Părerea criticului
Mafia din Napoli a venit in 2008 la Cannes cu filmul Gomorra, in regia lui Matteo Garrone. Filmul este bazat pe romanul lui Roberto Saviano si este o privire dura asupra lumii crimei organizate din Napoli, numite "Camorra". De fapt, romanul reprezinta o asemenea dezvaluire incat Saviano a trebuit sa stea ascuns o vreme, dupa care a primit o escorta de politie permanenta din partea Ministerului de Interne Italian.

Filmul este alcatuit din sase episoade scurte, cu tot atatea personaje principale, care actioneaza in lumea interlopa dintre portul Napoli si Terzigno. Intr-o lume care pare departe de realitate (si totusi inradacinata in ce se vede in jur), puterea, banii si sangele par sa fie "valorile" locuitorilor provinciei Caserta, care trebuie sa se lupte pentru supravietuire in fiecare zi. Aproape niciodata nu sunt alte optiuni: trebuie sa te supui regulilor sistemului, Camorra, si numai cei mai norocosi se pot astepta sa duca o viata "normala".

Gomorra e o calatorie in lumea afacerilor ilicite si a actiunilor interlope, care se deschide si se incheie sub semnul "marfii".