Părerea criticului
Premiat pentru regie la Sundance, God's Own Country/Tărâmul binecuvântat este unul din extrem de rarele filme LGBT aduse în cinematografele noastre. Trebuie precizat încă de la început că publicul său ţintă nu este doar comunitatea LGBT, iar faptul că unul dintre personajele principale este român ar trebui să intrige şi să atragă publicul. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la acest film care are astăzi o a doua întâlnire cu publicul din Bucureşti la Cineclub Queer (Cinema Union, 19.30) înainte de premiera în peste 20 de cinematografe din ţară.

Marele punct de atracţie al filmului pentru publicul din România este faptul că un conaţional al nostru e privit ca salvator şi nu ca o problemă. În centrul atenţiei se află Johnny (Josh O'Conner), fiu de fermier din nordul Angliei, care îşi îneacă în alcool frustrarea de a fi obligat să aibă grijă de ferma familiei. Prins ca într-o cuşcă de sarcinile zilnice şi sâcâit încontinuu de comentariile severe ale tatălui suferind (Ian Hart), Johnny nu vede cu ochi buni venirea la fermă a lui Gheorghe (Alec Secăreanu), zilier român care îl va ajuta în dificilele zile de primăvară când fată oile. Spunem din start că cei doi vor face mult mai mult decât să aducă pe lume miei.

Etichetat de presa britanică drept "primul film post-Brexit", tocmai pentru că răstoarnă imaginea imigrantului-problemă atât de promovată de susţinătorii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, God's Own Country oferă acces într-un spaţiu mai mult decât atractiv, un spaţiu cu reguli şi activităţi nefamiliare. Regizorul Francis Lee îl filmează naturalist, construind un teren cinematografic în care discută, cu ajutorul celor doi actori, despre efectele singurătăţii şi cât de greu ne deschidem, uneori, în faţa unei provocări. Da, este vorba de o poveste de dragoste între doi bărbaţi, dar elementele sale pot fi uşor extrapolate astfel încât filmul nu se adresează doar comunităţii LGBT, ci tuturor amatorilor de cinema de calitate.

Ce ar putea surprinde la poveste este neverosimilul personajului lui Secăreanu. Gheorghe vorbeşte bine engleză (aflăm curând că mama lui este profesoară de engleză) şi publicului nu i se spune ce anume l-a determinat pe acest tânăr prezentabil, pe care ţi-l poţi cu uşurinţă imagina, după un duş, o vizită la frizer şi achiziţionarea unui costum, lucrând într-un birou confortabil, să vină în nordul Angliei şi să înfrunte frigul şi suspiciunea localnicilor pentru a lucra ca zilier la o fermă izolată. Este o convenţie pe care publicul internaţional nu o percepe, dar care ar putea să surprindă publicul din România, mai ales că Secăreanu îşi pronunţă replicile cu acea voce lucrată pentru teatru care sună atât de nenatural în film.

Dacă Gheorghe este folosit de scenariu ca pivot al evoluţiei lui Johnny, acesta din urmă se transformă treptat într-unul din cele mai ataşante personaje văzute în ultima vreme la cinema. Josh O'Connor îl interpretează ireproşabil pe tânărul captiv în ferma falimentară, administrată cu metode străvechi. "Acum totul cade pe umerii tăi", îi spune mama (Gemma Jones) când tatăl lui Johnny nu mai este în stare să se ocupe de treburile zilnice. O'Connor exprimă perfect gigantica presiune, intepretându-şi personajul ca o sălbăticiune aruncată pe neaşteptate în societate. Schimbarea sa, sub privirea binevoitoare şi răbdătoare a lui Gheorghe şi în mijlocul naturii brutale, poate da speranţă tuturor: când ne simţim captivi într-o anumită stare de fapt, salvarea este întotdeauna posibilă.

God's Own Country este un film care merită văzut la cinema. Directorul de imagine Joshua James Richards reuşeşte cumva să cuprindă peisajele nemărginite ale nordului Angliei şi să pătrundă în acelaşi timp, ajutat de scenariu şi interpretări, în mintea şi sufletul a doi oameni a căror perspectivă sumbră asupra vieţii se schimbă când îşi sincronizează singurătăţile. Decenii întregi cinema-ul LGBT a suferit din cauza unei abordări fataliste a relaţiilor homosexuale, sugerând de cele mai multe ori că poveştile de dragoste între persoane de acelaşi sex sunt damnate. Pentru cei care vor să-şi confirme că nu este aşa, God's Own Country face o treabă foarte bună.