Nu e ușor să faci o sinteză. Filmul poate fi simplu sau complex după cum ți-e dorința. Doi tineri care răspund la apelativul Gerry care după mine e sinonim cu ,,fumați,, apatici călătoresc aparent fără direcție ,,important e că mai merg,, în mijlocul naturii sălbatice pt ,,aerisire creer,, Tratând totul superficial se rătăcesc .Aici imaginea devine ușor neclară, cețoasă, fapt ce semnifică starea lor mentală, nu sunt capabili de a judeca pragmatic situația. Ce urmează apoi iți dă senzația că cei doi sunt pierduți nu numai în spațiu ci și în timp. Partea complexă e finalul. Ca în orice film personajele suferă o transformare, ce se întâmplă acolo e greu sau poate imposibil de înțeles.
gahan12000
pe 14 Ianuarie 2012 00:28
Peisaje superbe...imagini grozave si atat.Ciudat film dar mai ales ...lung!
cetateanu
pe 06 Noiembrie 2010 14:56
Iluzionistul Gus van sant urcă pe scenă, scoate din buzunar doi hominizi, îi aruncă pe o machetă ce aduce a bărăgan-mordor, fără a le lăsa la îndemână vreo ploscă cu apă, vreo merdină uscată sau vreo busolă, doar o hartă a decopertării sinelui şi a celuilalt în sens biblic, levinasian sau poate doar brucknerian, hartă mărginită de linia orizontului.
Cum s-a obişnuit şi ne-a obişnut deja, gus se concentrează în poziţie lotus pe câte o scenă-mantră pe care şi-o repetă în gând şi în imagini, iar şi iar, până ce o secătuieşte de sens, adecă de ăla dat, căzut sub securea convenţiei, pentru a ajunge la ăla a priori. Bă şi îi iese pocinogul yoghinic, te cutremuri din mai multe unghiuri, sunt unele scene să le zic mişcate, care, în pendularea lor repetitivă, în crescendo, mi-au dat senzaţia că se clatină laptopul cu totul şi m-am simţit ca-n requiem for a dream fibrilând într-un colţ cu ochii ţintă la frigiderul spasmodic ;)). Ce să mai, eşti subiectul unui experiment, un algernon năuc apucând-o pe potetici simulacre, laolaltă cu personajul/personajele, fabulosul casey affleck şi băţosul matt damon.
Ăştia doi sunt un Cain şi Abel într-un limb pe alocuri extrem de pictural, când şi când ai senzaţia că se plimbă printr-un tablou-reverie ieşit din pensula lui Kurosawa, sunt doi hobiţi fără ţel însă, cubărind fiecare un smeagol intern, doi adami încercînd să deprindă limbajul lumii, două maimuţe kubrickiene în faţa unei stânci-sfinx. Sunt la fel de bine unul singur, un ego şerpesc într-un eden sahelic în faza de năpârlire. Scuturător din temelii, trucul van santian respectă shogunic reţeta paşilor mărunţi, liniştiţi, până la zbangu-l de după colţ şi n-ai decât să aplauzi scamatoria, chiar dacă eşti deja în cuşcă...ce-ar mai fi? pff, o groază, dar mai bine îl vedeţi, transă garantată ajutată şi de o muzică din curentul muzical lyncian deja consacrat via hariclea odiseea...spaţială nu alta .
Iamsaved
pe 17 August 2010 00:12
Acesta este un film marca Gus Van Sant.Un film care vorbeste prin intermediul imaginilor si al actorilor asa ca daca vrei sa-l simti,ar cam trebui sa fi atent.Filmul poate fi foarte bun daca stii sa citesti semtimentele bine,daca stii sa le scoti din imagini fara ca mult dialog sa fie necesar.It is also based on a true story,lucru care il face si mai intens.
Cum s-a obişnuit şi ne-a obişnut deja, gus se concentrează în poziţie lotus pe câte o scenă-mantră pe care şi-o repetă în gând şi în imagini, iar şi iar, până ce o secătuieşte de sens, adecă de ăla dat, căzut sub securea convenţiei, pentru a ajunge la ăla a priori. Bă şi îi iese pocinogul yoghinic, te cutremuri din mai multe unghiuri, sunt unele scene să le zic mişcate, care, în pendularea lor repetitivă, în crescendo, mi-au dat senzaţia că se clatină laptopul cu totul şi m-am simţit ca-n requiem for a dream fibrilând într-un colţ cu ochii ţintă la frigiderul spasmodic ;)). Ce să mai, eşti subiectul unui experiment, un algernon năuc apucând-o pe potetici simulacre, laolaltă cu personajul/personajele, fabulosul casey affleck şi băţosul matt damon.
Ăştia doi sunt un Cain şi Abel într-un limb pe alocuri extrem de pictural, când şi când ai senzaţia că se plimbă printr-un tablou-reverie ieşit din pensula lui Kurosawa, sunt doi hobiţi fără ţel însă, cubărind fiecare un smeagol intern, doi adami încercînd să deprindă limbajul lumii, două maimuţe kubrickiene în faţa unei stânci-sfinx. Sunt la fel de bine unul singur, un ego şerpesc într-un eden sahelic în faza de năpârlire. Scuturător din temelii, trucul van santian respectă shogunic reţeta paşilor mărunţi, liniştiţi, până la zbangu-l de după colţ şi n-ai decât să aplauzi scamatoria, chiar dacă eşti deja în cuşcă...ce-ar mai fi? pff, o groază, dar mai bine îl vedeţi, transă garantată ajutată şi de o muzică din curentul muzical lyncian deja consacrat via hariclea odiseea...spaţială nu alta .