Comentarii Comentează
  • cosmin742000
    pe 18 Septembrie 2016 11:30
    Un film de aventuri romantic de razboi foarte bun , cu multa tensiunne si suspance
  • Iulidesprefilme
    pe 15 Septembrie 2016 18:25
    Un actor bun joacă orice bine...în acest film, atât Marlene Dietrich cât și Ray Milland impresionează fiecare în rolul său: ea, țigancă plină de viață și experimentată...el, în travesti, pus în fața neprevăzutului...
  • cezarika21
    pe 15 Septembrie 2016 09:28
    Plăcerea vizionării filmelor se datorează în mare măsură ocaziei de a te detașa temporar de lumea banală și ticăloasă în care ne petrecem majoritatea timpului. Putem călători astfel prin intermediul propriei imaginații în lumea pe care ne-o dorim, să fim cine vrem, să scăpăm de griji și să cedăm în fața ispitelor. Să schimbăm viața pe care o avem în prezent cu una așa cum ne-o dorim. Fie și pentru numai 90 de minute.

    ”Golden Earrings” este o poveste despre dorința de a fi liber, de a putea merge unde vrei și de a nu trebui să dai nimănui socoteală. Subiectul este simplu: un ofițer britanic (Ray Milland, recent premiat cu un Oscar) evadează din arestul Gestapoului și traversează teritoriul Germaniei cu ajutorul unei frumoase țigănci (Marlene Dietrich), păcălind vigilența autorităților. Personajul experimentează o trezire a plăcerii de a trăi, simțind bucuria libertății depline.

    Scenariul solid și inteligent, combinația de romantism și umor, senzualitatea Marlenei Dietrich și interpretările deosebite ale protagoniștilor conferă farmec filmului și îmbie la vizionare. Un film atipic așa cum îți dorești să vezi atunci când ți se pare că lumea e prea urâtă. Te vei simți garantat mai liber și cu mai mult chef de viață.