Sinopsis
Comedia de actiune "Get Smart" ni-l prezinta pe Maxwell Smart (Steve Carell), agentul operativ al agentiei CONTROL, in cea mai importanta si periculoasa misiune a sa: el trebuie sa zadarniceasca intentia de dominatie mondiala a sindicatului crimei, cunoscut sub numele de KAOS.

Aceasta este si prima sa misiune.

In momentul in care este atacat sediul agentiei americane de spionaj CONTROL, iar identitatea agentilor sai este compromisa, seful Agentiei (Alan Arkin) nu mai are de ales. El trebuie sa-l trimita in lupta pe analistul Maxwell Smart, care visa sa lucreze si el pe teren, alaturi de idolul sau, superstar-ul Agent 23 (Dwayne Johnson). Dar in loc sa se intample asa, Smart primeste drept coechipier pe singurul agent a carui identitate nu fusese deconspirata, pe frumoasa dar letala Agenta 99 (Anne Hathaway).

Pe masura ce Smart si 99 incep sa descalceasca master-planul celor de la KAOS - si sa se cunoasca unul pe altul - ei descopera ca agentul operativ numarul 1 al KAOS, Siegfried (Terence Stamp) si acolitul lui, Shtarker (Ken Davitian), planuiesc sa dea lovitura impreuna cu reteaua lor de teroristi. Fara pic de experienta operativa si fara prea mult timp la dispozitie, Smart - inarmat cu doar cateva gadget-uri tehnice, specifice spionilor, si un entuziasm nestavilit - trebuie sa infanga KAOS, pentru a preveni dezastrul.

Warner Bros. Pictures prezinta, in asociere cu Village Roadshow Pictures, productia Mosaic Media Group/Mad Chance/Callahan Filmworks, filmul lui Peter Segal: "Get Smart," cu Steve Carell, Anne Hathaway, Dwayne Johnson, Alan Arkin, Terence Stamp si James Caan. Filmul este regizat de Peter Segal dupa un scenariu de Tom J. Astle & Matt Ember, fiind inspirat de personajele create de Mel Brooks si Buck Henry. Andrew Lazar, Charles Roven, Alex Gartner si Michael Ewing sunt producatorii; Peter Segal, Steve Carell, Brent O’Connor, Jimmy Miller, Dana Goldberg si Bruce Berman indeplinesc rolul de producatori executivi.

Echipa de creatie ii include pe directorul de imagine Dean Semler ("Dances with Wolves"), castigatorul premiului Academiei de film, pe scenograful Wynn Thomas ("A Beautiful Mind"), editorul Richard Pearson ("United 93"), nominalizat la premiul Academiei, si designer-ul de costume Deborah Scott ("Titanic"), premianta a Academiei. Muzica este compusa de compozitorul Trevor Rabin (Yes music video "90125 Live"), nominalizat, la randul sau, la premiul Grammy.

"Get Smart" va fi difuzat international de catre Warner Bros. Pictures, o companie Warner Bros. Entertainment si in anumite tari de catre Village Roadshow Pictures.