Hai, România! (2024)

Nu stiu de ce l-am vazut ca nu sunt vreo specialista in fotbal.

Mi-a plăcut că ați dedicat calificarea Congresului al XIV-lea! Dacă erați un pic mai deștepți o dedicați Revoluției ce va să vină!

Un film care îmi trezește nostalgii ale unor vremuri când ,copil fiind și iubind fotbalul, trăiam la intensitate fiecare meci al naționalei. Au fost momente speciale,unele care nu le voi putea uita niciodată. Cum sa nu ma bucur când văd un documentar al celei mai bune generații de fotbal pe care am avut-o vreodată? Aceasta generație chiar merita un astfel de film ca și cei care nu au putut vedea acele meciuri să le vadă și să înțeleagă de ce noi o numim "Generația de aur" a fotbalului românesc. Cei care criticați acest film și acestă generație de fotbaliști, o faceți din alte motive și nici decum cele sportive.

Un film incredibil de prost despre o generație de analfabeți care au profitat de faptul că niște leneși stau și se uită cum fac alții sport, în timp ce glicemia și colesterolul lor o iau la vale. Un documentar despre o generație numită de jurnaliști - de aur, dar nu a câștigat niciun titlu cu naționala în viața lor, nu au văzut ăia nici măcar o medalie de cupru.

Un bine venit și emoționant remember al principalelor meciuri și evenimente legate de generația cea mai performantă din fotbalul nostru. O generație izvorâtă din performanțele obținute de cluburile românești de fotbal la sfârșitul anilor 1980. Marius Lăcătuș evidențiază concurența benefică la acea vreme dintre Steaua, Dinamo și Universitatea Craiova. Sunt evocate momentul Sevilla 1986 și apoi calificarea (după 20 de ani – Mexico 1970-) la CM Italia 1990, conclusă în noiembrie 1989, în pragul ultimului congres PCR. Revolutia a fost trăită cu bucurie și de fotbaliști pentru care a început o eră nouă, în care au putut să joace la mari cluburi europene și să câștige bani și o altfel de experiență. Momentul de maximă performanță s-a atins la CM din SUA 1994. Calificarea s-a obținut după 7 meciuri cu Dinu antrenor și alte trei cu Iordănescu la cârma echipei. România a ratat de puțin calificarea în semifinale, după ce a pierdut la penaltiuri meciul cu Suedia. O emoționantă mărturie o face Răducioiu, cel care a marcat 4 goluri la acel CM și a prezis că un asemenea rezultat la un CM de fotbal, cu greu va mai putea fi atins. Din păcate nu s-a înșelat. Filmul prezintă de exemplu toate spectaculoasele goluri marcate de Hagi, Balint și Ilie Dumitrescu, dar și paradele unor portari precum Duckadam și Stelea. Vedem și retrăim atmosfera generată în țară de victoriile tricolorilor noștri. Filmul deci dă prilejul unei întâlniri cu fotbaliștii Generației de aur, cei care ne-au oferit atâtea satisfacții. Un gând pios și o lacrimă pentru David Prodan, atât de prematur plecat dintre noi și coechipierii săi.

Un documentar pe înțelesul tuturor care transmite multă emoție, de la lacrimi până la râs în hohote le poți trăi pe toate urmărind filmul în cinema. Recomandat tinerilor pasionați de fotbal. Poate fi un imbold pentru cei care cred că România este o țară limitată ce nu poate avea performanțe mari, indiferent de domeniu.

Nu sunt microbist dar vă recomand cu căldură această capodoperă. Te atinge destul de mult chiar dacă nu ai trăit acele momente... cuvintele nu sunt de ajuns. Felicitări oamenilor care au făcut acest film posibil.

Despre film, atat: mergeti la cinema si vizionati l; despre mesajul lui R_Afc as vrea sa adaug ceva- citindu l, nu poti sa nu te gandesti ca R_Afc inseamna pur si simplu 'recunosc: afon la fotbal si cinema'

La nivel de echipă națională, generația de aur a României nu a luat aurul, nici argintul, nici bronzul, nici măcar locul 4, dar cînd nu ai rezultate, aplauzi mediocritatea. Vorbim despre o generație care nu și-a atins potențialul. Pînă și liderii acelor ani, Hagi și Popescu, au cunoscut marea glorie pe ritmurile manelelor din Istanbul, într-un campionat de anvergura mirosului unui parfum turcesc. Hagi și Popescu, patrioții care au trîntit meciul cu Spania de la EURO ’96. Trecerea celor doi prin Peninsula Iberică fiind una episodică și nesemnificativă.

Singura performanță din istoria chircită a fotbalul romînesc a fost cîștigarea Cupei Campionilor în 1986, chiar dacă a fost o realizare obținută prin calcarea pe cadavre în campionatul intern, pînă la urmă vorbim despre un sport în care trișarea și păcălirea reprezintă baza fundamentală, acesta fiind și motivul pentru care este cel mai popular din lume, în ciuda indignării ipocrite a celor care se lamentează că știrile din sport sînt de fapt doar știri din fotbal.

Documentarul este o colecție de clișee în limbajul de lemn al fotbaliștilor eroi. Vorbe goale alimentate de secvențe din perioadele în care lumea ieșea în stradă pentru că nu avea altceva mai bun de făcut. Am văzut compilații și montaje mai bine realizate pe YouTube.

Un documentar excelent, plin de emotii si trairi! Recomand cu incredere tuturor iubitorilor de fotbal si nu numai! 10/10