Sinopsis
Amelia Bonetti si Pippo Boticella, doi batrani artisti de music-hall, faimosi candva ca imitatori ai celebrului cuplu cinematografic Ginger Rogers si Fred Astaire, se reunesc cu ocazia unei emisiuni TV, care inseamna pentru ei ocazia unei nostalgice calatorii in trecut...
Giulietta Masina (Giulia Ana Masina) - San Giorgio di Piano, 22 februarie 1921- Roma, 23 martie 1994) este o valoare a cinematografiei italiene. De foarte tanara interpreteaza roluri comice in piese de teatru de structura si orientare diferite. In timpul studiilor la Universitatea din Roma, unde a urmat literele si filosofia, facand parte dintr-o trupa de teatru comico-muzicala pentru radio, interpreteaza un rol episodic in emisiunea realizata de Federico Fellini, Cico e Pallina. In 1943 cei doi se casatoresc, formand unul dintre cele mai valoroase cupluri din istoria cinematografiei italiene si universale, un cuplu creator. Debuteaza, ca figuranta, in filmul lui Roberto Rossellini Paisa, 1946. Chiar din primele filme se contureaza calitatea de exceptie a talentului ei interpretativ. Astfel, pentru rolurile din Senza pieta (Fara mila), 1948, r. Alberto Lattuada, si Luci del varieta (Luminile varieteului), 1950, r. Alberto Lattuada si Federico Fellini, este distinsa cu Premiul Nastro d'Argento, un premiu prestigios acordat de Sindicatul National al Gazetarilor Cinematografici din Roma. Mica de statura, cu fata rotunda, cu ochii mari, candizi, inteligenta si culta, sensibila, Giulietta Masina exterioriza o stare de fragilitate generoasa, de comunicabilitate contaminanta. Avea un simt al umorului cald, familiar, insotit de o adiere de tristete. Cu rolul Gelsominei, alaturi de Anthony Quinn, in primul film din trilogia culpabilitatii a lui Federico Fellini, La strada, 1954, Giulietta Masina obtine un triumf international. Un nou personaj a fost creat: prostituata neajutorata cuprinsa de spaima existentiala, dar o spaima calda, sfasietoare prin tristetea ei neteatrala, discreta, innobilata de pudoare. Exista in acest tip de personaj specific cinematografiei italiene (dar avand corespondente si in alte cinematografii) o contradictie intre nevoia de prostituare, in vederea supravietuirii, si candoarea, puritatea, generozitatea si bunatatea din interior. Rareori, in aria cinematografica, o astfel de infatisare a eternului feminin a generat atata emotie, atata sensibilitate, atat respect. Gelsomina este continuata de Cabiria in ultimul film al trilogiei, Le notti di Cabiria (Noptile Cabinei), 1957, Premiui Nastro d'Argento si Premiul pentru cea mai buna interpretare feminina, Cannes, 1957. Acest rol este un pisc al artei interpretative cinematografice: un Charlot feminin cu vagi nuante de Malec. Calitatile ei caracterologice, temperamentale, din aceste doua personaje complementare se nuanteaza intr-un rol episodic din filmul de mijloc al trilogiei, Il bidone (Escrocii), 1955, in Giulietta degli spiriti (Giulietta si spiritele), 1965, si in Ginger e Fred (Ginger si Fred) 1986, toate in regia lui Fellini. In ultimul apare alaturi de Marcello Mastroianni. In 1989 Federico ii dedica poemul Giulietta, spunand: "Giulietta nu reprezinta pentru mine femeia italiana, ea este femeia universala". Foarte buna este monografia Giulietta Masina, 1990, semnata de Tullio Kezich ("Nu-mi este usor sa vorbesc de Gelsomina. Este un personaj de care nu m-am putut elibera usor"). I-a supravietuit lui Federico Fellini doar 143 de zile...
Giulietta Masina (Giulia Ana Masina) - San Giorgio di Piano, 22 februarie 1921- Roma, 23 martie 1994) este o valoare a cinematografiei italiene. De foarte tanara interpreteaza roluri comice in piese de teatru de structura si orientare diferite. In timpul studiilor la Universitatea din Roma, unde a urmat literele si filosofia, facand parte dintr-o trupa de teatru comico-muzicala pentru radio, interpreteaza un rol episodic in emisiunea realizata de Federico Fellini, Cico e Pallina. In 1943 cei doi se casatoresc, formand unul dintre cele mai valoroase cupluri din istoria cinematografiei italiene si universale, un cuplu creator. Debuteaza, ca figuranta, in filmul lui Roberto Rossellini Paisa, 1946. Chiar din primele filme se contureaza calitatea de exceptie a talentului ei interpretativ. Astfel, pentru rolurile din Senza pieta (Fara mila), 1948, r. Alberto Lattuada, si Luci del varieta (Luminile varieteului), 1950, r. Alberto Lattuada si Federico Fellini, este distinsa cu Premiul Nastro d'Argento, un premiu prestigios acordat de Sindicatul National al Gazetarilor Cinematografici din Roma. Mica de statura, cu fata rotunda, cu ochii mari, candizi, inteligenta si culta, sensibila, Giulietta Masina exterioriza o stare de fragilitate generoasa, de comunicabilitate contaminanta. Avea un simt al umorului cald, familiar, insotit de o adiere de tristete. Cu rolul Gelsominei, alaturi de Anthony Quinn, in primul film din trilogia culpabilitatii a lui Federico Fellini, La strada, 1954, Giulietta Masina obtine un triumf international. Un nou personaj a fost creat: prostituata neajutorata cuprinsa de spaima existentiala, dar o spaima calda, sfasietoare prin tristetea ei neteatrala, discreta, innobilata de pudoare. Exista in acest tip de personaj specific cinematografiei italiene (dar avand corespondente si in alte cinematografii) o contradictie intre nevoia de prostituare, in vederea supravietuirii, si candoarea, puritatea, generozitatea si bunatatea din interior. Rareori, in aria cinematografica, o astfel de infatisare a eternului feminin a generat atata emotie, atata sensibilitate, atat respect. Gelsomina este continuata de Cabiria in ultimul film al trilogiei, Le notti di Cabiria (Noptile Cabinei), 1957, Premiui Nastro d'Argento si Premiul pentru cea mai buna interpretare feminina, Cannes, 1957. Acest rol este un pisc al artei interpretative cinematografice: un Charlot feminin cu vagi nuante de Malec. Calitatile ei caracterologice, temperamentale, din aceste doua personaje complementare se nuanteaza intr-un rol episodic din filmul de mijloc al trilogiei, Il bidone (Escrocii), 1955, in Giulietta degli spiriti (Giulietta si spiritele), 1965, si in Ginger e Fred (Ginger si Fred) 1986, toate in regia lui Fellini. In ultimul apare alaturi de Marcello Mastroianni. In 1989 Federico ii dedica poemul Giulietta, spunand: "Giulietta nu reprezinta pentru mine femeia italiana, ea este femeia universala". Foarte buna este monografia Giulietta Masina, 1990, semnata de Tullio Kezich ("Nu-mi este usor sa vorbesc de Gelsomina. Este un personaj de care nu m-am putut elibera usor"). I-a supravietuit lui Federico Fellini doar 143 de zile...
