Părerea criticului
Gambit, prea multe stiluri. Scenariu de fraţii Coen, cu Alan Rickman (în rol vag negativ), Colin Firth şi Cameron Diaz pe afiş. Ce putea merge prost cu Gambit, remake după un heist movie de succes al anilor '60? Ei bine, o dată ce începe filmul ai impresia că atât regizorul cât şi scenariştii au trecut prin misterioase metamorfoze în timpul producţiei, astfel încât de regie pare că s-au ocupat vreo 20 de inşi, iar de scenariu tot atâţia, doar că alţii. Foarte inegal, cu momente delicioase urmate de plicticoşenii totale, Gambit se salvează întrucâtva cu un umor de limbaj excelent scris, care face haz de diferenţele culturale dintre americani şi britanici. Cu Diaz în rolul unei voluntare cowgirl din Texas şi Firth în cel al unui înţepenit dar ataşant specialist în pictură (rol identic cu cele din Jurnalul lui Bridget Jones şi Love Actually), ai parte şi de emoţie şi de umor, dar prea des eşti deranjat de un bărzăune scenaristic: ai impresia că la mijloc de secvenţă, scenariştii au făcut o şedinţă de criză pe tema "ce să mai punem aici, să nu se plic-ti-seas-că spectatorul?!", alegând prima idee care le-a trecut prin minte. Gambit se transformă treptat într-un slalom printre tonuri şi genuri. Distrează, dar şi oboseşte, iar la final spectatrul se va trezi amorţit şi nepăsător din cauza deselor şi bruştelor schimbări de direcţie. Este o discrepanţă mult prea mare între aşteptările date de regizor, actori şi scenarişti şi ce se vede pe ecran pentru ca genericul de final să nu vină însoţit de dezamăgire.
