Credeam ca pana la final cineva va fi omorat, dar regizorul a decis in alt fel.Merita vazut de fanii lui Haneke.
Cretzulynne
pe 20 Iulie 2019 09:36
A 41-a propunere pentru Academia de Film Americană, la categoria de cel mai bun film străin, din partea Austriei.
Nu a fost nominalizat.
user-5a79cff41ed6b
pe 06 Februarie 2018 17:57
Mmm, handicapul emotional nu are legatura cu realitatea? Mie mi se pare ca da. Vreau sa vad filmul asta...
TI
pe 22 Ianuarie 2018 01:16
de ce ai vrea sa-ti pierzi timpul sa vezi o familie de handicapati emotional, de la fetita pana la batran? Nu e nici o drama si nu are legatura cu viata reala. Nu emotioneaza si nu radiografiaza nimic. Pare ca scenariul e improvizat: vazand si facand. Imaginea e singurul lucru valoros in filmul asta. Fetita e si ea de viitor. Sper ca in filme mai bune... Pacat de actorii buni care au acceptat asemenea roluri!
borisvultur
pe 13 Ianuarie 2018 21:04
Un puzzle marca Haneke despre un prezent angoasant, despre diferența dintre generații, invazia virtualului, exhibarea intimității pe Facebook, o mass-media devastatoare, mașini zgomotoase care înghit vorbele, plimbarea anacronică a bătrânului în cărucior, ca o rătăcire într-un secol ce nu-i aparține, mesaje lungi pe laptop, adulter, emigranți, alienare...
vladalmond
pe 20 Octombrie 2017 23:33
Michael Haneke nu prea dă greș și, deși are filme mai bune, surprinde plăcut și cu acesta.
Happy End este o dramă cu tente de comedie neagră care reușește să prezinte într-un mod foarte relaxat situații triste, uneori chiar tragice.
De obicei, suntem obișnuți ca filmele cu povești similare celor din filmul lui Haneke să aibă ca scop ”stoarcerea” de lacrimi ale privitorului prin tot felul de tehnici care uneori forțează publicul la o reacție (oare chiar ni s-ar umezi ochii la scene din drame holywoodiene dacă nu ar fi coloana sonoră mai tristă ca scenele în sine?).
Lipsindu-se de astfel de tehnici, Happy End aproape că îți dă senzația de film happy. În mod ciudat, căci mai nimic nu e ”happy” în acest film. Și totuși mai că râzi când îl vezi pe bătrânul de 85 de ani cum încearcă să se sinucidă intrând cu scaunul cu rotile în ocean sau pe fetița a cărei mamă tocmai a murit află citindu-i mesajele de pe un site de socializare că tatăl ei (de mult divorțat) își înșală și noua soție. Sună ciudat, dar și viața e ciudată, iar expresia ”nu știu dacă e de râs sau de plâns” se aplică foarte bine acestui film care, deși are un subiect foarte trist, nu își propune să întristeze cu forța privitorul.
Nu a fost nominalizat.
Happy End este o dramă cu tente de comedie neagră care reușește să prezinte într-un mod foarte relaxat situații triste, uneori chiar tragice.
De obicei, suntem obișnuți ca filmele cu povești similare celor din filmul lui Haneke să aibă ca scop ”stoarcerea” de lacrimi ale privitorului prin tot felul de tehnici care uneori forțează publicul la o reacție (oare chiar ni s-ar umezi ochii la scene din drame holywoodiene dacă nu ar fi coloana sonoră mai tristă ca scenele în sine?).
Lipsindu-se de astfel de tehnici, Happy End aproape că îți dă senzația de film happy. În mod ciudat, căci mai nimic nu e ”happy” în acest film. Și totuși mai că râzi când îl vezi pe bătrânul de 85 de ani cum încearcă să se sinucidă intrând cu scaunul cu rotile în ocean sau pe fetița a cărei mamă tocmai a murit află citindu-i mesajele de pe un site de socializare că tatăl ei (de mult divorțat) își înșală și noua soție. Sună ciudat, dar și viața e ciudată, iar expresia ”nu știu dacă e de râs sau de plâns” se aplică foarte bine acestui film care, deși are un subiect foarte trist, nu își propune să întristeze cu forța privitorul.