Părerea criticului
La 40 de ani după Ben-Hur şi Spartacus şi 20 după Caligula (filme pe care vi le recomand din suflet), Ridley Scott readuce spectacolul roman la viaţă... şi încă cum. În cele două ore şi jumătate suntem martori la o lecţie grandioasă de devotament, scene memorabile de luptă şi nu în cele din urmă un scenariu foarte bine pus la punct dar mai ales un personaj antologic, Maximus Decimus Meridius.
Încă din prima scenă in care Maximus se uită la o pasăre cum îşi ia zborul iar mai apoi zâmbeşte, o schiţă simplă înaintea unui masacru sângeros, suntem invitaţi să îl iubim pe Maximus pentru simplitatea lui şi nu neapărat din punctul de vedere al eroului. Asta pentru că sentimentele lui vor fi in centrul atenţiei pe tot parcursul filmului. începând de la loialitatea faţă de Marcus Aurelius, tristeţe, suspans (cel puţin din perspectiva lui, pentru că el nu vede ceea ce nouă ne este prezentat in film, şi anume scena asasinării apropiaţilor lui), dorinţa de răzbunare şi sacrificiu.
Maximus nu a devenit erou din dorinţa de a fi cântat în ode ci aceasta a fost doar consecinţa spiritului de învingător si abilităţilor strategice pe care le-a avut, fapt dovedit atât în faţa armatei personale cât şi în faţa celorlalţi gladiatori. Asta in ceea ce priveşte filmul pentru că din păcate asemenea evenimente si personaje nu au existat in istoria Romei. Toata veridicitatea se opreşte undeva la Marcus Aurelius si Commodus ceea ce periclitează natura istorică a filmului. Cu toate astea nu pun in discuţie calitatea filmului pentru că acesta nu trebuie sa aibă neapărat natura unui documentar.
Acum dacă fac o analogie film-realitate un singur lucru m-a deranjat. De ce le era atribuit titlul onorific de "caesar" lui Marcus Aurelius şi lui Commodus având in vedere că în Imperiul Roman se renunţase deja de mult timp la această titulatură, asta in condiţiile în care acţiunea filmului se petrece, in litera istoriei, exact in anul 180 D.Hr., an in care Marcus Aurelius moare din cauze naturale, nicidecum ucis de propriul fiu. Ultimul împărat căruia i-a fost atribuit renumele de "caesar" a fost Nero, de altfel ultimul împărat din dinastia caesarilor, iar asta se întâmpla pe undeva prin anul 68 D.Hr. adică înainte cu mai bine de 110 ani ca acţiunea filmului să înceapă.
Cu toate astea filmul prezintă si nişte fapte veridice printre care bătălia din Germania, faptul că armatele romane au cucerit cam tot ce se spune şi in film că au cucerit. De asemenea stilul de a conduce Roma a lui Commodus este la fel de veridic pentru că el a fost cel care a pus cele mai puternice temelii ale acestui fenomen ce ii avea ca protagonişti pe faimoşii gladiatori romani, asta în condiţiile în care obiectivele lui Aurelius erau cu totul altele.
Să trecem de la analiza dintre realitate şi ficţiune cu care nu am vreo problema pentru că rolul filmului nu este acela al unui documentar ci de a reda un eveniment veridic sau fictiv printr-un fir epic cât mai complex, ceea ce filmul a făcut. Cu altceva am eu o problema... efectele speciale. Poi in anul 2000 efectele speciale erau prea dezvoltate pentru a mai apărea diferenţe de pixeli dintre personajele reale si mediu înconjurător, ori in scena in care Lucilla privește pe balcon clădirea Colosseumului se vede clar cum e tăiat conturul si multe alte scene asemănătoare. Pana la urma chiar Colosseumul pare luat dintr-un joc pe calculator. Pur si simplu efectele nu sunt pe măsura filmului şi pot spune că acestea sunt singura piatra de moara pe care o poartă filmul de care sper ca v-ați dat seama şi voi.
Încă o lămurire. Nu, filmul nu este unul de istoric cum am văzut prin multe comentarii anterioare. Nu poţi sa spui că "este cel mai bun film de istoric" pentru că pur şi simplu nu este de istoric. Poţi sa spui ca este cel mai bun film de război dar nu istoric. Scena din începutul filmului prezintă într-adevăr o fresca din război dar acea scenă nu este decât promotoare evenimentelor ce vor urma şi totodată un start fabulos de animat pentru film. Eventual un ipotetic istoric.
