Părerea criticului
Habana Blues canta Cuba asa cum este ea!
In Habana Blues, Ruy, personajul principal, alege sa ramana sub un regim totalitar decat sa evadeze spre o libertate a compromisurilor.
Mi-ar placea sa spun ca atmosfera generata de muzica, indiferend ca e vorba de repetitii sau concerte, da culoare si pitoresc filmului, energizeaza si binedispun, distragand atentia de la drama, dar contextul in care se desfasoara actiunea- Cuba prezentului, o Cuba comunista inca, este substratul care acutizeaza intriga filmului.
Am recunoscut –vazand acest film- mimici, situatii, ganduri, drame, atmosfera prin care am trecut si noi ca popor aflat sub regim totalitar.
Intrebarile pe care si le pun personajele- cantareti cubanezi- aflate pe punctul de a semna un contract cu producatori spanioli: “oare in Spania se intrerupe curentul?”etc, unele cuvinte precum “tovarasa”, faptul ca plecarea din tara pe cale legala e foarte dificila, uneori imposibila, saracia si tristetea pe care fiecare chip si colt de strada le arata, dorinta puternica de a pleca de acolo, de a evada, in orice conditii, cu asumarea oricarui risc sunt apasatoare.
Regizorul Benito Zambrano prezinta realitatea bruta dar parca nu reuseste sa o exploateze asa cum o fac Kusturica si, la noi, Lucian Pintilie in Le Chêne (Stejarul, produs in 1992), de exemplu; in acest film Pintilie da profunzime si percutanta contextului: perioadei comuniste in care se desfasoara actiunea i se atribuie o personalitate; ea chiar genereaza frustul intamplarilor; in Habana Blues aceasta exista ca un dat, asemenea unei coli pe care urmeaza sa fie creionate intamplarea si personajele.
In Habana Blues se prezinta, practic, un crampei de viata autentica. Se aminteste ca daca lansarea unei trupe talentate de muzica este dificila in general, intr-o tara comunista este aproape condamnata esecului. De asemenea, existenta unei trupe sub un regim de acest tip este foarte greu de mentinut.
Nu pot sa nu ma gandesc acum la destinul trupei romanesti Phoenix si la exilul acesteia in timpul regimului Ceausescu.
Jocul actorilor in Habana Blues
Se rade tare si se plange mult in acest film, se petrece, se dau probe pentru producatorii spanioli in cautare de talente cubaneze, se danseaza.. Faptul ca se canta mult in acest film nu il face un musical, cum a fost catalogat.
Yailene Sierra, Caridad in film, este o prezenta convingatoare; asemenea actorii Alberto Yoel si Roberto Sanmartín. Superficial construite sunt, insa, altercatiile intre membrii trupei, care ar fi trebuit sa fie mai tensionate- miza fiind foarte mare: agrearea trupei de catre producatorii spanioli si evadarea din insula in care se simt prizonieri; inconsistenta replicilor se datoreste poate si faptului ca aceste personaje secundare nu au suficienta consistenta.
Realizat intr-un ritm antrenant, in mare parte si datorita muzicii, filmul creaza o imagine realista a Cubei actuale; impresioneaza si intriga.
Va recomand acest film chiar daca sunteti impatimiti fani ai Omarei Portuondo si asteptati ca intr-o productie filmata in Cuba sa se auda folk cubanez; va recomand filmul pentru ca in cantececele Habanei Blues puteti descoperi din nou specificul local; si asta fara sa fie folk- ul cu care ne-a obisnuit Buena Vista Social Club.
In Habana Blues, Ruy, personajul principal, alege sa ramana sub un regim totalitar decat sa evadeze spre o libertate a compromisurilor.
Mi-ar placea sa spun ca atmosfera generata de muzica, indiferend ca e vorba de repetitii sau concerte, da culoare si pitoresc filmului, energizeaza si binedispun, distragand atentia de la drama, dar contextul in care se desfasoara actiunea- Cuba prezentului, o Cuba comunista inca, este substratul care acutizeaza intriga filmului.
Am recunoscut –vazand acest film- mimici, situatii, ganduri, drame, atmosfera prin care am trecut si noi ca popor aflat sub regim totalitar.
Intrebarile pe care si le pun personajele- cantareti cubanezi- aflate pe punctul de a semna un contract cu producatori spanioli: “oare in Spania se intrerupe curentul?”etc, unele cuvinte precum “tovarasa”, faptul ca plecarea din tara pe cale legala e foarte dificila, uneori imposibila, saracia si tristetea pe care fiecare chip si colt de strada le arata, dorinta puternica de a pleca de acolo, de a evada, in orice conditii, cu asumarea oricarui risc sunt apasatoare.
Regizorul Benito Zambrano prezinta realitatea bruta dar parca nu reuseste sa o exploateze asa cum o fac Kusturica si, la noi, Lucian Pintilie in Le Chêne (Stejarul, produs in 1992), de exemplu; in acest film Pintilie da profunzime si percutanta contextului: perioadei comuniste in care se desfasoara actiunea i se atribuie o personalitate; ea chiar genereaza frustul intamplarilor; in Habana Blues aceasta exista ca un dat, asemenea unei coli pe care urmeaza sa fie creionate intamplarea si personajele.
In Habana Blues se prezinta, practic, un crampei de viata autentica. Se aminteste ca daca lansarea unei trupe talentate de muzica este dificila in general, intr-o tara comunista este aproape condamnata esecului. De asemenea, existenta unei trupe sub un regim de acest tip este foarte greu de mentinut.
Nu pot sa nu ma gandesc acum la destinul trupei romanesti Phoenix si la exilul acesteia in timpul regimului Ceausescu.
Jocul actorilor in Habana Blues
Se rade tare si se plange mult in acest film, se petrece, se dau probe pentru producatorii spanioli in cautare de talente cubaneze, se danseaza.. Faptul ca se canta mult in acest film nu il face un musical, cum a fost catalogat.
Yailene Sierra, Caridad in film, este o prezenta convingatoare; asemenea actorii Alberto Yoel si Roberto Sanmartín. Superficial construite sunt, insa, altercatiile intre membrii trupei, care ar fi trebuit sa fie mai tensionate- miza fiind foarte mare: agrearea trupei de catre producatorii spanioli si evadarea din insula in care se simt prizonieri; inconsistenta replicilor se datoreste poate si faptului ca aceste personaje secundare nu au suficienta consistenta.
Realizat intr-un ritm antrenant, in mare parte si datorita muzicii, filmul creaza o imagine realista a Cubei actuale; impresioneaza si intriga.
Va recomand acest film chiar daca sunteti impatimiti fani ai Omarei Portuondo si asteptati ca intr-o productie filmata in Cuba sa se auda folk cubanez; va recomand filmul pentru ca in cantececele Habanei Blues puteti descoperi din nou specificul local; si asta fara sa fie folk- ul cu care ne-a obisnuit Buena Vista Social Club.
