Părerea criticului
Prezentat in cadrul festivalului de film de la Sundance, Hamlet 2 a avut lipici mai ales datorita ideii sale nebunesti: un profesor de drama isi salveaza ora de actorie cu punerea in scena a unei piese cu totul si cu totul neverosimile, Hamlet 2. Nu conteaza soarta chipesului print al Danemarcei din piesa lui Shakespeare, pentru ca profesorul, interpretat de comicul britanic Steve Coogan, are solutii la absolut orice, artificiile sale recurgand in principal la masina timpului. Pana la urma de ce naiba sa n-aiba si Hamlet parte de un happy-end?
In 2006 a fost Fiecare se crede normal/Little Miss Sunshine, iar in 2007 Juno. Hamlet 2 umple un spatiu asemanator in 2008, devenind comedia venita de nicaieri, realizata cu un buget de sub zece milioane de dolari si atat de trasnita, incat te lasa cu gura cascata si devine automat un "must". Hamlet 2 nu rezista in fata comparatiei cu celelalte doua filme (vezi si lista extrem de scurta de premii), dar umorul britanic al lui Coogan si gagurile lui uimitor de absurde sunt cat se poate de amuzante.
Coogan este Dana Marschz (continua sursa de gaguri, pentru ca pronuntarea numelui, pe langa prenumele feminin, contine toate cele trei sunete, "sh", "s" si "tz") are parte de un soc cand numarul elevilor din clasa lui de actorie se mareste de la doi la vreo 30. Pe langa cei doi "drama geeks" ai sai, Marschz se trezeste cu alte cateva zeci de elevi foarte diferiti, dar asemanatori intr-o singura privinta: provin din etnii diferite si prin urmare sunt extrem de sensibili la orice abordare rasista. A, si-i mai aseamana ceva, si anume un dezinteres total pentru ora de actorie, pe care sunt obligati s-o urmeze din simplul motiv ca restul "optionalelor" au fost sterse din programa, ca urmare a reducerii bugetului.
Elevii nu sunt cine stie ce, dar nici profesorul nu straluceste. Dupa cateva serii de reclame foarte profitabile, singura lui sursa de venit a devenit aceasta prost remunerata slujba de profesor. Bineinteles, sotia Brie (Catherine Keener, excelenta) este extrem de nemultumita de situatie, ca sa nu mai spunem ca-si banuieste sotul ca trage cu "gloante oarbe" (adica e steril). Necesitatea de a lua un chirias pentru a se ajunge cu cheltuielile pune si ea paie pe foc, asa ca asteptati-va la fel de fel de momente minunat de tensionate intre cei doi. In orice caz, parerea noastra nu difera prea mult de a lui Brie: Marschz e un ratat si nici macar unul simpatic. Dar asta pana cand ii vine Ideea.
Ideea este atat de trasnita, incat, iata, functioneaza. Sa folosesti o masina a timpului pentru a-i da lui Hamlet dreptul la... happy-end este o dementa totala, iar reactia spectatorului incredul se dubleaza cu cea a celorlalte personaje din film, deloc convinse de entuziasmul cvasi-ridicol al lui Dana. Cu toate acestea, in ciuda zeflemelilor, a loviturilor sub centura (ouch!), a insultelor si-a tuturor incercarilor (aproape reusite) de a i se sabota piesa, habarnistul Dana ajunge la premiera mult-visata, unde interpreteaza rolul unui dezlantuit Iisus in maiou, cu "trup sexy, de inotator", si-si rezolva cam toate blocajele.
Ca si in Inselat de la Sarah Marshall, finalul filmului scris si regizat de Andrew Fleming este insasi piesa lui Dana, iar aceasta reprezinta marele atu: scenografia este superba, muzica excelenta, rezolva cam toate itele intrigii si-si transforma protagonistul intr-un adevarat creator.
Plin de glume ireverentioase, din fata carora nu scapa absolut nicio minoritate, nicio religie si niciun tabu, Hamlet 2 are si momente moarte, cu pauze ca in sitcomurile unde actorii asteapta ca publicul sa-si termine hohotele de ras, numai ca toata invalmaseala ajunge cumva sa se lege, in primul rand datorita acestui surprinzator liant, insusi Coogan, care te face pe nesimtite sa depasesti antipatia de la inceput. De vazut mai ales pentru multele poante rasiste, pentru Elizabeth Shue (intr-un cameo delicios), pentru zeflemeaua anti-hollywoodiana si excelentul... Hamlet 2!
