Sinopsis
Seria Haiducilor ("Haiducii" - 1965; "Răpirea fecioarelor" - 1967; "Răzbunarea haiducilor" - 1968) continuă cu tripticul haiducului Șaptecai din care primul episod este acest film.
Pentru a-i oferi fiicei sale, domnița Ralu (Aimee Iacobescu), bijuteriile dorite, Caragea Vodă (Nucu Păunescu) instituie un nou bir. Vestitul Anghel Șaptecai (Florin Piersic), căpitanul unei cete de haiduci se ridică în apărarea țăranilor împovărați și pornește pe urmele banilor. Îndemnat de ibovnica lui, Anița (Marga Barbu) să plece spre "Stambul", Anghel cade pradă unei diversiuni și, capturat de Mamoulos (Colea Răutu), este trimis în temniță.
"Șarjă, vulgaritate, melodramă ieftină de operetă balcanică" (Tudor Caranfil).