Părerea criticului
Până să intre în poveste piticii din titlul animației lansate la noi pe 10 noiembrie, facem cunoştinţă cu mica Chloe, aflată în drum spre o nouă casă şi, speră ea, spre noi prieteni. Este sătulă de frecventele mutări cu slujba ale mamei. De această dată, locuința arată ca scoasă dintr-un film horror – ceva între conac gotic şi casă bântuită – iar Chloe, în ciuda eforturilor sale, nu prea găseşte motive de bucurie.
Scenariul pregăteşte bine terenul viitoarei avalanșe de inamici şi pune accent pe emoţiile şi modul de a trata realitatea al fetiţei. Aflăm astfel că încearcă din răsputeri să se adapteze şi, chiar dacă este nemulţumită şi apelează şi ea la clasicul refugiu modern oferit de telefonul mobil, înţelege eforturile şi bunele intenţii ale mamei.
Cum intră în scenă piticii, lucrurile virează spre amuzament, acţiune şi fantastic, toate acestea încadrate de teme des întâlnite în animaţiile ce au ca personaje centrale copii aflaţi la vârsta pubertăţii – aroganţa colegilor populari, tipul colegului frumos, dar mai sărac cu duhul, şi cel al ciudățelului vorbăreț, dar cu bune intenții, mereu respins de colegi.
Chloe ajunge să facă echipă tocmai cu acest din urmă personaj, căci odată ce descoperă existenţa piticilor de grădină în misterioasa casă, dar mai ales a mingiuţelor cu dinţi şi apetit de nestăvilit („mâncăii”), catapultați acolo prin portale dintr-o altă dimensiune, existenţa ei se complică iremediabil şi are nevoie de tot ajutorul posibil. În plus, înstrăinează tocmai talismanul care ar folosi paznicilor pitici să iasă victorioşi împotriva „mâncăilor”, fapt ce se traduce prin complicaţii, inovaţii (copiii și piticii trasează pe tablă planul misiunilor de atac si construiesc și un robot pentru asta) şi multe urmăriri pentru anihilarea năzdrăvanelor creaturi.
Acţiunea a reuşit să captiveze atenţia micilor spectatori prezenți la vizionare, dornici să afle deznodământul aventurii, dar care nu au putut, totuşi, să nu se arate miraţi de unele „ciudăţenii” ale scenariului, legate de monstruleţii, care, în ciuda faptului că înghiţeau mâncare cu nemiluita – şi nu doar mâncare – nu provocau nici un rău celui pe care îl muşcau, dar şi de lipsa de îngrijorare a protagonistei în faţa mulțimii de monştri ce-i distrug casa și amenință întreaga lume, preocupată mai mult să facă pe plac popularelor colege care au catadicsit să o bage în seamă.
Luând în considerare şi titlul – în engleză Gnome Alone, joc de cuvinte ce trimite la ultra cunoscutul Home Alone – dar şi unele referinţe la filme populare – precum Men in Black sau Ghostbusters (unde o echipă de specialişti se foloseşte de arme speciale pentru a scăpa de monștrii extratereștri), dar şi King Kong, filmul oferă unele momente satisfăcătoare şi adulţilor ce-şi însoţesc copii în sala de cinema.
Aventura piticilor reuşeste să atingă un echilibru necesar între acţiune şi emoţie – Chloe învaţă ce este prietenia şi care sunt valorile ei, dar, în acelaşi timp, descoperă că nu este suficient să spui „va fi bine”, ci este nevoie să şi lupţi împotriva celor care împiedică acest lucru să se întâmple.
Foarte reuşită este regia– scenele de acţiune sunt dinamice, abordate din unghiuri diverse şi cu cadre de legătură ingenioase, sugestive (trecem de la o scenă gălăgioasă la o floricică ce se așază, plutind, pe cartea de pe noptiera fetiţei). Chiar dacă nu se remarcă prin originalitate, animaţia oferă momente atrăgătoare prin acţiune şi umor şi oferă, pe final, o replică esenţială în relaţia părinte-copil.
Scenariul pregăteşte bine terenul viitoarei avalanșe de inamici şi pune accent pe emoţiile şi modul de a trata realitatea al fetiţei. Aflăm astfel că încearcă din răsputeri să se adapteze şi, chiar dacă este nemulţumită şi apelează şi ea la clasicul refugiu modern oferit de telefonul mobil, înţelege eforturile şi bunele intenţii ale mamei.
Cum intră în scenă piticii, lucrurile virează spre amuzament, acţiune şi fantastic, toate acestea încadrate de teme des întâlnite în animaţiile ce au ca personaje centrale copii aflaţi la vârsta pubertăţii – aroganţa colegilor populari, tipul colegului frumos, dar mai sărac cu duhul, şi cel al ciudățelului vorbăreț, dar cu bune intenții, mereu respins de colegi.
Chloe ajunge să facă echipă tocmai cu acest din urmă personaj, căci odată ce descoperă existenţa piticilor de grădină în misterioasa casă, dar mai ales a mingiuţelor cu dinţi şi apetit de nestăvilit („mâncăii”), catapultați acolo prin portale dintr-o altă dimensiune, existenţa ei se complică iremediabil şi are nevoie de tot ajutorul posibil. În plus, înstrăinează tocmai talismanul care ar folosi paznicilor pitici să iasă victorioşi împotriva „mâncăilor”, fapt ce se traduce prin complicaţii, inovaţii (copiii și piticii trasează pe tablă planul misiunilor de atac si construiesc și un robot pentru asta) şi multe urmăriri pentru anihilarea năzdrăvanelor creaturi.
Acţiunea a reuşit să captiveze atenţia micilor spectatori prezenți la vizionare, dornici să afle deznodământul aventurii, dar care nu au putut, totuşi, să nu se arate miraţi de unele „ciudăţenii” ale scenariului, legate de monstruleţii, care, în ciuda faptului că înghiţeau mâncare cu nemiluita – şi nu doar mâncare – nu provocau nici un rău celui pe care îl muşcau, dar şi de lipsa de îngrijorare a protagonistei în faţa mulțimii de monştri ce-i distrug casa și amenință întreaga lume, preocupată mai mult să facă pe plac popularelor colege care au catadicsit să o bage în seamă.
Luând în considerare şi titlul – în engleză Gnome Alone, joc de cuvinte ce trimite la ultra cunoscutul Home Alone – dar şi unele referinţe la filme populare – precum Men in Black sau Ghostbusters (unde o echipă de specialişti se foloseşte de arme speciale pentru a scăpa de monștrii extratereștri), dar şi King Kong, filmul oferă unele momente satisfăcătoare şi adulţilor ce-şi însoţesc copii în sala de cinema.
Aventura piticilor reuşeste să atingă un echilibru necesar între acţiune şi emoţie – Chloe învaţă ce este prietenia şi care sunt valorile ei, dar, în acelaşi timp, descoperă că nu este suficient să spui „va fi bine”, ci este nevoie să şi lupţi împotriva celor care împiedică acest lucru să se întâmple.
Foarte reuşită este regia– scenele de acţiune sunt dinamice, abordate din unghiuri diverse şi cu cadre de legătură ingenioase, sugestive (trecem de la o scenă gălăgioasă la o floricică ce se așază, plutind, pe cartea de pe noptiera fetiţei). Chiar dacă nu se remarcă prin originalitate, animaţia oferă momente atrăgătoare prin acţiune şi umor şi oferă, pe final, o replică esenţială în relaţia părinte-copil.
