit si politicos al celor doi criminali sadici se interpune cinismul amenintarilor de a ucide, contrast care amplifica efectul jocului sadic de-a soarecele si pisica, infinit mai mult decat orice baie de sange "traditionala" insotita de "muzica de atmosfera". Nu la fel de bine realizate sunt o serie dintre reactiile personajelor (e greu sa nu-ti jelesti un caine, daramite un copil). Dar ele trec totusi neobservate, pentru ca filmul e bine realizat, bine jucat si mai ales bine regizat.

Dar iata ca in sfarsit lucrurile se intampla altfel, oarecum mai aproape de realitate, oricat de morbida ar fi aceasta. Cine stie, pana la urma poate ca asta e si motivul pentru care indignarea spectatorului a dat o nota mica acestui film. Psihologia maleficului este esenta acestui terror-movie, expresia unui strigat de disperare paralizanta al oricaruia dintre noi expusi la teroare absoluta si neputinta paralitica de a te apara, deznodamantul implacabil fiind doar o chestiune de timp. O exorcizare a fricii ascunsa adanc in sinea noastra.

Având în vedere că eu sunt un mare fan al filmelor horror clasice, am ştiut că vizionarea acestui film va fi o provocare. Ma bucur ca am facut o, deoarece a distrus toate regulile de un film horror tipic

cel mai prost film!!! nu cred sa existe altul mai prost! pierdere de timp!scenariu de tot rahatul, e pur si simplu jalnic tot filmul...

Care este finalul acestui film numit Funny Games? Sunt foarte curioasa :D

unde pot vedea si eu filmul asta?undeva pe net online subtitrat...are cineva vreo idee?
va multumesc..

Filmul nu este unul extraordinar dar daca nu ai ce vedea si esti pasionat de horror te poti uita la el

un thriler ce nu ma impresionat aproape deloc se putea mult mai bine nu il recomand

La fel de genial realizat ca si originalul, aproape identic! Actorii joaca extrem de bine, iar povestea este plina de tensiune! Interactiunea cu privitorul, alaturi de invitatia de a participa la jocurile ciudate fara a putea face nimic, finalul fiind oricum moartea, sunt terifiante! Stilul de filmare este, precum al originalului, foarte realist si interesant, iar unele scene sunt la fel de memorabile! Un film horror dur, insa foarte bine realizat! Un Must Seen! Recomand!

Mi-a placut filmul pentru atmosfera creata.A fost si bine jucat si bine regizat.

Acest film nu a fost horror , nu a fost thriller ... Nu a fost nimic interesant in film , doi baieti prosti care tortureaza o familie jucand jocuri aiurea ... Filmul e filmat foarte prost arata pe femeie ca vine de la capatul strazii atunci stateai 3 minute pana vine ... Nu va pierdeti timpul cu un filma ca si acesta !!!

Pai, nu pot sa spun ca m-a impresionat foarte mult ca si Thriller (pentru ca e gresit catalogat ca Horror, sa fim seriosi... ), dar, are un subiect ce, initial pare interesant, iar actiunea nu se prezinta mai prejos, insa, cam tarziu apar cu adevarat momentele tensionate....si apropo, cum poate fi de 18 ani acest film care a fost difuzat la ora 22:00 (pe National TV) ?... & I wonder...

Dacă dai întâmplător peste filmul acesta o să te capteze până la sfârşit. Jocurile acelor nebuni fac suspansul şi mai mare în film !

Un thriller psihologic bunicel. Pacat cu finalul cand deruleaza timpul inapoi ca strica toata povestea. Dar hei, nu pot avea toate filmele happy end, nu?

Un thriller psihologic extraordinar....aproape 2 ore de suspans in care esti total cuprins de o senzatie claustrofobica. Desi stii care e sfarsitul pentru ca toate duc catre o situatie fara scapare, totusi speri ca "the bad guys" sa fie prinsi...

un film plin de suspans ma tinut cu sufletu la gura pana la final,recomand,acele jocuri pe care le faceau acei tipi erau cam bolnave,poate daca acei tipi vorbeau mai putin si erau mai misteriosii putea fi numit horror,asa nul pot incadra decat la genul thriller,drama,dupa parerea mea ar merge un 8!

