Sinopsis
Luptatoarea este povestea unei fete de liceu in care se acumuleaza progresiv o furie legata de tot ce inseamna viata ei: saracie, umilinte indurate in familie, izolare si, in general, o mediocritate apasatoare. Diana Guzman (Michelle Rodriguez) descopera insa o modalitate de a-si descarca aceasta furie coplesitoare si de a o transforma in tot ceea ce isi doreste: respect, dragoste, motivatie. Calea spre toate acestea o gaseste in ringul de box dintr-o sala de sport saracacioasa, unde incepe sa se antreneze in secret. Fortandu-si limitele fizice si psihice, Diana invata sa-si controleze agresivitatea si sa o transforme in energie competitiva. Luptatoarea este un film exceptional despre o tanara care isi descopera frumusetea interioara boxand. In mod paradoxal, capatand putere fizica si siguranta de sine, ea incepe sa se deschida catre o vulnerabilitate pe care nu si-o permisese pana atunci. In cele din urma insa, victoria eroinei nu se impune prin puterea pumnului, ci prin devenire interioara.