Good Bye Lenin! (2003)

Un film care mi se pare supraevaluat. Nu inteleg unde sta valoarea acestui film. Conservarea trecutului pentru o mama egoista? O mama careia i-a fost frica de risc? Chestia cu despartirea de copii nu sta in picioare. Reintregirea familiei se facea prin Crucea Rosie. Mama nu numai ca nu si-a asumat nici visurile sotului, dar a devenit o fanatica a oranduirii. Lasitatea era atat de mare incat a ascuns odata cu scrisorile si posibilitatea unei alte vieti pentru copii ei, posibilitatea de a creste alaturi de un tata. Egoismul mamei era atat de puternic incat i-a atribuit tatalui vina de a fi destramat familia, lucru de care doar ea era raspunzatoare. Deci nostalgii comuniste? Sora care si-a schimbat optiunile? Daca in comunism ar fi terminat o facultate, in capitalism era vanzatoare la Burger King:? Inadaptatii Germaniei unite? Fiecare tara comunista a
avut si inca mai are nostalgicii ei. Fara nimic deosebit, filmul imi lasa regretul timpului pierdut.

O comedie excelenta cu actori foarte buni. Ar fi fost interesant daca se facea un film asemanator in Romania.

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　

Filmul e foarte bun , mi-a placut povstea interesanta si prestatiile actorilor.
Merita vazut si revazut.

Un film care e parca din alt film,in comparatie cu majoritatea productiilor de azi.La cele americane ma refer,fiindca in mare parte pe acestea le urmaresc.Dar cateodata,cand gasesc starea necesara,imi place sa iau o gura de aer proaspat cu un film european.Ei bine,nemtescul de aici de fata a fost un film pe care iti face placere sa-l urmaresti.Desi n-am prins perioada comunista filmul m-a atras,e ca si cum ai da unui copil o jucarie noua.O poveste interesanta,care progreseaza incet-incet.Nimic spectaculos,dar in acelasi timp totul inteligent,bine gandit.Emotionant spre final,Good Bye Lenin e solutia perfecta pentru o seara linistita.

Ceea ce impresioneaza aici in primul rand e echilibrul aproape perfect intre drama si comedie, obiectivitatea cu care e prezentata schimbarea majora de sistem petrecuta in tarile din Estul Europei la finalul anilor '80. Istoria da peste cap vietile oamenilor, din viata scapa cine poate...

[...] Good Bye, Lenin! este povestea lui Alex (Daniel Brühl), un tânăr locuitor al Germaniei de Est, care îi ascunde mamei sale cel mai semnificativ eveniment al ultimilor zeci de ani. Christine (Katrin Saß), o susținătoare ferventă a patriei socialiste, se află în comă de-a lungul evenimentelor din ’89. După opt luni se trezește, însă trebuie ferită de orice supărare, iar vestea destrămării socialismului ar putea reprezenta un adevărat șoc, ce poate deveni fatal. De aceea, Alex (Daniel Brühl) și sora lui, Ariane (Maria Simon) mută munții din loc pentru a reproduce în dormitorul mamei imaginea RDG-ului. [...]

Acest film reuseste sa amestece drama si comedie pentru a crea ceva care este dulce și de distractiv chiar și în momentele sale triste cu un exemplu foarte bun de dragoste și devotament.

Dar nu am fost foarte entuziasmata.Cam puerila ideea ca pe un om l-ar omori capitalismul ivit peste noapte in RDG.Germanii din est stiau cum se traieste in vest, nu cred ca au existat nostalgici de genul acesta.Poate in URSS sa fie, pe acelasi scenariu rusii ar fi facut un film mult mai bun.

Consider ca este unul dintre cele mai bune filme facute vreodata. Preferatul meu!

Fratii mei dar totusi in 1989 Lenin nu mai era dupa cate stiu eu Lenin a murit in 1924 de atunci si pana in 1989 sunt multi ani adica maicasa credea din 1924 ca Lenin a invins?

un film interesant, Yann Tiersen foarte important per ansamblu

Un film foarte bun cu o poveste pe cat de banala pe atat de interesanta care pe mine personal ma impresionat!Merita vazut!

O comedie fina, o idee interesanta cu explicatia deschiderii granitei pentru germanii din vest care nu suporta conditiile capitalismului si se intorc in stat comunist. Bine gandite mi-au parut intercalarile filmarilor reale cu cele regizate.

