Părerea criticului
3D+ HFR. Sper (deşi mă îndoiesc) că imensa majoritate a spectatorilor care cumpără bilet la Gemini: Conspiraţia beneficiază de această informaţie: acest film cu Will Smith este proiectat în România într-un format pe care unii îl consideră revoluţionar, iar alţii îl consideră necinematografic. Eu unul consider că cronica unui film nu trebuie să depindă de formatul acestuia, dar, având în vedere că această premieră este sincronizată cu lansarea în zeci de cinematografe din ţară a 3D+ HFR, o să analizez şi formatul, mai ales că acesta pare să fie unicul "cârlig" al acestui action de duzină.
Will Smith, Ang Lee, Jerry Bruckheimer. Actor, regizor şi producător cunoscuţi, separat, pentru unele dintre cele mai celebre, populare, revoluţionare, curajoase (sau măcar antrenante) producţii de la Hollywood. Este foarte surprinzător că o astfel de combinaţie de talent poate duce la un film ca Gemini Man, care eşuează, cu excepţia unor secvenţe cu efecte speciale şi urmăriri, să impresioneze.
Will Smith este Henry Brogan, fost soldat şi actual asasin plătit. Ştim din primele secvenţe cât de priceput e, pentru că reuşeşte să ucidă, de la o distanţă de peste un kilometru, un presupus terorist aflat într-un tren în mişcare. Doar că după această misiune Brogan vrea să se pensioneze, ceea ce îl transformă într-o posibilă problemă pentru foştii săi angajatori. Din nenumăratele filme în care eroul bun la toate este urmărit de batalioane întregi de mardeiaşi Gemini Man se evidenţiază doar printr-un amănunt: cel trimis să-l elimine este Junior, clona lui Brogan cu 25 de ani mai tânără.
Publicul va simţi cu siguranţă o anumită satisfacţie văzându-l pe Will Smith de acum împărţind ecranul cu un Will Smith din epoca Bad Boys (apropo, sequelul Bad Boys for Life se va lansa în ianuarie), dar această satisfacţie dispare repede, ca atunci când intri la un film 3D, după un minut nici nu mai observi 3D-ul şi apoi te întrebi de ce ai dat 5-6 lei în plus pe bilet (şi în unele locuri mai cumperi şi ochelarii) doar ca să stai două ore cu nişte ochelari incomozi pe nas. Cam la fel stau lucrurile şi cu Gemini Man: după câteva minute acel Will Smith tânăr este doar un tip care din diverse motive ajunge să ezite în îndeplinirea misiunii.
Gemini Man nu este totuşi filmul la care să ajungi să-ţi pară rău că ai dat banii pe bilet. Câteva scene de acţiune şi secvenţe de urmărire chiar merită, Mary Elizabeth Winstead este la fel de simpatică, iar Benedict Wong are câteva replici care o să-ţi smulgă hohote de râs. Mai mult, filmul validează o discuţie în contradictoriu cu prietenii pe tema formatului 3D+ HFR!
Mie formatul mi se pare necinematografic, acea claritate de cristal fiind mai degrabă potrivită pentru un canal TV de călătorii decât pentru marele ecran. 3D+ HFR are şi câteva avantaje, de exemplu scenele de noapte în 3D au contrast şi detalii mult mai bune decât în 3D-ul clasic, dar arată pur şi simplu nenatural la cinematograf, iar eu unul o să prefer întotdeauna o proiecţie clasică uneia cu 60 de cadre pe secundă (HFR vine de la high frame rate, adică orice este proiectat cu mai mult de 24 de cadre pe secundă). Sper că spectatorii sunt avertizaţi înainte de proiecţie, pentru că cineva care intră la film şi nu ştie că aspectul acestuia va fi diferit de tot ce a văzut până acum la cinema s-ar putea să creadă că proiectorul are probleme.