Părerea criticului
The Ghost in the Shell oferă un spectacol foarte ambiţios și creativ, arătând cum ar fi fost din punct de vedere vizual Matrix dacă s-ar fi făcut în anul 2017 și nu în 1999. În mod evident, benzile desenate manga semnate de Masamune Shirow din 1989, dar și filmul de animație cu titlu omonim din anul 1995 au funcționat ca un storyboard pentru regizorul Rupert Sanders, care folosește aproape cadru cu cadru materialul original, din comoditate sau poate ca un omagiu. Cei nefamiliarizați cu anime-ul original, vor fi captivați și de poveste, ce are un personaj central a cărui simplă existență este o propunere morală fascinantă. Titlul filmului se referă la un context în care sufletul uman este găzduit într-un corp artificial.
În „Ghost in the Shell”, majoritatea oamenilor nu au corpuri naturale, ci combinații între organisme și roboți. Există membre și ochi artificiali, dar și creiere îmbunătățite, de exemplu prin microcipuri care permit unei persoane să învețe o limbă străină - ca franceza - în doar un minut. Personajul lui Scarlett Johansson este exemplul perfect al rezultatului acestui proces - un creier uman găzduit într-un corp umanoid, dar artificial. În această lume, hacking-ul a devenit o amenințare din ce în ce mai reală. În viitorul din Ghost in the Shell, infractorii pot nu doar să îți intre în contul bancar, ci să intre și în amintirile tale și în partea din creier care îți controlează comportamentul. Împotriva acestor cyber-teroriști a fost dezvoltată o divizie de elită anti-tero, Section 9, alcătuită din persoane cu multiple „îmbunătățiri tehnologice”. La începutul filmului, Major este desemnată să găsească și să îl elimine pe Kuze, creierul unui atac îndrăzneț împotriva directorilor Hanka Corporation. Kuze este un hacker capabil, pornit să se răzbune contra acelora care, crede el, l-au nedreptățit.
Primul an al vieții ca robot al celei care a fost Motoko Kusanagi (Scarlett Johansson) nu apare în film - dar era interesant de sondat ce simte, ce gândește Maiorul (Scarlett Johansson) despre ceea ce a devenit, un Monstru al lui Frankenstein - un creier uman găzduit de un corp robotic. Realizatorii filmului pierd această ocazie, plasând evenimentele din film la un an de la momentul în care Motoko devine Maiorul. Câteva reflecții despre propria condiție sunt presărate parcimonios pe parcursul filmului. Cu toate acestea, nu poți să nu remarci frumusețea personajului central - nu e un simplu robot, lipsit de atitudini, de frământări, de dileme şi alegeri: un simplu robot care nu ştie decât să tragă-n stânga şi-n dreapta, aplicând maşinal legea (Major lucrează sub supravegherea directă a unui ministru, jucat de celebrul Takeshi Kitano, regizor și actor). Mai mult, Scarlett Johansson îmbină farmecul suav, aproape copilăresc cu duritatea în portretizarea femeii-cyborg The Major. Chipul lui Scarlett Johansson exprimă emoții, pe când trupul se mișcă robotic.
Ce reușește regizorul Rupert Sanders este să creeze o lume a viitorului cu adevărat completă şi coerentă, folosindu-şi talentul regizoral. Fundalul acțiunii este un megalopolis retro-futurist, în care peisajul conține nu doar clădiri, ci și holograme înalte cât zgârie-norii, figuri zâmbitoare dar totuși terifiante, care par să fie reclame. Peste tot plutește senzația că în această lume agitată și sordidă corporații monstruoase duc o luptă continuă să vândă produse, deși aproape toți o duc de pe o zi pe alta. Este creată o atmosferă realmente apăsătoare și paranoică. Hong Kong a oferit un model perfect pentru fundalul filmului - o metropolă anonimă, cu un peisaj high-tech dar și colțuri sordide. Întreaga lume a filmului este Pan-asiatică, o lume internațională cu multe valori, rase și religii, într-un viitor retro cu mașini din anii 1970 și 1980, și cu arme din anii 1990. În această lume a viitorului atent creată, membrii Secțiunii 9 comunică telepatic și la distanță printr-un microcip implantat ce le augumentează puterile metapsihice, iar interogatoriul e realizat adesea de holograme ale polițiștilor etc.
Pe de altă parte, regizorul creează tot felul de tablouri spectaculare. Am apreciat virtuţile plastice ale anumitor scene - „coborârea” Maiorului în mintea gheishei-robot pentru a-l căuta în „amintirile” mașinăriei pe Kuze (Michael Pitt) declanșează o virusare a Maiorului iar regizorul folosește o metaforă vizuală pentru a imagina atacul cibernetic. Ce nu face Rupert Sanders este să o pună pe Maior să lupte cu antagonistul în spațiul virtual, ca în Matrix sau Inception - ar fi fost cu adevărat interesant de exploatat ca imagerie.
