Sta scris in monografii si lexicoane ca nici un film al lui Fassbinder nu a fost primit de critici cu atata entuziasm ca si "Händler der vier Jahreszeiten". "Pentru mine – scria dupa premiera Hans Günther Pflaum in "Süddeutsche Zeitung"- este cel mai bun film german de dupa razboi".
Explicatia acestui succes se ascunde in simplitatea cu care cineastul se pricepe sa povesteasca si in seninatatea cu care reuseste sa dea viata celor mai banale intamplari. Hans Epp se intoarce din Legiunea Straina fara prea multa glorie. Se angajeaza in politie, apoi ajunge sa se casatoreasca nu cu "marea iubire", ci cu o alta femeie. Incropesc impreuna un negot de zarzavaturi, afacerea prinde aripi, insa totul se termina printr-o succesiune de evenimente desprinse parca din schitele lui Caragiale.
Drumurile lui Epp cu caruciorul de zarzavaturi, certurile cu nevasta ciufuta, inaccesibilitatea "adevaratei iubiri", relatiile infabile cu sora sa, toate acestea fac din film o mica capodopera, Fassbinder reusind un triumf al melodramaticului, a carui stare de kitsch e atinsa de gratie.
