Tracy Tumblad, o fată cu păr mare și cu o inimă și mai mare, are o singură pasiune - dansul. Visul ei este să apară în "The Corny Collins Show", în cea mai hippie petrecere dance de la TV. Tracy (Nikki Blonsky) pare că se potrivește perfect pentru spectacol cu excepția unei probleme nu chiar minore - nu se potrivește deloc. Silueta sa mare a separat-o mereu de mulțime, lucru care îi este amintit adesea de către mama sa iubitoare și cel puțin plinuță, Edna (John Travolta). Acest lucru nu o oprește pe Tracy, deoarece fata știe un lucru și acela este că ea a fost născută ca să danseze. După cum îi spune tatăl ei, Wilbur (Christopher Walken): "Încearcă! Trebuie să te gândești la lucruri mari ca să fii mare..."
Când Corny Collins (James Masden) o vede dansând în liceul ei, Tracy câștigă un loc în spectacolul lui și devine instant o adevărată senzație, spre mâhnirea prințesei spectacolului, Amber Von Tussle (Brittany Snow) și a ticăloasei ei mame, Velma (Michelle Pfeiffer), care conduce postul de televiziune WYZT. Mai rău pentru Amber este faptul că nu doar publicul o place pe fata cea nouă: iubitul lui Amber, Link Larkin (Zac Efron), pare să se fi îndrăgostit brusc de farmecul lui Tracy. Totul devine foarte personal pe măsură ce o vrajbă amară apare între fete, în timp ce concurează pentru râvnita coroană "Miss Teenage Hairspray".
La școală, o pedeapsă dată de o profesoară și sprancenele ridicate cauzate de relația dintre cea mai bună prietenă a ei, Penny Pingleton (Amanda Bynes) și Seaweed (Elijah Kelley) îi deschid ochii lui Tracy în legătură cu o altă mare problemă, mai mare decât ultima nebunie a dansului său cea mai tare coafură - inegalitatea rasiala. Fata conduce un marș alături de Motormouth Maybelle (Queen Latifah), pentru lupta împotriva segregării rasiale, și se alege cu un mandat de arestare în schimb. Tracy este bătută și ajunge în pivnița celei mai bune prietene a ei, Penny.
Oare norocul lui Tracy a ajuns la sfârșit? Va rata ea finala de dans împotriva lui Amber și va pierde titlul de "Miss Hairspray", sau va cânta și dansa din toate puterile pentru a ieși din încurcătură din nou?
Când parul mare întâlnește vise mari nimic nu-i poate sta în cale și în această comedie cu multă energie ți se dovedește că nu trebuie să fii ca ceilalți pentru a câștiga.
Bazat pe filmul clasic cult al lui John Waters din 1988 și pe muzicalul ce a câștigat premiul Tony, "Hairspray" prezintă un adevărat cortegiu de vedete: John Travolta ca Edna Turnblad, Michelle Pfeiffer ca Velma Von Tussle, Christopher Walken ca Wilbur Turnblad, Amanda Bynes ca Penny Pingleton, James Marsden în rolul lui Corny Collins și Queen Latifah ca Motormouth Maybelle, Brittany Snow ca Amber Von Tussle, Zac Efron ca Link Larkin, Elijah Kelley ca Seaweed, Alison Janney ca Prudy Pingleton, Jerry Stiller, Paul Dooley și nou venita de optsprezece ani Nikki Blonsky în rolul lui Tracy Turnblad.
"Hairspray" este regizat si are coregrafia realizată de Adam Shankman (Bringing Down the House, The Pacifier), iar scenariul îi aparține lui Leslie Dixon (Freaky Friday, Mrs Doubtfire).
Muzica este compusă de câștigătorul premiilor Emmy, Tony și Grammy și de cinci ori nominalizat la Oscar Marc Shaiman (Hairspray: The Musical, Sleepless in Seattle, The American President, South Park: Bigger, Longer and Uncut), cu versuri de câștigătorul de Tony și Grammy, Scott Wittman (Hairspray: The Musical) și Shaiman și are câteva cântece noi create special pentru adaptarea lor la film. Filmul este bazat pe un scenariu din 1988, "Hairspray", scris de John Waters.
Filmul este regizat de Craig Zadan și Neil Meron, câștigători ai Premiului Academiei și al Globului de Aur pentru Cea Mai Bună Imagine, Chicago ca și "Annie", "Life With Judy Garland: Me and My Shadows", "Gypsy" și "Cinderella". Producătorii executivi sunt Bob Shaye și Michael Lynne, Toby Emmerich, Mark Kaufman, Marc și Garrett Grant (Cheaper by the Dozen 2, The Pacifier).
Echipa de producție îi include pe directorul de imagine Bojan Bazell (Mr. and Mrs. Smith), scenograful nominalizat la Oscar David Gropman (The Cider House Rules), editorul Michael Tronick (Mr. and Mrs. Smith), designerul de costume nominalizat la Oscar Rita Ryack (How the Grinch Stole Christmas) și pe regizorul de sunet David MacMillan, de trei ori câștigător al Premiului Academiei (Apollo 13, Speed, The Right Stuff).