Am vrut să revăd acest film deoarece atunci când eram eu copil (pe la cumpăna anilor 1970-1980) se dădea la televizor de fiecare dată când se apropia 23 august. Într-un moment de nostalgie, așadar.
L-am revăzut acum strict așa cum un arheolog dezgroapă o fosilă și-i studiază vertebrele, dinții, orbitele craniului etc.
Filmul în sine e o tâmpenie monumentală, dar e util pentru ca tineretul să vadă cum făceau propagandă comuniștii. Altfel zis, cât de prost făceau propagandă comuniștii.
Poate că în 1961, la data realizării sale, filmul a fost bine primit de clasa muncitoare abia trecută de la opinci la ghete, dar prin 1980 deja era un film de un ridicol absolut. E plin de teze:
- pe trădător îl cheamă Albu și e îmbrăcat în alb - exact ca „alb gardiștii” care luptau împotriva bolșevicilor în timpul Marii Revoluții;
- nevasta comunistului Duma îl trădează pe parcursul detenției cu un plăpumar „mic burghez” (exact cum a pățit Gheorghiu Dej cu nevastă-sa după ce a intrat în pușcărie);
- comuniștii care conduc strategiile post-23 august (în realitate rolul lor a fost minor și cel mai mare merit în apărarea țării și alungarea nemților l-a avut armata);
- comuniștii care „își dau viața” pentru viitorul luminos al țării;
- burghezimea care vrea să facă pace cu nemții, „fasciștii”;
etc. etc. etc.
Dacă vrei să vezi un film „bun”, abține-te, dacă vrei să vezi un document de epocă, atunci e bun, interesant.
Incredibil să-i vezi pe Rebengiuc și Ion Besoiu foarte tineri (nu cred că aveau 30 de ani). Joc mediocru. Mai ales eroul principal, comunistul Duma, pe lângă lipsa de credibilitate a personajului, e jucat ridicol, pompos, fals.
În ciuda altor păreri, nu vă așteptați să o vedeți / recunoașteți pe Mitzura Arghezi, care are un rol minor. În rolul feminin principal e Silvia Popovici, o femeiușcă într-adevăr frumoasă, care ar fi rupt Instagramul în zilele noastre.
cosmin742000
pe 27 August 2016 19:45
Un film de razboi romanesc foarte bun , despre lupta crancena a unor CFR-isti impotriva nazistilor.
mishu88
pe 26 Mai 2012 16:58
Deşi este un film de propagandă comunistă, „Furtuna” oferă momente importante din trecutul Căilor Ferate Române, având ca personaje principale atât de doritele locomotive cu aburi, iar ca personaje secundare: Gara Obor în anii 1960 şi vagoanele acelea vechi cu care au călătorit bunicii noştri pe boghiuri prusiene.
Deşi acţiunea este orientată către un episod din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Dima, un patriot proaspăt ieşit de la închisoare, organizează o contraofensivă împotriva unui batalion german în retragere, filmul are uşoare conotaţii sentimentale. Idila dintre frumoasa Mitzura Arghezi şi un soldat român, Ion Besoiu, precum şi spiritul de autoritar al lui Dima, împrăştie cu sare şi piper acţiunea monotonă şi predictibilă a filmului.
În distribuţie au jucat Ernest Maftei, Ion Besoiu, Victor Rebengiuc, (fălticineanul) Jules Cazaban şi mulţi alţii. Imaginea aparţine lui Aurel Boian, scenografia lui Constantin Simionescu, iar muzica lui Alfred Mendelsohn. Regia a fost concepută de Andrei Blaier, Sinisa Ivetici şi Sica Alexandrescu, iar scenariul a aparţinut lui Titus Popovici şi Francisc Munteanu.
Totuşi, în acest film se poate uşor observa importanţa căii ferate într-un stat! Mobilizarea rapidă şi managementul la patru ace de care dau dovadă toţi feroviarii şi care reuşesc să pună pe picioare o evacuare a unui oraş care urmează să fie nimicit de inamic. Puterea trenurilor cu aburi şi seriozitatea mecanicilor, operatorilor şi a tuturor muncitorilor căii ferate îţi aduc aminte că CFR-ul a fost, este şi va fi o a doua armată în stat!
L-am revăzut acum strict așa cum un arheolog dezgroapă o fosilă și-i studiază vertebrele, dinții, orbitele craniului etc.
Filmul în sine e o tâmpenie monumentală, dar e util pentru ca tineretul să vadă cum făceau propagandă comuniștii. Altfel zis, cât de prost făceau propagandă comuniștii.
Poate că în 1961, la data realizării sale, filmul a fost bine primit de clasa muncitoare abia trecută de la opinci la ghete, dar prin 1980 deja era un film de un ridicol absolut. E plin de teze:
- pe trădător îl cheamă Albu și e îmbrăcat în alb - exact ca „alb gardiștii” care luptau împotriva bolșevicilor în timpul Marii Revoluții;
- nevasta comunistului Duma îl trădează pe parcursul detenției cu un plăpumar „mic burghez” (exact cum a pățit Gheorghiu Dej cu nevastă-sa după ce a intrat în pușcărie);
- comuniștii care conduc strategiile post-23 august (în realitate rolul lor a fost minor și cel mai mare merit în apărarea țării și alungarea nemților l-a avut armata);
- comuniștii care „își dau viața” pentru viitorul luminos al țării;
- burghezimea care vrea să facă pace cu nemții, „fasciștii”;
etc. etc. etc.
Dacă vrei să vezi un film „bun”, abține-te, dacă vrei să vezi un document de epocă, atunci e bun, interesant.
Incredibil să-i vezi pe Rebengiuc și Ion Besoiu foarte tineri (nu cred că aveau 30 de ani). Joc mediocru. Mai ales eroul principal, comunistul Duma, pe lângă lipsa de credibilitate a personajului, e jucat ridicol, pompos, fals.
În ciuda altor păreri, nu vă așteptați să o vedeți / recunoașteți pe Mitzura Arghezi, care are un rol minor. În rolul feminin principal e Silvia Popovici, o femeiușcă într-adevăr frumoasă, care ar fi rupt Instagramul în zilele noastre.
Deşi acţiunea este orientată către un episod din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Dima, un patriot proaspăt ieşit de la închisoare, organizează o contraofensivă împotriva unui batalion german în retragere, filmul are uşoare conotaţii sentimentale. Idila dintre frumoasa Mitzura Arghezi şi un soldat român, Ion Besoiu, precum şi spiritul de autoritar al lui Dima, împrăştie cu sare şi piper acţiunea monotonă şi predictibilă a filmului.
În distribuţie au jucat Ernest Maftei, Ion Besoiu, Victor Rebengiuc, (fălticineanul) Jules Cazaban şi mulţi alţii. Imaginea aparţine lui Aurel Boian, scenografia lui Constantin Simionescu, iar muzica lui Alfred Mendelsohn. Regia a fost concepută de Andrei Blaier, Sinisa Ivetici şi Sica Alexandrescu, iar scenariul a aparţinut lui Titus Popovici şi Francisc Munteanu.
Totuşi, în acest film se poate uşor observa importanţa căii ferate într-un stat! Mobilizarea rapidă şi managementul la patru ace de care dau dovadă toţi feroviarii şi care reuşesc să pună pe picioare o evacuare a unui oraş care urmează să fie nimicit de inamic. Puterea trenurilor cu aburi şi seriozitatea mecanicilor, operatorilor şi a tuturor muncitorilor căii ferate îţi aduc aminte că CFR-ul a fost, este şi va fi o a doua armată în stat!