Părerea criticului
Gringo este un apelativ care înseamnă în spaniolă „străinul”. Povestea cu nume interesante în distribuție - Charlize Theron, Joel Edgerton, Amanda Seyfried, Thandie Newton, Sharlto Copley - are loc în Mexic, nu departe de graniţa cu Statele Unite, unde se întâmplă afaceri ilegale, iar moartea e un pericol constant (ceea ce o ştim chiar de la ştiri).
Protagonistul (David Oyelowo) este un corporatist cu principii, bărbat de culoare de origine nigeriană, căruia îi plac lucrurile făcute ca la carte şi nu acceptă compromisuri cu legea. Ajunge în Mexic într-o companie mai puţin fericită: adică aceea a unor afacerişti veroşi care produc în Mexic produse farmaceutice interziste în Statele Unite. Mai rău decât atât, în jurul lor bântuie organizaţia Panterei Negre, un cap mafiot aşa cum ni-i imaginăm pe cei mai răi din această „breaslă”.
Cei doi „şefi” americani sunt schiţaţi în tuşe groase: directoarea cu discurs vulgar, veroasă, manipulativă şi obsedată de putere (Theron), alături de şeful corporatist (Edgerton) corupt, escroc, mincinos şi arogant cu angajaţii. O secvență la o masă cu cei trei - David Oyelowo, Charlize Theron, Joel Edgerton - în care aroganţa şi discursul agresiv maschează frica şi incompetenţa ni s-a părut atât de... românească.
Nici protagonistul nu este omul perfect: văzând minciunile şi trădarea din jurul lui, pune la care propriul plan - care fireşte, va scăpa de sub control. În schemă vor mai intra un mercenar vânător de recompense, doi puştani mexicani puşi pe făcut bani, agenţii federali şi doi turişti americani, aparent fără nicio legătură cu restul personajelor.
Fără să fie singurul film care o face, Gringo nu pune Mexicul şi pe mexicani într-o lumină fericită - dar asta e ultima problemă cu care ţara aceasta se confruntă. Prin răsturnările de situaţie şi prin comicul combinat cu violenţa filmul ne-a adus în minte Snatch şi Lock Stock and Two Smoking Barrels al lui Guy Ritchie.
Protagonistul (David Oyelowo) este un corporatist cu principii, bărbat de culoare de origine nigeriană, căruia îi plac lucrurile făcute ca la carte şi nu acceptă compromisuri cu legea. Ajunge în Mexic într-o companie mai puţin fericită: adică aceea a unor afacerişti veroşi care produc în Mexic produse farmaceutice interziste în Statele Unite. Mai rău decât atât, în jurul lor bântuie organizaţia Panterei Negre, un cap mafiot aşa cum ni-i imaginăm pe cei mai răi din această „breaslă”.
Cei doi „şefi” americani sunt schiţaţi în tuşe groase: directoarea cu discurs vulgar, veroasă, manipulativă şi obsedată de putere (Theron), alături de şeful corporatist (Edgerton) corupt, escroc, mincinos şi arogant cu angajaţii. O secvență la o masă cu cei trei - David Oyelowo, Charlize Theron, Joel Edgerton - în care aroganţa şi discursul agresiv maschează frica şi incompetenţa ni s-a părut atât de... românească.
Nici protagonistul nu este omul perfect: văzând minciunile şi trădarea din jurul lui, pune la care propriul plan - care fireşte, va scăpa de sub control. În schemă vor mai intra un mercenar vânător de recompense, doi puştani mexicani puşi pe făcut bani, agenţii federali şi doi turişti americani, aparent fără nicio legătură cu restul personajelor.
Fără să fie singurul film care o face, Gringo nu pune Mexicul şi pe mexicani într-o lumină fericită - dar asta e ultima problemă cu care ţara aceasta se confruntă. Prin răsturnările de situaţie şi prin comicul combinat cu violenţa filmul ne-a adus în minte Snatch şi Lock Stock and Two Smoking Barrels al lui Guy Ritchie.
