Părerea criticului
Ai avea impresia că un conac bântuit poate fi o premisă doar pentru filme horror, dar nu este deloc aşa. Pentru fiecare The Shining, poţi avea o Casa bântuită prietenoasă cu publicul tânăr sau o comedie pur-sânge, precum serialul Ghosts. Ca multe alte seriale americane celebre, şi Ghosts se inspiră dintr-o producţie europeană (în acest caz sitcomul omonim difuzat de BBC cu începere din 2019 şi ajuns deja la al patrulea sezon). Noi ne-am uitat la varianta americană şi o recomandăm din toată inima.

Premisa: un cuplu de new-yorkezi, jurnalista Sam (Rose McIver) şi chef-ul Jay (Utkarsh Ambudkar), află că au primit moştenire un ditamai conacul. Cei doi vizitează generosul domeniu şi încep să se gândească serios să deschidă un B&B. Ce nu ştiu ei (dar noi ştim încă de la prima scenă) este câ în conac îşi fac veacul opt fantome care nu au deloc o idee bună despre deschiderea unui hotel pe teritoriul "lor". Nu trece mult şi Sam pică pe scări, intră în comă şi când îşi revine poate vedea şi comunica cu fantomele. Faptul că acestea au murit în perioade de timp diferite şi au viziuni adesea opuse despre prietenie, mariaj şi diverse libertăţi este o continuă sursă de conflict pentru personaje şi de amuzament pentru spectatori.

Să trecem în revistă fantomele, în ordinea cronologică a morţii lor:

1. Thor (Devan Chandler Long) este un viking norvegian ucis de trăsnet în urmă cu o mie de ani. Îi antipatizează straşnic pe danezi şi îşi aminteşte cu drag orgiile la care a participat în viaţă. Francheţea lui debordantă şi spiritul năvalnic îi pun adesea în dificultate pe ceilalţi locatari ai conacului, vii sau morţi.

2. Sassapis (Román Zaragoza) este un amerindian din tribul Lenape, care a murit cu 500 de ani în urmă. Cinic, extrem de inteligent şi blazat, Sass (cuvântul înseamnă şi "obraznic" în engleză) nu ezită să-i copleşească pe ceilalţi cu sarcasmele sale usturătoare, aducându-i cu picioarele pe pământ când îi ia valul.

3. Hetty (Rebecca Wisocky) este proprietara iniţială a conacului şi străstrăstrăstrămătuşa lui Sam. Hetty nu are nevoie de altă validare decât statutul ei social, îi desconsideră pe cei săraci şi pe irlandezi şi are o viziune învechită cu privire la rolul femeii în societate. În perioada ei, cocaina şi morfina erau folosite ca să trateze până şi cele mai neînsemnate afecţiuni, deci are o perspectivă personală şi despre dependenţa de droguri.

4. Isaac (Brandon Scott Jones) este un căpitan din Războiul Civil american mort de dizenterie. Este homosexual (deşi îi va lua ceva vreme să recunoască asta), bârfitor şi cumplit de vanitos. Se consideră un mare erou şi îl macină faptul că istoria l-a uitat. Oricând se iscă vreun conflict în conac, Isaac este acolo să pună gaz pe foc.

5. Alberta (Danielle Pinnock) este o cântăreaţă din perioada Prohibiţiei. A fost asasinată şi o preocupă să afle cine a ucis-o. Pomeneşte cu entuziasm de mafioţii şi traficanţii cu care a avut relaţii în trecut, iar printre pretendenţii ei s-a numărat şi celebrul Al Capone.

6. Flower (Sheila Carrasco) este o hipioată naiv-confuză care a murit în anii '60: cu creierul ameţit de droguri a sărit să îmbrăţişeze un urs, sfârşind sfâşiată de acesta. Pomeneşte cu nostalgie de perioada când a făcut parte dintr-un cult şi de momentul de glorie al vieţii ei: jefuirea unei bănci.

7. Pete (Richie Moriarty) este un agent de turism care şi-a aflat sfârşitul cu gâtul străpuns de o săgeată pe când învăţa un grup de copii cum să se descurce în sălbăticie. Pasionat de Dungeons & Dragons şi de Star Wars, Pete se pune întotdeauna pe locul doi, fiind gata de orice pentru a aplana conflictele celor din jur.

8. Trevor (Asher Grodman) este un agent de bursă care a murit în 2000 în urma unei supradoze accidentale de droguri. Fiind cel mai tânăr dintre fantome, înţelege cele mai multe referinţe la prezent. Când a murit nu purta pantaloni (şi nici chiloţi), ceea ce îl expune adesea la ironiile celorlalţi şi la situaţii jenante.

Este uşor de înţeles de ce interacţiunile dintre aceste personaje sunt o inepuizabilă sursă de umor. Ghosts se bazează încontinuu pe zeflemea, fiecare fantomă luându-le, în stil propriu, peste picior pe celelalte, tachinându-le cu privire la perioada în care au trăit şi neajunsurile educaţiei lor. O continuă sursă de umor este şi faptul că Jay nu aude şi nu vede fantomele, dar ţine morţiş să interacţioneze cu ele prin intermediul lui Sam. Crede-ne pe cuvânt, o să faci un binging pe cinste cu Ghosts.

În acest moment serialul a ajuns deja la 40 de episoade de câte 20 de minute. Un al treilea sezon a fost anunţat la începutul anului, dar data lansării nu a fost anunţată încă.