Guys and Dolls (1955)

Desi filmul beneficiaza din plin de un trio cu o rezonanta deosebit de inalta (valoroasa), atat la categoria foarte mari (Marlon Brando) si mari actori (Jean Simmons si de ce nu intrucatva si Frank Sinatra), cat si la categoria foarte valorosi si mari interpreti de muzica usoara (Frank Sinatra) din perioada mijlocului sec. XX, trio la care o pot adauga si pe talentata Vivian Blaine ( in rolul miss Adelaide) cu o foarte buna interpretare in acest film, totusi constat ca modul in care scenaristul a conturat actiunea propriu-zisa a acestui film in special la categoria celor mai mici detalii dar in acelasi timp si destul de imporatante totusi, mai ales ca si secventialitate si coerenta a lor, lasa totusi de dorit, fiind uneori intr-un mod mult prea brusc si chiar prea pueril prezentate. La acest capitol as consemna trecerea mult prea brusc prezentata in film de la starea psihologico-afectiva de antipatie si respingere totala de catre misionara Sarah Brown (Jean Simmons) a avansurilor initial exclusiv interesate ale smecherului cu veleitati seductive de tip playboy Sky Matterson (Marlon Brando),la starea de vadit indragostita "lulea" de acesta in secventele week-end-ului havanez catre care se face tot o foarte brusca trecere de la antipatie si respingere pana la acceptare si chiar indragostire profunda, pentru ca apoi sa urmeze tot o alta mult prea abrupta si brusca trecere spre o pasagera si la fel de brusca deziluzie sentimental-amoroasa, pentru ca finalul sa se incheie totusi cu un mult asteptat happy-end. Aceeasi foarte slaba relevare o are in film si trecerea veleitarului playboy cu inalte pretentii seducatoare, de la starea psihica de strict interes exclusiv de castigare a unui pariu fara nicio initiala implicare de natura sentimentala fata de misionara Sarah Brown, pana la starea de profunda implicare sentimental-amoroasa, in care tocmai el "celebrul" veleitar seducator devine in mod paradoxal la randul lui sedus efectiv de aceasta ! Personal mi-au placut cel mai mult secventele idilei sentimentale dintre cei doi plasate in locatia cubaneza, inclusiv spectacolul extrem de comic de tip muzical-dansant desfasurat in localul havanez. La fel de placute si frumoase au fost si cele doua secvente coregrafico-muzicale exclusiv feminine cu niste siluete frumoase si vestimentatie sumara, de tip clasic spectacol de revista gen Moulin Rouge, la care participa ca si "interpreta centrala" miss Adelaide (Vivian Blaine), chiar daca la o varsta ce nu mai pare prea tinara. In schimb, mult mai putin atractive si deci nu prea inspirate mi s-au parut secventele muzical-coregrafice exclusiv masculine ale caror protagonisti dintr-o locatie de subsol stradal sunt impatimitii pariurilor si ai jocurilor de noroc cu zarurile (tip barbut). Ca urmare a aspectelor pe care le-am comentat deja, acord o nota generala de 6,5 si prin rotunjire pozitiva, indulgenta 7 stele cu minus acestui film.

Mare film semnat de Joseph Mankiewicz. Scene spectaculoase, răsturnări de situati actori fără cusur, peisaje uimitoare și un scenariu solid

O comedie romantica muzicala si dansanta excelenta chiar si fara Ginger Rogers si Fred Astaire