Al doilea lungmetraj al regizoarei Hana Jusic și unul dintre cele mai frumoase filme lansate în ultima vreme din punct de vedere estetic, Dumnezeu nu ne va ajuta a avut premiera la Festivalul de Film de la Locarno, unde actrițele principale Manuela Martelli și Ana Marija Veselčić au primit premiul pentru Cea mai bună interpretare. O co-producție între șase țări, printre care și România, drama de epocă o urmărește pe protagonistă în încercarea de a face pace cu trecutul într-o familie ce nici măcar nu îi vorbește limba.
La începutul secolului XX, Teresa, o femeie profund religioasă din Chile, a traversat oceanul și s-a lăsat transportată pe spatele unui măgar pentru a ajunge la o familie de ciobani croați din vârful unui munte. Pe Milena, poreclită Muta în copilărie din cauza refuzului ei de a vorbi - un fel de Rățușca cea urâtă - a cunoscut-o prima dată. A susținut că e văduva fratelui ei emigrant Marko (Bogdan Farcaș), ucis cu sânge rece în călătoria lui de a găsi aur. Fiindcă nu mai are pe nimeni, a decis să vină să lucreze pentru rudele lui: cei doi frați, mama și unchiul. Comunicarea în spaniolă-croată e greoaie, facilitată de o cărticică cu imagini. Intențiile sunt cât se poate de benevolente. Însă purtarea ei calculată ascunde un secret întunecat.
Patriarhatul domină comunitatea mică în care Teresa ajunge voluntar, iar violența fizică și verbală împotriva celor vulnerabili (în acest caz Milena) e la ordinea zilei. Instinctul de a o proteja se activează și astfel, încetul cu încetul, protagonista reușește să schimbe roluri de gen și tradiții vechi de generații. Totuși, câteodată, visurile și speranțele nu sunt îndeajuns pentru a duce la îndeplinire o misiune, iar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Mai ales atunci când adevărul ne macină din interior și, din frică de Dumnezeu, ne împinge să ne confesăm.
Un deliciu vizual datorită compozițiilor picturale și peisajelor pitorești, imaginea filmului se folosește de imensitatea muntelui pentru a reda micimea omului, cu ale sale credințe schimbătoare. Pe parcursul celor două ore și un sfert sunt presărate opere plastice ce fac referință la păcătoși și iad, devenind avertismente simbolice și indicii de rău augur pentru spectatori. Coloana sonoră pare desprinsă complet de cadrul spațio-termporal, muzica fiind adesea electronică, artificială, nenaturală - la fel ca atitudinea Teresei într-o lume a dogmelor rigide.
Dar până la urmă, cât de rău este păcatul, atunci când vine din legitimă apărare, pentru că legea lipsește cu desăvârșire, și aduce cu sine libertate? Merită să trăim toată viața așa cum ni se spune că ar trebui să o facem, chiar dacă e în detrimentul nostru, doar pentru că se presupune că ar fi „corect”? Dumnezeu nu ne va ajuta tot timpul, așa că salvarea trebuie să înceapă cu noi înșine. Cu „lupul” din noi. Uneori, decizia de a pleca devine cea mai onorabilă alegere. Iar atunci când o ușă se închide, o alta se deschide. Poate pe unii o astfel de purtare îi trimite cu gândul la iad. Dar pentru Teresa și Milena, pare cu siguranță raiul pe Pământ - nu cu Adam și Eva, ci cu două Eva.
La începutul secolului XX, Teresa, o femeie profund religioasă din Chile, a traversat oceanul și s-a lăsat transportată pe spatele unui măgar pentru a ajunge la o familie de ciobani croați din vârful unui munte. Pe Milena, poreclită Muta în copilărie din cauza refuzului ei de a vorbi - un fel de Rățușca cea urâtă - a cunoscut-o prima dată. A susținut că e văduva fratelui ei emigrant Marko (Bogdan Farcaș), ucis cu sânge rece în călătoria lui de a găsi aur. Fiindcă nu mai are pe nimeni, a decis să vină să lucreze pentru rudele lui: cei doi frați, mama și unchiul. Comunicarea în spaniolă-croată e greoaie, facilitată de o cărticică cu imagini. Intențiile sunt cât se poate de benevolente. Însă purtarea ei calculată ascunde un secret întunecat.
Patriarhatul domină comunitatea mică în care Teresa ajunge voluntar, iar violența fizică și verbală împotriva celor vulnerabili (în acest caz Milena) e la ordinea zilei. Instinctul de a o proteja se activează și astfel, încetul cu încetul, protagonista reușește să schimbe roluri de gen și tradiții vechi de generații. Totuși, câteodată, visurile și speranțele nu sunt îndeajuns pentru a duce la îndeplinire o misiune, iar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Mai ales atunci când adevărul ne macină din interior și, din frică de Dumnezeu, ne împinge să ne confesăm.
Un deliciu vizual datorită compozițiilor picturale și peisajelor pitorești, imaginea filmului se folosește de imensitatea muntelui pentru a reda micimea omului, cu ale sale credințe schimbătoare. Pe parcursul celor două ore și un sfert sunt presărate opere plastice ce fac referință la păcătoși și iad, devenind avertismente simbolice și indicii de rău augur pentru spectatori. Coloana sonoră pare desprinsă complet de cadrul spațio-termporal, muzica fiind adesea electronică, artificială, nenaturală - la fel ca atitudinea Teresei într-o lume a dogmelor rigide.
Dar până la urmă, cât de rău este păcatul, atunci când vine din legitimă apărare, pentru că legea lipsește cu desăvârșire, și aduce cu sine libertate? Merită să trăim toată viața așa cum ni se spune că ar trebui să o facem, chiar dacă e în detrimentul nostru, doar pentru că se presupune că ar fi „corect”? Dumnezeu nu ne va ajuta tot timpul, așa că salvarea trebuie să înceapă cu noi înșine. Cu „lupul” din noi. Uneori, decizia de a pleca devine cea mai onorabilă alegere. Iar atunci când o ușă se închide, o alta se deschide. Poate pe unii o astfel de purtare îi trimite cu gândul la iad. Dar pentru Teresa și Milena, pare cu siguranță raiul pe Pământ - nu cu Adam și Eva, ci cu două Eva.