Părerea criticului
Celebri pentru Tăntălăul şi Gogomanul (1994), Mary cea cu vino-ncoa' (1998) şi Eu, cu mine şi Irene, fraţii Farrelly par hotărâţi să ne facă să uităm mega-eşecul The Heartbreak Kid cu noua lor comedie Hall Pass. Cu aproape două luni înainte de premiera românească (aceasta are loc pe 22 aprilie), Cinemagia a văzut filmul (legal!) şi îţi spune la ce să te aştepţi de la năzdrăvănia cu Owen Wilson şi Christina Applegate în două roluri principale.
Ce mai încoace şi-ncolo, comedia ne-a amintit de producţiile lui Judd Apatow: uneori inconfortabil de indecente (sunt vreo două scene în Hall Pass pe care o să ţi le aminteşti muuuultă vreme după genericul de final), Hall Pass/Concediu de la căsnicie ajunge cumva să promoveze tot valorile familiale. Dar să vedem despre ce e vorba...
În vizor avem două cupluri. La zece ani de la căsătorie, între Rick (Owen Wilson) şi Maggie (Jenna Fischer) lucrurile nu prea par să meargă ca la început. Cu doi copii de crescut, lui Maggie i se mai întâmplă să se prefacă adormită când Rick vine seara în patul familiei, şi cam la fel face şi Grace (Christina Applegate) cu Fred (Jason Sudeikis). Bărbaţii sunt bărbaţi, deci le mai scapă ochii şi dupe alte femei atrăgătoare, iar un mic început de criză a vârstei de mijloc le-ar da ghes celor doi să-şi încerce puterile "ca pe vremuri", adică în facultate.
O conversaţie surprinsă de Maggie şi Grace le face pe cele două soţii să înţeleagă că "angoasele" partenerilor lor sunt mai serioase decât au crezut şi, la sfatul unei prietene psiholog, le dau partenerilor o săptămână de "concediu de la căsnicie". Pe scurt, cei doi au voie să facă orice le trece prin minte, de parcă niciunul nu ar avea familie.
Ce fac Rick şi Fred în respectiva săptămână nu prea contează, ideea e că lungii ani de căsnicie i-au cam desincronizat de noile mode în lumea "agaţamentelor". Cei doi îşi dau seama curând că o dată ieşit de pe această piaţă cu greu îţi mai faci drum înapoi, mai ales când trei-patru prieteni "fără noroc" (adică fără un concediu asemănător) stau cu ochii pe ei aşteptându-le victoria.
Cert este că atât Rick, cât şi Fred şi-o vor lua urât de tot din diverse direcţii, iar experienţele extreme de care au parte (unele atât de isterice, încât ne-au amintit de Marea mahmureală!) cu siguranţă o să-ţi provoace râsul. Din păcate intuieşti de la bun început direcţia vizată de scenarişti: o rezolvare tradiţionalistă, la care se ajunge cam haotic, dar într-unul din cele mai emoţionante finaluri din cariera fraţilor Farrelly.
Filmul n-a fost încă vizionat de comisia de rating a CNC, dar ne-ar mira să primească un rating mai permisiv decât "Nerecomandat sub 15 ani" (ba chiar am putea paria pe Interzis Minorilor!), pentru că cei doi regizori duc aşa-zisul "umor de toaletă" la un nivel nemaivăzut: una dintre secvenţe categoric nu este destinată celor cu inima slabă, iar pe spectatorul cu stomac sensibil îl sfătuim să închidă ochii la un moment dat... Un indiciu: cea mai şocantă mostră de astfel de umor din cinematograful mainstream (şi recent) are loc, surpriză!, într-o toaletă, eroina este o tânără cu probleme agăţată într-un club, iar victima un... perete. Şi sensibilităţile noastre...
Ce mai încoace şi-ncolo, comedia ne-a amintit de producţiile lui Judd Apatow: uneori inconfortabil de indecente (sunt vreo două scene în Hall Pass pe care o să ţi le aminteşti muuuultă vreme după genericul de final), Hall Pass/Concediu de la căsnicie ajunge cumva să promoveze tot valorile familiale. Dar să vedem despre ce e vorba...
În vizor avem două cupluri. La zece ani de la căsătorie, între Rick (Owen Wilson) şi Maggie (Jenna Fischer) lucrurile nu prea par să meargă ca la început. Cu doi copii de crescut, lui Maggie i se mai întâmplă să se prefacă adormită când Rick vine seara în patul familiei, şi cam la fel face şi Grace (Christina Applegate) cu Fred (Jason Sudeikis). Bărbaţii sunt bărbaţi, deci le mai scapă ochii şi dupe alte femei atrăgătoare, iar un mic început de criză a vârstei de mijloc le-ar da ghes celor doi să-şi încerce puterile "ca pe vremuri", adică în facultate.
O conversaţie surprinsă de Maggie şi Grace le face pe cele două soţii să înţeleagă că "angoasele" partenerilor lor sunt mai serioase decât au crezut şi, la sfatul unei prietene psiholog, le dau partenerilor o săptămână de "concediu de la căsnicie". Pe scurt, cei doi au voie să facă orice le trece prin minte, de parcă niciunul nu ar avea familie.
Ce fac Rick şi Fred în respectiva săptămână nu prea contează, ideea e că lungii ani de căsnicie i-au cam desincronizat de noile mode în lumea "agaţamentelor". Cei doi îşi dau seama curând că o dată ieşit de pe această piaţă cu greu îţi mai faci drum înapoi, mai ales când trei-patru prieteni "fără noroc" (adică fără un concediu asemănător) stau cu ochii pe ei aşteptându-le victoria.
Cert este că atât Rick, cât şi Fred şi-o vor lua urât de tot din diverse direcţii, iar experienţele extreme de care au parte (unele atât de isterice, încât ne-au amintit de Marea mahmureală!) cu siguranţă o să-ţi provoace râsul. Din păcate intuieşti de la bun început direcţia vizată de scenarişti: o rezolvare tradiţionalistă, la care se ajunge cam haotic, dar într-unul din cele mai emoţionante finaluri din cariera fraţilor Farrelly.
Filmul n-a fost încă vizionat de comisia de rating a CNC, dar ne-ar mira să primească un rating mai permisiv decât "Nerecomandat sub 15 ani" (ba chiar am putea paria pe Interzis Minorilor!), pentru că cei doi regizori duc aşa-zisul "umor de toaletă" la un nivel nemaivăzut: una dintre secvenţe categoric nu este destinată celor cu inima slabă, iar pe spectatorul cu stomac sensibil îl sfătuim să închidă ochii la un moment dat... Un indiciu: cea mai şocantă mostră de astfel de umor din cinematograful mainstream (şi recent) are loc, surpriză!, într-o toaletă, eroina este o tânără cu probleme agăţată într-un club, iar victima un... perete. Şi sensibilităţile noastre...