Alte secvențe ce dovedesc măiestria regizorală a lui Sanders sunt cele de telekinezie - maiorul face salturi în gol ce ne taie răsuflarea. În plus, costumul termoptic al Maiorului - o a doua piele care îi permite să devină invizibilă, alcătuit dintr-un înveliș complet din silicon, ce e trecut adesea pe poziția de camuflaj - generează noi vizualuri ingenioase.
Apoi avem parte și de o creștere dramatică la propriu pe verticală, exact ca într-un joc video. Maiorul urcă mai multe etaje dintr-un bloc brutalist, reminescență parcă din perioada comunistă, pentru a afla mai multe despre trecutul ei. Acolo întâlnește o femeie japoneză (Kaori Momoi, care - deși joacă într-o limbă pe care abia o vorbește - aduce în scenă o mare încărcătură emoțională).
Românca Anamaria Marinca are un rol episodic dar important în film, este unul dintre oamenii de știință incluși în programul prin care Maiorul a devenit un cyborg cu creier uman. Actrița arată încredere și stăpânire de sine, conforme cu poziția personajului ei, apoi abisurile fricii în fața unui pericol iminent.
Actorul danez Pilou Asbæk a fost distribuit în rolul lui Batou, secundul lui Major. Producătorii l-au văzut pe actorul danez în filmele A Hijacking și A War, nominalizat pentru Oscarul din 2015 pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Fizicul impozant al lui Asbaek a fost alegerea perfectă pentru rolul de soldat dur, plus un simț aspru al umorului și imaginea aceea de bărbat masiv ca un urs, dar și doza de sensibilitate de care Batou are nevoie pentru a fi un bun companion Maiorului. Ca și alți membri ai Section 9, Batou are îmbunătățiri robotice, dar nu în același grad ca Major. Ea fusese transformată pe loc într-un cyborg, în timp ce Batou își pierde caracterul de ființă umană încetul cu încetul. De fiecare dată când este rănit, altă parte a corpului este înlocuită cu un implant artificial.
Pentru îngrijirile de rutină și mentenanță, există cercetătoarea care a construit-o, Dr. Ouelet (Juliette Binoche), care se implică activ în binele Maiorului. Personajul lui Binoche are câteva calități care te cuceresc - e afabilă cu o ușoară notă de anxietate, probabil pune la îndoială valoarea morală a muncii, a vieții și a lumii ei.
The Ghost in the Shell este cu siguranță un film neapărat de văzut pe ecran cât mai mare (rulează în 3D inclusiv la IMAX), cu o plastică ingenioasă, parcă un upgrade la cea din Matrix, care se concentrează pe acțiune și spectacol fără să chestioneze prea mult, fără să filozofeze prea tare, dar care ne fascinează vizual și nu ne lasă deloc să ieșim din sala de cinema fără să nu reflectăm asupra posibilității de a pierdere valorilor de bază ale umanității pe parcus ce tehnologia ne acaparează.
În „Ghost in the Shell”, majoritatea oamenilor nu au corpuri naturale, ci combinații între organisme și roboți. Există membre și ochi artificiali, dar și creiere îmbunătățite, de exemplu prin microcipuri care permit unei persoane să învețe o limbă străină - ca franceza - în doar un minut. Personajul lui Scarlett Johansson este exemplul perfect al rezultatului acestui proces - un creier uman găzduit într-un corp umanoid, dar artificial. În această lume, hacking-ul a devenit o amenințare din ce în ce mai reală. În viitorul din Ghost in the Shell, infractorii pot nu doar să îți intre în contul bancar, ci să intre și în amintirile tale și în partea din creier care îți controlează comportamentul. Împotriva acestor cyber-teroriști a fost dezvoltată o divizie de elită anti-tero, Section 9, alcătuită din persoane cu multiple „îmbunătățiri tehnologice”. La începutul filmului, Major este desemnată să găsească și să îl elimine pe Kuze, creierul unui atac îndrăzneț împotriva directorilor Hanka Corporation. Kuze este un hacker capabil, pornit să se răzbune contra acelora care, crede el, l-au nedreptățit.
Primul an al vieții ca robot al celei care a fost Motoko Kusanagi (Scarlett Johansson) nu apare în film - dar era interesant de sondat ce simte, ce gândește Maiorul (Scarlett Johansson) despre ceea ce a devenit, un Monstru al lui Frankenstein - un creier uman găzduit de un corp robotic. Realizatorii filmului pierd această ocazie, plasând evenimentele din film la un an de la momentul în care Motoko devine Maiorul. Câteva reflecții despre propria condiție sunt presărate parcimonios pe parcursul filmului. Cu toate acestea, nu poți să nu remarci frumusețea personajului central - nu e un simplu robot, lipsit de atitudini, de frământări, de dileme şi alegeri: un simplu robot care nu ştie decât să tragă-n stânga şi-n dreapta, aplicând maşinal legea (Major lucrează sub supravegherea directă a unui ministru, jucat de celebrul Takeshi Kitano, regizor și actor). Mai mult, Scarlett Johansson îmbină farmecul suav, aproape copilăresc cu duritatea în portretizarea femeii-cyborg The Major. Chipul lui Scarlett Johansson exprimă emoții, pe când trupul se mișcă robotic.
