Părerea criticului
Recunosc că am intrat la Grudge Match cu aşteptări minime, dar am ieşit impresionat. Filmul cu Robert De Niro şi Sylvester Stallone în rolurile a doi boxeuri pe care-i leagă mulţi pumni şi o râcă de 30 de ani este proaspăt, amuzant şi emoţionant în acelaşi timp. Fără a fi fanul lui Robert De Niro, un actor care în ultima vreme pare să urmărească doar cât de plin îi este portofelul, şi nici al lui Stallone (am ratat ultimele două Expendables), colaborarea lor mi-a plăcut pentru modul cum descrie că nu este niciodată prea târziu să primeşti o nouă şansă şi că trebuie să profiţi de oportunităţi fără nicio ezitare.
În micul val de filme cu personaje de vârsta a treia (Last Vegas este un alt exemplu recent), Grudge Match ar putea fi unul cu lipici la mai toate categoriile de vârstă, pentru că aduce pe ecran o poveste despre ambiţie, ranchiună şi deschidere. De Niro este Billy "The Kid" McDonnen, iar Stallone Henry "Razor" Sharp, amândoi doar cu victorii în palmares, cu excepţia celor două meciuri pe care le-au jucat împreună. La 30 de ani de la ultima lor confruntare, când nimic nu-i mai poate convinge că mai au vreo şansă să urce în ring, cei doi sunt scoşi de la naftalină de Dante Slate Jr. (Kevin Hart, o combinaţie cam zgomotoasă de Chris Tucker şi Eddie Murphy), un promoter sportiv aflat la începutul carierei: acesta îi convinge să participe la o ultimă confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Promovat ca o comedie, Grudge Match are o mulţime de replici amuzante ca să satisfacă spectatorii în aşteptarea hohotelor de râs de weekend. Foarte simpatic este Alan Arkin în rolul matusalemicului Lightning, antrenorul lui Razor, cu o limbă ascuţită ca briciul şi talentul de a sublinia adevărul, oricât de neplăcut ar fi acesta. Nu există corectitudine politică în discursul lui Lightning, iar replicile sale împing filmul lui Peter Segal pe panta ireverenţiosului. Dar Grudge Match reuşeşte să fie mai mult decât o comedie, iar scenariul brodează frumos pe tema reîmpăcării cu trecutul şi a iertării. Niciunul dintre cei doi eroi nu este vreun sfânt, iar provocarea confruntării din ring le aduce în atenţie şi vechi probleme personale nerezolvate.
Grudge Match este departe de a fi filmul perfect, dar, atâta vreme cât nu te aştepţi la o combinaţie de Raging Bull (filmul despre box care i-a adus lui Robert De Niro un premiu Oscar) şi Rocky (seria ultra-celebră a lui Stallone), ai toate şansele să nu ieşi dezamăgit din sala de cinema. Momentele aruncate în stil "hai să mai facem o glumă" sunt uşor de trecut cu vederea (mai ales că multe chiar amuză), ca şi ocazionala apăsare a pedalei emoţionalului (este destul de greu să-l priveşti pe Stallone chinuindu-se să stoarcă o fărâmă de sentiment cu faţa sa imobilă).
Ce rămâne la sfârşit? O luptă pe cinste (cu un twist care spune multe despre faptul că uneori cum câştigi este mai important decât victoria), atât în ring cât şi în afara lui. Şi un mesaj sănătos despre cum poţi merge înainte cu ceea ce ai. Şi multe momente amuzante. Chiar ar fi o idee să aştepţi derularea genericului de final, pentru că acesta este presărat cu noi gaguri ale celor doi eroi.
În micul val de filme cu personaje de vârsta a treia (Last Vegas este un alt exemplu recent), Grudge Match ar putea fi unul cu lipici la mai toate categoriile de vârstă, pentru că aduce pe ecran o poveste despre ambiţie, ranchiună şi deschidere. De Niro este Billy "The Kid" McDonnen, iar Stallone Henry "Razor" Sharp, amândoi doar cu victorii în palmares, cu excepţia celor două meciuri pe care le-au jucat împreună. La 30 de ani de la ultima lor confruntare, când nimic nu-i mai poate convinge că mai au vreo şansă să urce în ring, cei doi sunt scoşi de la naftalină de Dante Slate Jr. (Kevin Hart, o combinaţie cam zgomotoasă de Chris Tucker şi Eddie Murphy), un promoter sportiv aflat la începutul carierei: acesta îi convinge să participe la o ultimă confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Promovat ca o comedie, Grudge Match are o mulţime de replici amuzante ca să satisfacă spectatorii în aşteptarea hohotelor de râs de weekend. Foarte simpatic este Alan Arkin în rolul matusalemicului Lightning, antrenorul lui Razor, cu o limbă ascuţită ca briciul şi talentul de a sublinia adevărul, oricât de neplăcut ar fi acesta. Nu există corectitudine politică în discursul lui Lightning, iar replicile sale împing filmul lui Peter Segal pe panta ireverenţiosului. Dar Grudge Match reuşeşte să fie mai mult decât o comedie, iar scenariul brodează frumos pe tema reîmpăcării cu trecutul şi a iertării. Niciunul dintre cei doi eroi nu este vreun sfânt, iar provocarea confruntării din ring le aduce în atenţie şi vechi probleme personale nerezolvate.
Grudge Match este departe de a fi filmul perfect, dar, atâta vreme cât nu te aştepţi la o combinaţie de Raging Bull (filmul despre box care i-a adus lui Robert De Niro un premiu Oscar) şi Rocky (seria ultra-celebră a lui Stallone), ai toate şansele să nu ieşi dezamăgit din sala de cinema. Momentele aruncate în stil "hai să mai facem o glumă" sunt uşor de trecut cu vederea (mai ales că multe chiar amuză), ca şi ocazionala apăsare a pedalei emoţionalului (este destul de greu să-l priveşti pe Stallone chinuindu-se să stoarcă o fărâmă de sentiment cu faţa sa imobilă).
Ce rămâne la sfârşit? O luptă pe cinste (cu un twist care spune multe despre faptul că uneori cum câştigi este mai important decât victoria), atât în ring cât şi în afara lui. Şi un mesaj sănătos despre cum poţi merge înainte cu ceea ce ai. Şi multe momente amuzante. Chiar ar fi o idee să aştepţi derularea genericului de final, pentru că acesta este presărat cu noi gaguri ale celor doi eroi.
