Părerea criticului
Până apare la noi District 9 (începutul lui octombrie), pompăm adrenalină la cinema cu ajutorul lui G.I. JOE - The Rise of Cobra, un film a cărui (multă) acţiune are loc "cândva în viitorul apropiat". Ei bine, această nouă aventură a lui Stephen "The Mummy (Returns)" Sommers face parte din acea categorie cu minte puţină şi muşchi mulţi, bifând la capitolul "pro" super-scene de acţiune, iar la capitolul "contra" un scenariu dezordonat, replici stupide şi câteva întorsături de situaţie care te vor lăsa mască.
Cu acest mic avertisment înainte, nu mai trebuie zis decât că Sommers pregăteşte un alt spectacol gen Mumia (asta înainte de un remake la Tarzan, programat pentru 2011), din care îi reciclează în roluri minore pe titularul (mumiul?) Arnold Vosloo şi pe Brendan Fraser. Dar nu ei ar trebui să vă placă în acest film (deşi Vosloo are un rol cu trimiteri evidente la o eventuală continuare), ci de Sienna Miller, Channing Tatum sau Marlon Wayans, super-soldaţi mânuind ultra-tehnologie într-o lume a viitorului dominată de producătorul de arme MARS. Patru focoase cu nanoboţi care dizolvă absolut tot ce le iese în cale, cam ca în The Day the Earth Stood Still, sunt miza tuturor eforturilor din acest film pe alocuri cu iz de telenovelă, căci mai toate personajele din tabere adverse sunt legate prin istorii rizibil de tragice, de familie.
Dar, repetăm, la noul blockbuster al lui Sommers nu subiectul este important, ci acţiunea. Până la urmă ştim cu toţii că nu mergem la un film inspirat de o colecţie de jucării Hasbro pentru a rămâne uimiţi de subtilitatea scenariului. De fapt nici nu mai contează că acesta are subtilitatea unei bătăi între beţivani, pentru că G.I. JOE oferă tot ce trebuie ca să te ţină atent pe scaun timp de două ore şi scoate la înaintare când în când câte o scenă de acţiune în stare să-ţi taie răsuflarea. Preferata noastră? Urmărirea din Paris între cele două tabere intens accesorizate cu fel de fel de gadget-uri care l-ar face pe James Bond să leşine de invidie (de, acţiunea se petrece în viitor, deci numai imaginaţie să ai...). Parisul distrus, lupte subacvatice, avioane supersonice şi nanoboţi de nestăpânit au consumat o mulţime de milioane din bugetul filmului şi m-ai că înţelegi de ce nimeni nu s-a mai chinuit să cârpăcească subiect, replici şi relaţii între personaje.
Channing Tatum face toţi banii în rolul lui Duke, soldatul înrolat în G.I. JOE, trupele de elită ale marilor forţe armate ale lumii, dar nici Sienna Miller nu dă rău ca malefica şi eficienta Baroneasă îmbrăcată în piele, aliata, amanta şi unealta lui McCullum, omul din spatele MARS şi probabil cel mai penibil (datorită unui accent irlandez neinteligibil) villain al deceniului. În roluri minore o să-i mai vedeţi pe Dennis Quaid, Adewale Akinnuoye-Agbaje (Adebisi din Oz şi domnul Eke din Lost), Marlon Wayans, Joseph Gordon-Levitt, Jonathan Price şi alţii, doar ca să-ţi aminteşti că e un film făcut cu mulţi bani...
Cu acest mic avertisment înainte, nu mai trebuie zis decât că Sommers pregăteşte un alt spectacol gen Mumia (asta înainte de un remake la Tarzan, programat pentru 2011), din care îi reciclează în roluri minore pe titularul (mumiul?) Arnold Vosloo şi pe Brendan Fraser. Dar nu ei ar trebui să vă placă în acest film (deşi Vosloo are un rol cu trimiteri evidente la o eventuală continuare), ci de Sienna Miller, Channing Tatum sau Marlon Wayans, super-soldaţi mânuind ultra-tehnologie într-o lume a viitorului dominată de producătorul de arme MARS. Patru focoase cu nanoboţi care dizolvă absolut tot ce le iese în cale, cam ca în The Day the Earth Stood Still, sunt miza tuturor eforturilor din acest film pe alocuri cu iz de telenovelă, căci mai toate personajele din tabere adverse sunt legate prin istorii rizibil de tragice, de familie.
Dar, repetăm, la noul blockbuster al lui Sommers nu subiectul este important, ci acţiunea. Până la urmă ştim cu toţii că nu mergem la un film inspirat de o colecţie de jucării Hasbro pentru a rămâne uimiţi de subtilitatea scenariului. De fapt nici nu mai contează că acesta are subtilitatea unei bătăi între beţivani, pentru că G.I. JOE oferă tot ce trebuie ca să te ţină atent pe scaun timp de două ore şi scoate la înaintare când în când câte o scenă de acţiune în stare să-ţi taie răsuflarea. Preferata noastră? Urmărirea din Paris între cele două tabere intens accesorizate cu fel de fel de gadget-uri care l-ar face pe James Bond să leşine de invidie (de, acţiunea se petrece în viitor, deci numai imaginaţie să ai...). Parisul distrus, lupte subacvatice, avioane supersonice şi nanoboţi de nestăpânit au consumat o mulţime de milioane din bugetul filmului şi m-ai că înţelegi de ce nimeni nu s-a mai chinuit să cârpăcească subiect, replici şi relaţii între personaje.
Channing Tatum face toţi banii în rolul lui Duke, soldatul înrolat în G.I. JOE, trupele de elită ale marilor forţe armate ale lumii, dar nici Sienna Miller nu dă rău ca malefica şi eficienta Baroneasă îmbrăcată în piele, aliata, amanta şi unealta lui McCullum, omul din spatele MARS şi probabil cel mai penibil (datorită unui accent irlandez neinteligibil) villain al deceniului. În roluri minore o să-i mai vedeţi pe Dennis Quaid, Adewale Akinnuoye-Agbaje (Adebisi din Oz şi domnul Eke din Lost), Marlon Wayans, Joseph Gordon-Levitt, Jonathan Price şi alţii, doar ca să-ţi aminteşti că e un film făcut cu mulţi bani...