Ce reușește regizorul Rupert Sanders este să creeze o lume a viitorului cu adevărat completă şi coerentă, folosindu-şi talentul regizoral. Fundalul acțiunii este un megalopolis retro-futurist, în care peisajul conține nu doar clădiri, ci și holograme înalte cât zgârie-norii, figuri zâmbitoare dar totuși terifiante, care par să fie reclame. Peste tot plutește senzația că în această lume agitată și sordidă corporații monstruoase duc o luptă continuă să vândă produse, deși aproape toți o duc de pe o zi pe alta. Este creată o atmosferă realmente apăsătoare și paranoică. Hong Kong a oferit un model perfect pentru fundalul filmului - o metropolă anonimă, cu un peisaj high-tech dar și colțuri sordide. Întreaga lume a filmului este Pan-asiatică, o lume internațională cu multe valori, rase și religii, într-un viitor retro cu mașini din anii 1970 și 1980, și cu arme din anii 1990. În această lume a viitorului atent creată, membrii Secțiunii 9 comunică telepatic și la distanță printr-un microcip implantat ce le augumentează puterile metapsihice, iar interogatoriul e realizat adesea de holograme ale polițiștilor etc.
Pe de altă parte, regizorul creează tot felul de tablouri spectaculare. Am apreciat virtuţile plastice ale anumitor scene - „coborârea” Maiorului în mintea gheishei-robot pentru a-l căuta în „amintirile” mașinăriei pe Kuze (Michael Pitt) declanșează o virusare a Maiorului iar regizorul folosește o metaforă vizuală pentru a imagina atacul cibernetic. Ce nu face Rupert Sanders este să o pună pe Maior să lupte cu antagonistul în spațiul virtual, ca în Matrix sau Inception - ar fi fost cu adevărat interesant de exploatat ca imagerie.
Alte secvențe ce dovedesc măiestria regizorală a lui Sanders sunt cele de telekinezie - maiorul face salturi în gol ce ne taie răsuflarea. În plus, costumul termoptic al Maiorului - o a doua piele care îi permite să devină invizibilă, alcătuit dintr-un înveliș complet din silicon, ce e trecut adesea pe poziția de camuflaj - generează noi vizualuri ingenioase.
Apoi avem parte și de o creștere dramatică la propriu pe verticală, exact ca într-un joc video. Maiorul urcă mai multe etaje dintr-un bloc brutalist, reminescență parcă din perioada comunistă, pentru a afla mai multe despre trecutul ei. Acolo întâlnește o femeie japoneză (Kaori Momoi, care - deși joacă într-o limbă pe care abia o vorbește - aduce în scenă o mare încărcătură emoțională).
Românca Anamaria Marinca are un rol episodic dar important în film, este unul dintre oamenii de știință incluși în programul prin care Maiorul a devenit un cyborg cu creier uman. Actrița arată încredere și stăpânire de sine, conforme cu poziția personajului ei, apoi abisurile fricii în fața unui pericol iminent.
Actorul danez Pilou Asbæk a fost distribuit în rolul lui Batou, secundul lui Major. Producătorii l-au văzut pe actorul danez în filmele A Hijacking și A War, nominalizat pentru Oscarul din 2015 pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Fizicul impozant al lui Asbaek a fost alegerea perfectă pentru rolul de soldat dur, plus un simț aspru al umorului și imaginea aceea de bărbat masiv ca un urs, dar și doza de sensibilitate de care Batou are nevoie pentru a fi un bun companion Maiorului. Ca și alți membri ai Section 9, Batou are îmbunătățiri robotice, dar nu în același grad ca Major. Ea fusese transformată pe loc într-un cyborg, în timp ce Batou își pierde caracterul de ființă umană încetul cu încetul. De fiecare dată când este rănit, altă parte a corpului este înlocuită cu un implant artificial.
Pentru îngrijirile de rutină și mentenanță, există cercetătoarea care a construit-o, Dr. Ouelet (Juliette Binoche), care se implică activ în binele Maiorului. Personajul lui Binoche are câteva calități care te cuceresc - e afabilă cu o ușoară notă de anxietate, probabil pune la îndoială valoarea morală a muncii, a vieții și a lumii ei.
The Ghost in the Shell este cu siguranță un film neapărat de văzut pe ecran cât mai mare (rulează în 3D inclusiv la IMAX), cu o plastică ingenioasă, parcă un upgrade la cea din Matrix, care se concentrează pe acțiune și spectacol fără să chestioneze prea mult, fără să filozofeze prea tare, dar care ne fascinează vizual și nu ne lasă deloc să ieșim din sala de cinema fără să nu reflectăm asupra posibilității de a pierdere valorilor de bază ale umanității pe parcus ce tehnologia ne acaparează.