Greu...tot ce a facut baiatul asta pentru mama lui,nici nu stiu ce sa zic,adica o parte din mine simte ca ceea ce a facut e rau dar dupa aia vine celalta care spune ca iubirea pentru mama lui l-a facut sa faca ce a facut,dar cine stie daca ar trebui sa-si arate iubirea mintind...in orice caz un film bun:)

Daca cunosti istoria separarii Germaniei, a separarii Berlinului, a separarii unui popor, a familiilor, a prieteniilor, e imposibil ca filmul sa nu te impresioneze. "Good Bye Lenin" e unul din acele filme care trebuie vazute macar o data in viata.

un film mirobolant,mi-a adus aminte de comunism si de salamul cu soia a lui nea' nicu

Unul dintre cele mai bune filme nemtesti, pacat ca nu sunt prea multe! Minciuna ca mod de viata domina de la inceputul filmului pana spre final! Este ceea ce a impus comunismul si ceea ce a facut el din personalitatea chiar si a celor mai tineri. Este incercarea comunismului de a supravietui, pacat ca filmul este mult prea optimit, incercand sa anunte decesul acestuia! Cel putin pentru Romania greseste!
Trebuie vazut fara pop-corn!

Daniel Bruhl isi merita premiul cistigat ('cel mai bun actor') in cadrul festivitatilor [i]European Film Awards[/i].

Pe mine nu m-a zdrobit prea tare. A fost OK, dar mi-as fi dorit ceva mai multa imaginatie si as fi vrut sa fie mai bine jucat. Daca facea cineva un film de aceeasi factura despre Romania, ne-am fi distrat mai bine.

Minciuna ca respiraţie


Am minţit şi, din păcate, probabil că voi mai minţi.
Am simţit că trebuie să mărturisesc aceasta înainte de a scrie. Minciuni din viaţa cotidiană, pentru supravieţuire, sau care însoţesc micile păcate omeneşti. În 1989 am descoperit că de fapt trăisem până la vârsta aceea exclusiv în minciună. Una uriaşă, de cu totul altă amploare şi semnificaţie. Născut în minciună, am deschis ochii asupra unei lumi false, aidoma lui Alex Kerner din "Good Bye Lenin", luând de bune fantasmele unei societăţi construite şi care se nutrea numai din minciună. Micul Alex şi sora lui, Ariane, priveau cu mândrie la televizor lansarea în cosmos a unui echipaj din care făcea parte şi un este-german. Reporterul vorbea de încă o victorie a socialismului: "...rezultatul muncii colective. Această noţiune se explică prin lozinca: 'Calitate, înainte de toate!'" Cosmonautul îşi rostea şi el replica impusă: "Îngãduiţi-mi sã prezint Comitetului Central al Partidului Comunist..."
Ieşirea în spaţiul atmosferic a primului cosmonaut est-german a coincis cu ieşirea în spaţiul libertăţii a încă unui est-german: tatăl celor doi copii. De aici filmul împleteşte istoria unei societăţi cu istoria unei familii, minciuna de sistem cu minciuna de supravieţuire a oamenilor. Mai întâi pentru că mama, Christiane, sub presiunea poliţiei politice, nu doar că aruncă din casă orice urmă a transfugului, dar elimină viaţa lor orice amintire şi orice referinţă la acesta, ea însăşi plonjând cu o disperare disimulată sub un entuziasm specific sistemului într-un activism pentru cotidianul socialist. Şi Alex îşi deapănă povestea. "Din acel moment, mama s-a măritat cu patria noastră socialistă". Cu un activism de viaţă cotidiană, aproape de oameni, de nevoile lor, dar tot mai habotnic faţă de sistem.
Copiii cresc şi au şansa ca generaţia lor să scape din încercuirea zidului, să poată să se reconstruiască după o structură normală. Într-o descoperie a abundenţei devine însă acută o lipsă care fusese mereu pe plan secund: a tatălui, care fusese eliminat din istorie aşa cum s-a întâmplat cu toţi cei indezirabili comunismului. Întâmplarea ca Ariane să-l zărească pentru câteva secunde, într-o scenă ce aminteşte de 'American Beauty', deschide calea împrejurărilor de a-l căuta şi a-l readuce în viaţa lor fie doar şi pentru a veni la patul de spital al Christianei. De fapt cea mai impresionantă scenă din film este a mărturisirii... Pentru că oricâtă minciună ar fi fost, sufletul mamei a simţit că trebuie să spună într-un târziu adevărul, indiferent de contextul politic. Ea reface imaginea tatălui care i-a aşteptat în zadar, le spune despre scrisorile lui pe care le-a ascuns, îşi mărturiseşte neputinţa de a nu fi fost capabilă să-l urmeze atunci, îşi cere iertare pentru toate deciziile în care a implicat şi copiii. Este singura mărturisire din film, minciuna comunistă nu şi-a asumat-o responsabil nimeni.
"-V-am minţit tot timpul acesta. E altfel decât aţi crezut voi.
- Ce vrei să spui?
- Tatăl vostru...Tatăl vostru n-a rămas în Vest din cauza altei femei.
Am minţit. Şi am minţit şi când am spus...că nu mai ştiam nimic de el.
A trimis scrisori şi pentru mine...şi pentru voi. Toate sunt...în bufetul din bucătărie. I-au făcut viaţa un coşmar. Doar pentru că nu era membru de partid. A fost îngrozitor. N-a lăsat să se vadă. Dar eu ştiam. Am... ştiut şi n-am putut să-l ajut. ...Eu trebuia să-l urmez. Ei bine, n-am putut s-o fac. Mi-a... fost frică. ...N-am plecat. A fost greşeala vieţii mele. Acum ştiu asta. V-am minţit. Vă rog să mă iertaţi!"

