Părerea criticului
Hanna, serialul Amazon Studios al cărui prim sezon de opt episoade s-a lansat pe 29 martie, are cu ce atrage publicul din România. Încă de la prima scenă vedem o versiune fictivă a ţării noastre (filmările au avut loc de fapt în Polonia), în anul 2003, când eroul, Erik Heller (Joel Kinnaman), se infiltrează într-un laborator secret pentru a salva un bebeluş. 15 ani mai târziu, Heller şi adolescenta Hanna (Esme Creed-Miles) îşi duc traiul în străfundurile codrilor Poloniei, unde fata învaţă să supravieţuiască în cele mai grele condiţii, dar şi să-i înfrunte pe cei care îi vor moartea.
Dacă subiectul ţi se pare familiar, ei bine, chiar este, pentru că primele două episoade ale serialului retrasează filmul Hanna din 2011, în care rolul titular era interpretat de Saoirse Ronan, iar în cel al tatălui îl vedeam pe Eric Bana. Scenaristul filmului din 2011, britanicul David Farr (a făcut între timp şi lăudatul The Night Manager), a intuit potenţialul poveştii pentru transformarea într-un serial cu mai multe sezoane, iar rezultatul s-a lansat pe 29 martie. Serialul rezolvă unul din marile neajunsuri ale filmului, care ne-o arăta pe eroina adolescentă înfruntând-o într-un final pe agenta CIA (Cate Blanchett) gata de orice pentru a o captura.
Deşi cei care au văzut filmul vor avea dificultăţi să treacă peste primele episoade ale serialului, tot ei vor aprecia mai mult modul cum noul scenariu continuă povestea, dezvăluind detalii noi şi adăugând noi straturi interesantei conspiraţii. Farr foloseşte flashback-uri din trecut (multe dintre acestea cu acţiunea localizată în România, dat fiind că mama Hannei, Johanna Petrescu, este româncă), iar spectatorii din ţară vor avea ocazia să revadă vechile Dacia 1310 împodobind ecranul, să întrezărească firme precum Motelul Linişte sau documente pe care sunt dactilografiate adrese familiare. Menţionarea unor oameni politici extrem de puternici şi a unei corporaţii create special pentru ducerea la bun sfârşit a unui program misterios vor stârni şi mai mult curiozitatea, chiar dacă împing povestea pe un teren mult prea familiar.
Serialul ar putea fi mai atractiv pentru spectatorii care nu au văzut filmul din 2011, iar atuul principal îl reprezintă şi de această dată Hanna, o eroină cu aptitudini mai mult decât surprinzătoare şi inspirat folosite în poveste. Esme Creed-Miles este convingătoare şi în scenele de acţiune, în care execută eficient armatele de oponenţi, dar şi în cele în care descoperă distracţiile simple ale vieţii, în încercarea de a-şi recupera măcar în parte adolescenţa sau, mai important, cine şi de ce i-a ucis mama şi acum e gata s-o ucidă şi pe ea.
Mireille Enos, al cărei cel mai mare succes de critică a rămas şi acum excelentul serial AMC The Killing (remake american al scandi-noir-ului Forbrydelsen), preia rolul mult umanizat al agentei Marissa Wiegler, agenta care are totul de pierdut dacă misterul existenţei Hannei iese la iveală. Este o confruntare clasică în poveştile de genul "singur împotriva tuturor", cu Erik, Hanna şi câţiva acoliţi înfruntând impresionantele forţe aflate la îndemâna lui Wiegler şi dejucându-i acesteia planurile complexe.
Cu mici probleme de ritm (oare chiar e nevoie să vedem atâtea personaje urcând lent treptele unei clădiri pentru a crea tensiune?), Hanna are câteva trăsături ce-l scot în faţă în comparaţie ca multele seriale cu acţiunea luată cu copy-paste din alte locuri. Combinaţia de locaţii exotice (Maroc, Spania) şi metropole (Berlin, Londra), eficienţa scenelor violente, legăturile cu România şi carisma improbabilei eroine vor da motive suficiente publicului pentru a-i rămâne alături episod după episod.
Dacă subiectul ţi se pare familiar, ei bine, chiar este, pentru că primele două episoade ale serialului retrasează filmul Hanna din 2011, în care rolul titular era interpretat de Saoirse Ronan, iar în cel al tatălui îl vedeam pe Eric Bana. Scenaristul filmului din 2011, britanicul David Farr (a făcut între timp şi lăudatul The Night Manager), a intuit potenţialul poveştii pentru transformarea într-un serial cu mai multe sezoane, iar rezultatul s-a lansat pe 29 martie. Serialul rezolvă unul din marile neajunsuri ale filmului, care ne-o arăta pe eroina adolescentă înfruntând-o într-un final pe agenta CIA (Cate Blanchett) gata de orice pentru a o captura.
Deşi cei care au văzut filmul vor avea dificultăţi să treacă peste primele episoade ale serialului, tot ei vor aprecia mai mult modul cum noul scenariu continuă povestea, dezvăluind detalii noi şi adăugând noi straturi interesantei conspiraţii. Farr foloseşte flashback-uri din trecut (multe dintre acestea cu acţiunea localizată în România, dat fiind că mama Hannei, Johanna Petrescu, este româncă), iar spectatorii din ţară vor avea ocazia să revadă vechile Dacia 1310 împodobind ecranul, să întrezărească firme precum Motelul Linişte sau documente pe care sunt dactilografiate adrese familiare. Menţionarea unor oameni politici extrem de puternici şi a unei corporaţii create special pentru ducerea la bun sfârşit a unui program misterios vor stârni şi mai mult curiozitatea, chiar dacă împing povestea pe un teren mult prea familiar.
Serialul ar putea fi mai atractiv pentru spectatorii care nu au văzut filmul din 2011, iar atuul principal îl reprezintă şi de această dată Hanna, o eroină cu aptitudini mai mult decât surprinzătoare şi inspirat folosite în poveste. Esme Creed-Miles este convingătoare şi în scenele de acţiune, în care execută eficient armatele de oponenţi, dar şi în cele în care descoperă distracţiile simple ale vieţii, în încercarea de a-şi recupera măcar în parte adolescenţa sau, mai important, cine şi de ce i-a ucis mama şi acum e gata s-o ucidă şi pe ea.
Mireille Enos, al cărei cel mai mare succes de critică a rămas şi acum excelentul serial AMC The Killing (remake american al scandi-noir-ului Forbrydelsen), preia rolul mult umanizat al agentei Marissa Wiegler, agenta care are totul de pierdut dacă misterul existenţei Hannei iese la iveală. Este o confruntare clasică în poveştile de genul "singur împotriva tuturor", cu Erik, Hanna şi câţiva acoliţi înfruntând impresionantele forţe aflate la îndemâna lui Wiegler şi dejucându-i acesteia planurile complexe.
Cu mici probleme de ritm (oare chiar e nevoie să vedem atâtea personaje urcând lent treptele unei clădiri pentru a crea tensiune?), Hanna are câteva trăsături ce-l scot în faţă în comparaţie ca multele seriale cu acţiunea luată cu copy-paste din alte locuri. Combinaţia de locaţii exotice (Maroc, Spania) şi metropole (Berlin, Londra), eficienţa scenelor violente, legăturile cu România şi carisma improbabilei eroine vor da motive suficiente publicului pentru a-i rămâne alături episod după episod.
