Sinopsis

"Nu ai nimic din ce n-am mai văzut", spune mama adolescentei Ginger (Katharine Isabelle) care, în ultima vreme, își petrece prea mult timp în cadă. La drept vorbind, femeia se înșală. Fiica ei are multe lucruri pe care o mamă nu prea le-a văzut la o adolescentă: blană de animal și o coadă cam lungă...

Filmul începe cu imaginea unui bebeluș care se joacă liniștit cu resturile sângerânde ale unui câine. Îngrozită, mama își smulge odrasla de lângă cadavru și aleargă țipând pe stradă. Dar cadavrele de câini nu mai prezintă o noutate. Televiziunea locală anunță că, de ceva vreme, un animal sălbatic atacă nefericitele patrupede.

Ne apropiem acum de cele două protagoniste, surorile Brigitte (Emily Perkins) și Ginger. Își omoară plictiseala filmându-se în posturi cât mai "reci". Rebele, ele nu vor să aibă de-a face cu plictisitorii colegi de școală...

După ce sora mai mare e mușcată într-o noapte de un animal ciudat, ea se transformă în libertina orașului. Sau cel puțin așa pare. Un lucru e sigur. Nu mai acceptă poziția misionarului și e amatoare de sex neprotejat. O forță ciudată pune stăpânire pe ea, amenințând să-i distrugă mintea și trupul, amenințând să distrugă legătura specială dintre cele două surori și pe cei din jurul lor. Brigitte se străduiește să găsească o poțiune care să exorcizeze demonul ce a pus stăpânire pe sora ei. Dar, în a 11-a oră a metamorfozei, bestia pune stăpânire pe Ginger.

Cine va triumfa în această luptă pe viață și pe moarte între dragostea de soră și supranatural?