O bijuterie cu mici stângăcii - Funny Games U.S.
S-a comentat mult pe seama caracterului particular al acestui "self-remake" la doar zece ani diferenţă, şi cum încă n-am văzut varianta din 1997, voi face abstracţie de relaţiile între filmul original şi cel american - care, oricum, ar merita să fie tratate într-o analiză aparte - discutând, ca atare, Funny Games U.S. strict ca pe un film de sine stătător.

... Ceea ce deja oferă cu prisosinţă material de dezbateri, din moment ce avem de-a face cu un film extrem de substanţial, la cel mai subtil mod. De-a lungul veacurilor, multe specii şi genuri artistice s-au lăsat ispitite de fascinaţia Răului (cu R mare) - şi, inevitabil, de cele mai multe ori cădeau în câte o extremă sau alta: didacticism moralizator, puseuri eroic-grandilocvente, identificări riscante dar expozitive etc. Poate cel mai reprezentativ exemplu care-mi vine-n minte se găseşte în opera Divinului Marchiz, mai cu seamă în monumentalele Justine - ou Les Mahleurs de la vertu şi Juliette - ou Les Prosperités du vice, cu genialele lor monologuri filosofice de apologie a răului absolut.

Raportul dintre Haneke şi această modalitate de abordare funcţionează tocmai pe baza distanţei extreme care le desparte. În primul rând, dacă Sade se lansa, pe lângă detaliatele sale dezvoltări orgiastic-malefice, şi în toate acele verbiaje ample şi stufoase, Haneke în schimb recurge la o formulă mult mai economică şi implicită - nu numai în planul cuvântului, ci şi la nivel de ansamblu: un scenariu extrem de simplu (fără a fi simplist!), o regie tăioasă şi exactă şi un dialog care, deşi e relativ abundent, acţionează mai mult prin ricoşeuri. Rezultatul e unul dintre cele mai nasoale filme ale ultimelor decenii: acumulează treptat o stare de cuţit în burtă care se răsuceşte inexorabil (putem să-i zicem şi tirbuşon, sfredel sau burghiu), iar când ieşim din sală, ne cam uităm în urmă să vedem dacă nu cumva lăsăm o dâră de maţe pe jos.

Motivaţia acestui disconfort extrem stă tocmai în paradoxala sinceritate/parşivitate a autorului, care-şi atrage spectatorii în capcană prin manipulări la fel de abile ca ale celor doi tineri gay cu mănuşi albe (deşi parametrii diferă). Ar fi o ipocrizie să nu recunoaştem că toţi avem doza noastră de fascinaţie morbidă - explicată absolut legitim de psihologie. Atâta numai că, obiectiv vorbind, această trăsătură ne face doar mai funcţionali, nicidecum mai buni - dimpotrivă. Ne asigură acea doză de homo homini lupus în principiu necesară supravieţuirii, dar de prea multe ori degenerată în răutate gratuită. Drumul e lung, şi transcende hotarul moral, de la plăcerea crudă a pumnului pe care i-l dai mitocanului din piaţă care-ţi încalcă dreptul la demnitate, şi voluptatea perversă cu care alergăm la cinema ca să savurăm suferinţele atroce ale unor oameni nevinovaţi - adică exact ceea ce facem când intrăm la Funny Games.

În această zonă ideatică se situează nu numai substratul moral al filmului, ci şi cheia concepţiei sale artistice - cu împlinirile şi lipsurile ei. Principala eroare a lui Haneke este tocmai aceea de a se fi oprit undeva la jumătate cu implicarea directă a spectatorului. Teoretic, ne-am putea imagina o menţinere exclusiv în zona sugestiei (păstrând neadulterat spectacolul ca atare şi distanţa dintre el şi public), dar opţiunea autorului de a ne interpela direct este, totuşi, justificată şi consistentă, aşa că se cuvine s-o acceptăm - cu condiţia de a fi fost dusă până la capăt. Practic, punctul culminant al acestui artificiu, şi indiscutabil cea mai reuşită secvenţă a filmului (cineva o declara "genială", şi aşa ar fi fost într-adevăr, dacă întregul sistem era desăvârşit), este controversata imagine cu telecomanda: profitând de un moment de neatenţie a torţionarilor, una dintre victime reuşeşte să înhaţe puşca şi să-l găurească pe unul din ei; celălalt ripostează prompt, luând telecomanda videoului şi derulând accelerat înapoi... însăşi secvenţa la care am asistat! Când se reia, ucigaşul reuşeşte să dezarmeze în ultimul moment victima disperată. Implicaţiile sunt clare: graniţa dintre realitate şi spectacol se estompează, identitatea dintre mânuitorii de arme şi cei de telecomenzi se strânge, iar responsabilităţile etice devin tot mai greu de eludat.