Dar povestea mamei nu se încheie aici. Infarctul generat de imaginea demonstraţiilor şi implicării fiului ei în perioada tulburărilor din toamna lui 89 o aduce într-o lungă comă din care totuşi se trezeşte, doar că medicii îi prescriu evitarea oricărui şoc emoţional. La care Alex se gândeşte cu groază realizând ce schimbări spectaculoase avuseseră loc în RDG în cele câteva luni de comă. Cum ar putea să-i spună despre căderea zidului, despre deschiderea spre vest, despre prăbuşirea comunismului? Drept care decide să ducă minciuna mai departe, să construiască un decor numai şi numai pentru mama sa. Sunt secvenţe de umor în avalanşă, este totuşi un umor cu o nuanţă de amărăciune, o alegorie la uriaşa ţesătură care a mistificat realitatea pentru milioane şi milioane de oameni.
Când Christiane zăreşte cu uimire o reclamă uriaşă la Coca-Cola ivindu-se prin fereastră pe blocul vecin, grija celor din jurul ei este de a trage perdeaua. Doar că perdeaua era transparentă. Oricum, spre a alunga orice bănuială, Alex apelează la mecanismul pe care îl adoptase pentru a perpetua credinţa mamei în continuitatea sistemului: fabricarea de ştiri înregistrate pe casete video ca şi cum ar fi fost la TV. Cu ajutorul colegului său de muncă realizează mici bijuterii de înregistrări în studiouri improvizate sau în oraş, montate cu talent pentru a da veridicitate.
Iată cum a contracarat nedumerirea iscată de reclamă. "Astăzi Günther Mittag, secretar pe probleme economice ale Comitetului Central, a vizitat concernul Coca Cola din Berlinul de Vest, pentru a stabili...detaliile unui acord comercial dintre Coca Cola şi Combinatul de Băuturi Răcoritoare din Leipzig...Desigur, înfrângerea suferită de gigantul Coca Cola în faţa fabricii din Leipzig în ceea ce priveşte brevetarea băuturii a fost dureroasă şi jenantă...pentru cenzorii presei...Un raport ştiinţific internaţional a confirmat, în sfârşit, că aroma originală a băuturii Coca Cola a fost dezvoltată în anii '50 în laboratoarele din RDG....
-Coca Cola e o băutură socialistă? Credeam că e de dinainte de rãzboi.
-Nu înţelegi, mamă? Occidentul ne-a furat în toţi anii ăştia."
Imobilizată la pat, Christiane este hrănită cu ştiri false la TV şi cu castraveciori de import dar din borcane găsite cu greu dintre modelele vechi pe care le ştia ea.Filmul nu poate avea deplin succes decât l acei care au trecut prin această tranziţie, care vor recunoaşte elemente din vechea societate dar şi toate fazele schimbării. Aici filmul oferă, oarecum ciudat din perspectiva lui Alex, o seamă de percepţii neplăcute ale acestei schimbări, realităţi poate nu dintre cele mai comode dar dincolo de umor existând şi o picătură de reproş. "Somnul ei a ignorat faptul că eroii muncii socialiste au ajuns şomeri."
Aventurile lui Alex pentru a găsi diferite mărci de produse aşa cum erau înainte de 89 sunt savuroase, de la nedumerirea vânzătoarelor din magazinele care acum au de toate din ceea ce râvniseră a fi din vest şi până la replica unui vecin care îl vede scormonind după borcane de model vechi în tomberoane:
"Uite în ce hal ne-au adus...Să căutăm prin gunoaie." Ca să schimbe banii care ieşeau din circulaţie nu ştiau cum s-o întrebe pe Christiane unde sunt ascunşi, îi spun că au primit o notă:
"De la Zwickau. Ne vine rândul la Trabant. Deja? După nici trei ani?
Apoi Alex adaugă detaliu după detaliu dintr-o viaţă ca o copie la o fostă viaţă marcată de falsitate. De ziua mamei aduce copii îmbrăcaţi în pionieri să-i cânte despre patrie, foşti colegi şi vecini care o gratulează cu "tovarăşa Kerner"... Doar că de la un punct încolo Ariane simt ecă se sfuocă în această prelungire a unei lumi apuse şi se teme că fetiţa ei va fi traumatizată în această combinaţie de realităti care coexistă în casa lor.
"-Dacă o mai ţinem aşa, Paula o să fie traumatizată.
-Nu, zău! 20 de ani de RDG nu ne-au afectat sănătatea.
-La tine, am dubii."
Cu o undă de poezie, Christiane are un puseu de vitalitate şi reuşeşte să se dea jos din pat atunci când îşi vede nepoţica Paula cum se ridică şi face primii paşi din viaţa ei. Iese în lumea reală, uimită să vadă mâzgălită o zvastică, să descopere o icoană, să întâlnească la tot pasul reclame şi semne ale comerţului, dar mai ales simbolica scoatere din peisaj a statuii lui Lenin, purtată cu un elicopter şi care parcă îşi foloseşte braţul ca pe o ivitaţie la retragere.
Urmează o nouă înscenare plină de umor a lui Alex care îi oferă mamei ştirea exodului de vest-germani către est, culminând cu o întreagă succesiune de întorsături politice care s-o familiarizeze pe Christiane cu demisia lui Honecker, demolarea zidului, paşii spre unificare. De un umor nebun este prezentarea năvalei entuziaste a esticilor când s-a deschis graniţa spre vest ca fiind a vesticilor către est...Până când se putea duce această minciună? Iubita lui Alex îi spune totuşi câte ceva, n-o vom şti niciodată cât anume, Christiane rămânând mamă până la sfârşit şi a păstrat convenţia din dragoste pentru Alex, din duioşia faţă de efortul său de a o menaja.
Este tulburătoare de fapt toată această încercare de protejare a mamei, dincolo de veghea permanentă şi îngrijirea cotidiană a unui om suferind la pat. Atât cât i-a stat în putere. Şi din nou vine o mărturisire a ei, recunoştinţa pentru că Alex o mai salvase o dată, fără să ştie, când copil fiind, îi vorbea cu toată muţenia ei de după plecarea tatălui şi anchetarea prin care trecuse.
"-Când tatăl vostru...Când a plecat...N-am crezut că am să fac faţă. Nu ţi-am mai spus asta...Am vrut să-mi iau zilele. Dar veneai zilnic să mă vizitezi. Şi-mi vorbeai despre şcoală, despre Sigmund Jähn.
-Înţelegeai ce-ţi vorbeam?
-Iartă-mă că-ţi dau atâta bătaie de cap."

