Părerea criticului
Sunt mari şanse ca Gareth Edwards să devină un nume mare la Hollywood: Godzilla, cel de-al doilea lungmetraj al său, îi face cinste şopârlei uriaşe şi-i reinventează atât biografia, cât şi funcţia, fiind o fericită îndepărtare de la filmul lui Roland Emmerich din 1998. Fără să dăm spoilere, premiera de vineri beneficiază şi de efecte speciale ieşite din comun, dar şi de câte surprize scenaristice. Din păcate nu stă la fel de bine cu personajele umane...
Am făcut slalom printre avalanşa de trailere, interviuri filmate, clipuri şi spoturi şi ne-am aşezat în faţa ecranul IMAX aproape virgini în ceea ce priveşte subiectul filmului. Tare bine a mai fost, pentru că noua producţie nu mai merge pe vechea formulă "Godzilla atacă. Oamenii o omoară pe Godzilla", iar scenariul ne-a surprins exact cu ce trebuie.
Godzilla este, într-adevăr, impresionant din punctul de vedere al efectelor speciale. Gareth Edward se pricepe de minune să aducă atât anvergură, cât şi scală pe marele ecran, astfel încât spectatatorul este întotdeauna conştient de volumul a ceea ce vede, iar dezlănţurile şopârlei îi pun la treabă imaginaţia pentru a evalua distrugerile. Omniprezenţa unui om în cadru şi decizia lui Edwards de a filma de la nivelul ochiului uman (sau canin, într-o scenă foarte convingătoare) are ca efect sublinierea dimensiunilor: Godzilla nu a arătat niciodată atât de gigantică şi impresionantă ca în acest al 29-lea film dedicat ei.
Nu mergem niciodată la un film cu monştri aşteptând personaje umane captivante, dar scenariul lui Godzilla chiar ar fi putut fi mult îmbunătăţit la acest capitol, lucru cu atât mai pregnant cu cât echipa s-a tot lăudat că noua producţie este un film "despre oameni şi nu despre monştri". Personajele sunt clişeistice şi plictisitoare, iar trecerea de la micro (familia aflată în centrul atenţiei) la macro (Godzilla) nu face decât să sublinieze cât de inegal este scenariul scris de Max Borenstein.
Dacă Godzilla dovedeşte că Gareth Edwards nu este un regizor de actori, ei bine britanicul nu are nimic de îmbunătăţit la capitolul vizual. Există o mulţime de cadre spectaculoase în filmul său, iar scenele de acţiune sunt pur şi simplu... majestuoase. Şi nu pentru că regizorul a avut la dispoziţie zeci de milioane de dolari, ci pentru că este un expert al imaginaţiei vizuale, lucru deja dovedit de filmul său de debut, Monsters.
Dacă ne întrebi pe noi, Godzilla nu ar fi trebuit să fie 3D, tridimensionalul neajutând cu nimic la amplificarea senzaţiilor. Filmul excelează în schimb la capitolul efecte auditive şi probabil că nu ar fi deloc o idee proastă să îl vezi în condiţii cât mai bune. Noi l-am văzut pe ecranul IMAX şi nu ne-a părut deloc rău.
Am făcut slalom printre avalanşa de trailere, interviuri filmate, clipuri şi spoturi şi ne-am aşezat în faţa ecranul IMAX aproape virgini în ceea ce priveşte subiectul filmului. Tare bine a mai fost, pentru că noua producţie nu mai merge pe vechea formulă "Godzilla atacă. Oamenii o omoară pe Godzilla", iar scenariul ne-a surprins exact cu ce trebuie.
Godzilla este, într-adevăr, impresionant din punctul de vedere al efectelor speciale. Gareth Edward se pricepe de minune să aducă atât anvergură, cât şi scală pe marele ecran, astfel încât spectatatorul este întotdeauna conştient de volumul a ceea ce vede, iar dezlănţurile şopârlei îi pun la treabă imaginaţia pentru a evalua distrugerile. Omniprezenţa unui om în cadru şi decizia lui Edwards de a filma de la nivelul ochiului uman (sau canin, într-o scenă foarte convingătoare) are ca efect sublinierea dimensiunilor: Godzilla nu a arătat niciodată atât de gigantică şi impresionantă ca în acest al 29-lea film dedicat ei.
Nu mergem niciodată la un film cu monştri aşteptând personaje umane captivante, dar scenariul lui Godzilla chiar ar fi putut fi mult îmbunătăţit la acest capitol, lucru cu atât mai pregnant cu cât echipa s-a tot lăudat că noua producţie este un film "despre oameni şi nu despre monştri". Personajele sunt clişeistice şi plictisitoare, iar trecerea de la micro (familia aflată în centrul atenţiei) la macro (Godzilla) nu face decât să sublinieze cât de inegal este scenariul scris de Max Borenstein.
Dacă Godzilla dovedeşte că Gareth Edwards nu este un regizor de actori, ei bine britanicul nu are nimic de îmbunătăţit la capitolul vizual. Există o mulţime de cadre spectaculoase în filmul său, iar scenele de acţiune sunt pur şi simplu... majestuoase. Şi nu pentru că regizorul a avut la dispoziţie zeci de milioane de dolari, ci pentru că este un expert al imaginaţiei vizuale, lucru deja dovedit de filmul său de debut, Monsters.
Dacă ne întrebi pe noi, Godzilla nu ar fi trebuit să fie 3D, tridimensionalul neajutând cu nimic la amplificarea senzaţiilor. Filmul excelează în schimb la capitolul efecte auditive şi probabil că nu ar fi deloc o idee proastă să îl vezi în condiţii cât mai bune. Noi l-am văzut pe ecranul IMAX şi nu ne-a părut deloc rău.