Din păcate, celelalte elemente menite să întregească procedeul sunt puţine la număr, rarefiate şi plasate arbitrar în structura dramaturgică: câteva angajări ale spectatorilor prin privitul în obiectiv şi adresare directă (inclusiv - previzibil! - în cadrul final). Puţin, prea puţin, faţă de ambiţia unei asemenea metode care avea şansele de a face mult mai bine pe ecran ceea ce făcea la modul naiv Brecht pe scenă - şi referindu-se la răul visceral din noi toţi, nu demonizând subiectiv adversarul politic. Aş fi simţit nevoia unei mult mai atent gradate construcţii, bazată iniţial pe elemente pregătitoare şi în mare parte neobservate, în toată jumătatea dintâi a filmului, astfel încât abordările directe, odată ce devin explicite, să fie nu neapărat mai numeroase, ci în orice caz mult mai percutante; şi, în consecinţă, mai incomode.

Dincolo de această semiîmplinire, dar tot în asociere cu ea (pe partea reuşitelor, de astă dată) "jocul comic" al lui Haneke se distinge printr-o capacitate remarcabilă de a compune starea de teroare fără ieşire. În mod semnificativ, acest lucru se simte încă dinainte ca mecanismul morţii să se pună în funcţiune - jocul iniţial de replici, manevrarea abilă a capcanelor verbale şi de convenţie socială care vor atrage victimele în plasa celor doi călăi creează din start o paranoia subtilă, ca suport pentru oroarea concretă de mai târziu. Foarte inspirat aleasă este şi discreţia modului de a filma asasinatele propriu-zise - în special uciderea copilului, absentă din imagine, astfel încât spectatorul este propulsat într-o halucinantă spirală a îndoielilor: oare chiar l-au omorât...? Poate, totuşi, nu... De altfel, această atrocitate reprezintă axa unui alt punct de vârf al filmului - momentul când devine clar că nu mai e nici o cale de scăpare, că s-a ajuns în zona fără întoarcere. Admirabil cadrul de câteva minute, larg şi fix, cu picioarele băiatului împuşcat în dreapta şi mama chinuindu-se îndelung să scape din legături - un cumul de elemente care, inclusiv prin poziţia lor în structura dramaturgică, împing tensiunea la cote paroxistice (cu atât mai mult cu cât, aşa cum spunea şi Andrei Gorzo, prin sacrificarea copilului Haneke violează un tabu fundamental al percepţiei filmice; dacă, după Sabotage, Hitchcock îşi recunoştea greşeala, atât sub acest aspect, cât şi prin încălcarea regulii de bază care spune: "suspense nu înseamnă o bombă cu ceas care explodează, ci o bombă care nu explodează", la Haneke avem de-a face cu o erezie asumată conştient, şi cu riscurile de rigoare. Va rima, în final, cu lichidarea aproape neglijentă a femeii, dincolo de care nu mai e loc decât pentru reluarea ciclului de la început. Ce-i drept, trucul cercului care se închide e arhi-fumat - dar, prin nivelul de-a dreptul indigest al disconfortului impus de Haneke, devine acceptabil încă o dată. (Din păcate, mai puţin acceptabile rămân proporţiile realiste ale şirului de crime: au exterminat o familie, şi încă una, iar acum tocmai o prind în laţ pe a treia... Dă-o-ncolo de treabă, oricât ar fi ele de vile pe malul lacului, de pustietăţi şi de weekend, trăim totuşi în societate, nu pe versanţii din Himalaya... Iar cei doi ucigaşi, deşi psihopaţi, nu sunt totuşi nişte idioţi, să nesocotească atât de total riscul demascării. De asemenea, nici episodul central, cu încercările membrilor familiei de a scăpa, sau măcar de a chema în ajutor, de fapt doar zbătându-se ca şoarecii hărţuiţi de pisică, nu păcătuieşte prin exces de credibilitate.)

