Părerea criticului
Jane Fonda e marea actrita americana cu o injectie serioasa de popularitate pe meleagurile noastre dupa ce i-a inmanat Palme d’Or-ul lui Cristi Mungiu, Felicity Huffman e cunoscuta datorita lui Desperate Housewives (ceilalti au vazut-o in Sports Night si Transamerica), iar Lindsay Lohan e fata aia de pe HBO-ul de acum cativa ani din The Parent Trap si Life Size, devenita acum cea mai serioasa concurenta a lui Paris Hilton la bifat clinici de dezintoxicare. Toate trei apar pe afisul ultimului film al lui Garry Marshall (Pretty Woman, The Princess Diaries) intr-o asa dispozitie solara incat te gandesti ca vei intra la ceva gen Monster-in-Law si, daca nu te-ai anesteziat cu alcool, te pregatesti pentru oroarea de a privi inca o aplicare dupa numere a schemei americane de comedie romantica.
Constituie surpriza asadar, faptul ca primesti o drama de familie destul de serioasa (exista comic-relief, dar putin si dulce-amarui) despre trei generatii de femei - fiica, mama, bunica - intr-o ruptura evidenta, care pe parcursul unei vacante de vara, cand tanara Rachel (Lohan) e adusa la bunica Georgia (Fonda), dezgroapa secrete de familie si ajung sa se apropie. Suna previzibil si chiar este, oricat ar incerca scenaristul Mark Andrus sa dinamizeze filmul prin minciunile personajului Rachel, de natura sa nu mai stii ce e adevarat din ceea ce povesteste, insa se scoate prin faptul ca distributia buna reuseste sa dea greutatea necesara momentelor mai serioase, cu mentiune speciala pentru Lohan (probabil ca n-o va ajuta totusi la evitarea Razzie-ului pentru I Know Who Killed Me), credibila deoarece se joaca pe sine: adolescenta precoce, impertinenta, caustica si, evident, plina de sex-appeal.
Cu tot aportul actorilor (daca va era dor de Dermot Mulroney si Cary Elwes, ii puteti revedea aici), desi filmul e peste Because I Said So, nu scapi de sentimentul de fals (Rachel ofera felatii in stanga si in dreapta, dar recunoaste Bach si Poe) si de lipsa de onestitate. {i nu ajuta deloc faptul ca dupa ce tatoneaza zone mai delicate, cerute de materialul cu care a lucrat, Marshall deviaza spre cel mai fericit final cu putinta. De parca trei bocete si doua imbratisari pot rezolva totul.
de Alin-Adrian Moise
Constituie surpriza asadar, faptul ca primesti o drama de familie destul de serioasa (exista comic-relief, dar putin si dulce-amarui) despre trei generatii de femei - fiica, mama, bunica - intr-o ruptura evidenta, care pe parcursul unei vacante de vara, cand tanara Rachel (Lohan) e adusa la bunica Georgia (Fonda), dezgroapa secrete de familie si ajung sa se apropie. Suna previzibil si chiar este, oricat ar incerca scenaristul Mark Andrus sa dinamizeze filmul prin minciunile personajului Rachel, de natura sa nu mai stii ce e adevarat din ceea ce povesteste, insa se scoate prin faptul ca distributia buna reuseste sa dea greutatea necesara momentelor mai serioase, cu mentiune speciala pentru Lohan (probabil ca n-o va ajuta totusi la evitarea Razzie-ului pentru I Know Who Killed Me), credibila deoarece se joaca pe sine: adolescenta precoce, impertinenta, caustica si, evident, plina de sex-appeal.
Cu tot aportul actorilor (daca va era dor de Dermot Mulroney si Cary Elwes, ii puteti revedea aici), desi filmul e peste Because I Said So, nu scapi de sentimentul de fals (Rachel ofera felatii in stanga si in dreapta, dar recunoaste Bach si Poe) si de lipsa de onestitate. {i nu ajuta deloc faptul ca dupa ce tatoneaza zone mai delicate, cerute de materialul cu care a lucrat, Marshall deviaza spre cel mai fericit final cu putinta. De parca trei bocete si doua imbratisari pot rezolva totul.
de Alin-Adrian Moise