Christiane este un personaj tragic, animat de idealism, care a crezut într-o idee, care a ales o cale de trăit dar care şi-a crescut copiii şi a avut puterea mărturisirii. Tinerii sunt de fapt mai controversaţi, poate şi datorită schimbărilor rapide din societate. Ariane, căreia Alex îi reproşează că a renuntat la studii şi a ajuns să lucreze laun fast-food, este mai pragmatică şi în comepensaţie, mai sentimentală în raport cu tatăl, p ecând Alex oscilează de la a demonstra pentru drepturi în fosta RDG până la nostalgii făţişe faţă de o ţară şi un sistem desuete.
El moşteneşte într-un fel idealismul mamei.
"-Într-un fel, trebuia să admit că jocul meu începea să se lege. Poate că mi-ar fi plăcut să existe acest RDG pe care-l creasem pentru mama."
Respectându-i ideile, a ajuns să vadă uneori lucrurile prin ochii ei. Christiane a murit la trei zile de la reunificarea reală chiar dacă ei i s-a înfăţişat sub o altă formă.
"-Mi-am zis că era drept să nu afle niciodată adevărul. A murit fericită.
...Ţara aceasta, ...era ţara în care a crezut şi unde am ţinut-o în viaţă până în ultima clipă. O ţară care n-a existat în realitate. O ţară care, în memoria mea, mă va lega mereu de mama."
Despărţirea de Lenin s-a produs.
Mai rămâne de văzut cum se gestionează despărţirea de Marx.

Marius DOBRIN,27 martie 2004

70% drama 3o%comedie...film dragutz , o gura de oxigen pe langa toate productiile hollywoodiene care te sufoca.
Bate la ochi dupa parerea mea stilul asemanator cu "Amelie" , fondul sonor e aproape identic...aici ar merita o nota slaba(nu pentru muzica in sine ci pentru lipsa de originalitate)
Un pic se exagereaza cred cu "poezia" pe tema fostei DDR.
Un film de vazut , care merita si premiile primite si banii ...se vede treaba ca au invatzat ceva de la francezi.

cinci stelute pentru scena cu lenin pointing at hanna, elocventa pentru tot filmul. moment de cinema pur.

Genial! Un film extrem de echilibrat! Scenele de dupa caderea Regimului sunt foarte realiste! Pacat, totusi, ca cinematograful Scala ofera conditii foarte proaste si era foarte frig in sala, deci daca aveti de gand sa mergeti sa il vedeti la Scala, luati cu voi o patura!