Faţă de toate aceste elemente de conţinut şi poveste, cu plusurile şi minusurile lor, o reuşită indiscutabilă o reprezintă stilul lui Haneke de a filma - precis, neutru, aseptic aproape, lăsând să se desfăşoare în voie degringolada umană pe care o consemnează cu falsă detaşare. Concepţia estetică a regizorului se mariază perfect cu tipologiile şi ţinuta celor doi criminali - rar am simţit o asemenea repulsie ca faţă de acel Paul al lui Michael Pitt, într-un tandem echilibrat cu Peter (drăguţă ironie apostolică!) - Brady Corbett: doi băieţi angelici, cu suflete pur satanice. În contrapunct cu ei, Naomi Watts, Tim Roth şi Devon Gearhart (Ann, George şi Georgie) compun o familie potrivit de agreabilă ca să înceapă prin a ne inspira un ataşament firesc, dar fără dulcegării care să împingă totul pe o pantă lacrimogenă neavenită.

Finalmente, revenind la implicarea socială - şi, dincolo de ea, umană - se remarcă la nivel concluziv efectul marcant al cursei etice întinse de Haneke publicului. Într-adevăr, filmul e controversat pe bună dreptate şi, în mare parte, prost înţeles - sau, mai bine zis... înţeles incomod de bine! Am constatat cel puţin un caz de reacţie furibundă, din partea unui profil psihologic similar cu al diabolicilor Petru şi Pavel - cu două excepţii: îi lipseau atât incontestabilul lor rafinament, cât şi curajul de a-şi pune mănuşile albe, spre a purcede la treabă. Nu e decât, pe un alt palier, acelaşi tip de reacţie ca a jupânilor Dumitrache faţă cu... noaptea furtunoasă - atâta numai, că aici e pe viaţă şi pe moarte. În ultimă instanţă, cu izbânzi şi lipsuri, Funny Games U.S. îşi onorează totuşi misiunea de oglindă care, cu detestabilă fidelitate, restituie imaginea propriilor noastre diformităţi.

12-13 iulie, 2007,
Bucureşti, România

Un asemenea film nu se poate numi Horror....este mai mult Thriller si Crima ... parerea mea !!!

L-am vazut de mult dar imi amintesc ca nu mi-a placut m-am asteptat la altceva filmul e foarte plictisitor pacat de Naomi Watts...
Si ce o fi cu finalul ala cand a derulat caseta ca eu nu l-am inteles !!!

nu inteleg de ce este interzis minorilor sub 18 ani acest film, sunt filme mult mai violente si /sau mai sadice

Un thriller cu doi actori superbi : Naomi Watts si Tim Roth. Te tine in suspans de la inceput pana la final.

am vzt filmul asta cand eram intro tabara cu colegii mei..:)) a fst misto ca am stas sa ne uitam la el pana la 6 noaptea

Ar fi fost mai logic daca criminalul nu ar fi derulat scena cand Anna l-a impuscat pe Tobby sau cum il chema 8-| daca nu ar fi fost faza aia ar fi fost mai normal filmul...nu stiu ..oricum nu-l recomand .

Un film psihologic .
Un film pe care il recomand celor care le place stilul lui Haneke.

:)):)) nu e horror! :X poate thriller sau drama....ma ajteptam sa fie cv d el..

Nu cred ca este genul acela de film despre care sa spui cu hotarare ca regretzi sa-l fi vazut shi ca tzi-ai irosit 1 h jum din viatza! Dar cred ca este genul de film care trebuie vazut MACAR pentru a-l adauga in palmaresul fiecaruia de cinefil! Atat

Nu a fost cine stie ce filmul. Ma asteptam la mai mult.

chiar nu imi dau seama de ce Michael Haneke s-a copiat pe el insusi. A facut acest remake dupa propriul film Funny Games din `97. Si este copiat cadru cu cadru !!!!

mi sa parut interesant filmul,ciudata maniera aceasta de a te face prieten cu o familie vecina,adica sa ceri niste oua si de aici vine toate nenorocirile.Finalul e mai mult drama.Acesta nici nu poate fi vorba a fi un film horror dar thriller cu siguranta este.

Mie mi s-a parut inteligent filmul, replicile mi-au placut la nebunie! Totusi daca vrei sa-l iei ca pe un film horror, intr-adevar este slab!

cel mai prost film care l'am vazut vreodata...nu stiu cum ar putea avea succes, o irosire de timp si bani pt a vedea filmul dar si din partea celor care l'au facut...aceleasi doua chestii, pacat de Naomi Watts ca joaca intr'o asa mare catastrofa. NU recomand filmul, o sa va para rau ca ati pierdut 2h degeaba.None Star !

o tampenie de film