Sinopsis
Noi, românii, credem în noroc şi ghinion, ne bazăm pe noroc în tot ce facem şi dăm vina pe ghinion pentru toate eşecurile. Aşa că filmul „Ghinionistul” e despre noi. Despre haz de necaz. Despre un tip prea prins în grijile zilnice şi prea convins că e urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a-şi îndeplini visele. Ce-i drept, are multe „pieze rele” în jur!
„Ghinionistul” este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil pentru un tânăr chitarist care nu-şi doreşte decât să ajungă la audiţiile de care viitorul său depinde, dar este impiedicat de tot felul de obstacole.