In 2006 a fost Fiecare se crede normal/Little Miss Sunshine, iar in 2007 Juno. Hamlet 2 umple un spatiu asemanator in 2008, devenind comedia venita de nicaieri, realizata cu un buget de sub zece milioane de dolari si atat de trasnita, incat te lasa cu gura cascata si devine automat un "must". Hamlet 2 nu rezista in fata comparatiei cu celelalte doua filme (vezi si lista extrem de scurta de premii), dar umorul britanic al lui Coogan si gagurile lui uimitor de absurde sunt cat se poate de amuzante.
Coogan este Dana Marschz (continua sursa de gaguri, pentru ca pronuntarea numelui, pe langa prenumele feminin, contine toate cele trei sunete, "sh", "s" si "tz") are parte de un soc cand numarul elevilor din clasa lui de actorie se mareste de la doi la vreo 30. Pe langa cei doi "drama geeks" ai sai, Marschz se trezeste cu alte cateva zeci de elevi foarte diferiti, dar asemanatori intr-o singura privinta: provin din etnii diferite si prin urmare sunt extrem de sensibili la orice abordare rasista. A, si-i mai aseamana ceva, si anume un dezinteres total pentru ora de actorie, pe care sunt obligati s-o urmeze din simplul motiv ca restul "optionalelor" au fost sterse din programa, ca urmare a reducerii bugetului.
Elevii nu sunt cine stie ce, dar nici profesorul nu straluceste. Dupa cateva serii de reclame foarte profitabile, singura lui sursa de venit a devenit aceasta prost remunerata slujba de profesor. Bineinteles, sotia Brie (Catherine Keener, excelenta) este extrem de nemultumita de situatie, ca sa nu mai spunem ca-si banuieste sotul ca trage cu "gloante oarbe" (adica e steril). Necesitatea de a lua un chirias pentru a se ajunge cu cheltuielile pune si ea paie pe foc, asa ca asteptati-va la fel de fel de momente minunat de tensionate intre cei doi. In orice caz, parerea noastra nu difera prea mult de a lui Brie: Marschz e un ratat si nici macar unul simpatic. Dar asta pana cand ii vine Ideea.
Ideea este atat de trasnita, incat, iata, functioneaza. Sa folosesti o masina a timpului pentru a-i da lui Hamlet dreptul la... happy-end este o dementa totala, iar reactia spectatorului incredul se dubleaza cu cea a celorlalte personaje din film, deloc convinse de entuziasmul cvasi-ridicol al lui Dana. Cu toate acestea, in ciuda zeflemelilor, a loviturilor sub centura (ouch!), a insultelor si-a tuturor incercarilor (aproape reusite) de a i se sabota piesa, habarnistul Dana ajunge la premiera mult-visata, unde interpreteaza rolul unui dezlantuit Iisus in maiou, cu "trup sexy, de inotator", si-si rezolva cam toate blocajele.
Ca si in Inselat de la Sarah Marshall, finalul filmului scris si regizat de Andrew Fleming este insasi piesa lui Dana, iar aceasta reprezinta marele atu: scenografia este superba, muzica excelenta, rezolva cam toate itele intrigii si-si transforma protagonistul intr-un adevarat creator.
Plin de glume ireverentioase, din fata carora nu scapa absolut nicio minoritate, nicio religie si niciun tabu, Hamlet 2 are si momente moarte, cu pauze ca in sitcomurile unde actorii asteapta ca publicul sa-si termine hohotele de ras, numai ca toata invalmaseala ajunge cumva sa se lege, in primul rand datorita acestui surprinzator liant, insusi Coogan, care te face pe nesimtite sa depasesti antipatia de la inceput. De vazut mai ales pentru multele poante rasiste, pentru Elizabeth Shue (intr-un cameo delicios), pentru zeflemeaua anti-hollywoodiana si excelentul... Hamlet 2!