Cu toate că efectele speciale sunt un deficit în ceea ce priveşte filmul acord nota 9,6 pentru că scenariul este unul fabulos... Maximus, deşi fictiv, este incredibil de complex realizat iar motorul principal al filmului, şi anume dorinţa lui de a reda Roma poporului in condiţiile în care el era singurul capabil de aşa ceva, este pur şi simplu exemplar, înduioșător şi motivant.
Încă din prima scenă in care Maximus se uită la o pasăre cum îşi ia zborul iar mai apoi zâmbeşte, o schiţă simplă înaintea unui masacru sângeros, suntem invitaţi să îl iubim pe Maximus pentru simplitatea lui şi nu neapărat din punctul de vedere al eroului. Asta pentru că sentimentele lui vor fi in centrul atenţiei pe tot parcursul filmului. începând de la loialitatea faţă de Marcus Aurelius, tristeţe, suspans (cel puţin din perspectiva lui, pentru că el nu vede ceea ce nouă ne este prezentat in film, şi anume scena asasinării apropiaţilor lui), dorinţa de răzbunare şi sacrificiu.
Maximus nu a devenit erou din dorinţa de a fi cântat în ode ci aceasta a fost doar consecinţa spiritului de învingător si abilităţilor strategice pe care le-a avut, fapt dovedit atât în faţa armatei personale cât şi în faţa celorlalţi gladiatori. Asta in ceea ce priveşte filmul pentru că din păcate asemenea evenimente si personaje nu au existat in istoria Romei. Toata veridicitatea se opreşte undeva la Marcus Aurelius si Commodus ceea ce periclitează natura istorică a filmului. Cu toate astea nu pun in discuţie calitatea filmului pentru că acesta nu trebuie sa aibă neapărat natura unui documentar.
Acum dacă fac o analogie film-realitate un singur lucru m-a deranjat. De ce le era atribuit titlul onorific de "caesar" lui Marcus Aurelius şi lui Commodus având in vedere că în Imperiul Roman se renunţase deja de mult timp la această titulatură, asta in condiţiile în care acţiunea filmului se petrece, in litera istoriei, exact in anul 180 D.Hr., an in care Marcus Aurelius moare din cauze naturale, nicidecum ucis de propriul fiu. Ultimul împărat căruia i-a fost atribuit renumele de "caesar" a fost Nero, de altfel ultimul împărat din dinastia caesarilor, iar asta se întâmpla pe undeva prin anul 68 D.Hr. adică înainte cu mai bine de 110 ani ca acţiunea filmului să înceapă.
Cu toate astea filmul prezintă si nişte fapte veridice printre care bătălia din Germania, faptul că armatele romane au cucerit cam tot ce se spune şi in film că au cucerit. De asemenea stilul de a conduce Roma a lui Commodus este la fel de veridic pentru că el a fost cel care a pus cele mai puternice temelii ale acestui fenomen ce ii avea ca protagonişti pe faimoşii gladiatori romani, asta în condiţiile în care obiectivele lui Aurelius erau cu totul altele.
Să trecem de la analiza dintre realitate şi ficţiune cu care nu am vreo problema pentru că rolul filmului nu este acela al unui documentar ci de a reda un eveniment veridic sau fictiv printr-un fir epic cât mai complex, ceea ce filmul a făcut. Cu altceva am eu o problema... efectele speciale. Poi in anul 2000 efectele speciale erau prea dezvoltate pentru a mai apărea diferenţe de pixeli dintre personajele reale si mediu înconjurător, ori in scena in care Lucilla privește pe balcon clădirea Colosseumului se vede clar cum e tăiat conturul si multe alte scene asemănătoare. Pana la urma chiar Colosseumul pare luat dintr-un joc pe calculator. Pur si simplu efectele nu sunt pe măsura filmului şi pot spune că acestea sunt singura piatra de moara pe care o poartă filmul de care sper ca v-ați dat seama şi voi.
Încă o lămurire. Nu, filmul nu este unul de istoric cum am văzut prin multe comentarii anterioare. Nu poţi sa spui că "este cel mai bun film de istoric" pentru că pur şi simplu nu este de istoric. Poţi sa spui ca este cel mai bun film de război dar nu istoric. Scena din începutul filmului prezintă într-adevăr o fresca din război dar acea scenă nu este decât promotoare evenimentelor ce vor urma şi totodată un start fabulos de animat pentru film. Eventual un ipotetic istoric.
Cu toate că efectele speciale sunt un deficit în ceea ce priveşte filmul acord nota 9,6 pentru că scenariul este unul fabulos... Maximus, deşi fictiv, este incredibil de complex realizat iar motorul principal al filmului, şi anume dorinţa lui de a reda Roma poporului in condiţiile în care el era singurul capabil de aşa ceva, este pur şi simplu exemplar, înduioșător şi motivant.
