O comedie foarte inteligenta daca aveti rabdare pana la capat.Sally Hawkins si multi alti actori foarte buni fac roluri excelente.
Domolul
pe 09 Mai 2011 21:58
Pe langa Sally Hawkins sant cateva aparitii captivante personajul Scott si Flamenco teacher care m-au impresionat cu o prestatie iesita din comun.
Chestia cu copilul a fost referitoare la relatia ei cu lumea , cu barbatii, la un moment dat prietena ei ii spune dezlegand acest lucru cum ca : tu pe toti vrei sa-i faci fericiti, si cam in tema asta s-a incadrat pe tot parcursul : tanara femeie care vrea sa isi ajute semenii sau sa faca si pe altii sa vada fericirea vietii. Chiar de la inceputul filmului incearca sa faca sa zambeasca un tanar morocanos , si mai tarziu , intrebarea cheie pe care i-o pune noului ei prieten , nu este cea comuna pe care o pun femeile egoiste cumva in curiozitatea lor, vrand sa-si vada cat mai repede pozitia propie in noua relatie : ai iubita ? ai fost casatorit ? stai mereu singur ? ci il intreba surprinzator : Esti fericit ? Copii ei erau mai fericiti decat al altei invatatoare. Nu stiu daca a urmarit o banala si constanta buna dispozitie de-a lungul filmului , fiindca in minutele acelea lungi in care o arata mergand pe strada dupa bataia cu Scott , este destul de tulburata si stie ca a fost un esec de-al ei de a face pe cineva fericit si ca a fost inteleasa cu totul altfel decat s-a asteptat.
Filmul a mai spus si ca femeia actuala se desprinde incetul cu incetul de obsesia de a gasi un barbat pt a se casatori cat mai degraba, eroina nu este total impotriva ideii de familie, chiar ne-o arata cand viseaza la un barbat pe care il asteapta, insa nu dispera , nu mai este presata sa fie fanatica acestie idei. Societatea ii permite sa aiba libertatea de a alege o viata de familie sau nu. Pe de alta parte spune ca inca stalpul societatii este familia , fenomenul copiilor fara tata devine un fenomen social, unul cu valente negative deocamdata.
A fost destul de amuzant prin replicile Poppy care curgeau fara oprire : ai o zi proasta? Nu pana sa apar eu , nu-i asa ? – arati ca un iepure prins in lumina farurilor – gainile nu zboara lenese si proaste – incerc sa ii sufoc , little fuckers – here we go gigolo . Sotul susrorii gravide a fost funny , nu stiu daca l-ati recunoscut pe copilul matur de nevoie, care viseaza numai jocuri pe playstation dar printr-o intamplare trebuie sa se ocupe de rolul de tata de familie iar sotia nu il lasa sa se desfasoare in toata copilaria lui.
Filmul este incantator, creaza o stare de bine. De la inceput imaginea de bicicleta pe muzica clasica gen film italian francez anii 60-70, plasata in Londra 2008 ,in zilele noastre considerate a fi zile lipsite de romantism , intr-o aglomeratie de oras, care nici el macar nu este un simbol de romantism , dar unde , uite, oameni si copii sunt inca invatati de o femeie inimoasa sa isi ia o picatura de fericire.
littleangel8910
pe 13 Septembrie 2010 10:46
Fericirea este o stare de bine, de mulțumire sufletească intensă si deplină,asociata cu implinirea, iubirea, joaca, ciocolata, sexul… spuneti-i cum vreti. Ideea este ca fericirea este o stare care pe cat de usor apare in viata noastra, pe atat de repede dispare… si tine asa de putin…
Oamenii se impart in doua categorii : cei care au uitat cum e sa traisca si sunt incorsetati in grijile cotidiene, ursuzi si lipsiti de orice speranta de mai bine. Exista la fel de bine oameni ca Poppy (aka Pauline- interpretata de Sally Hawkins , actrita de care sincer nu am mai auzit pana acum, insa o surprinza placuta), oameni care sunt veseli, nepăsători la grijile care i-ar sufoca. nu iau viaţa prea în serios, preferand întotdeauna distracţia muncii. Zmabetul le este tatuat pentru totdeauna pe buze si este uneori molipsitor daca le dai ocazia sa ii cunosti.Vor avea multe de oferit.
Filmul, vazut cu cateva minute in urma, este unul fresh, revigorant, diferit de ceea ce m-am obosnuit pana acum. Subietul: fericirea si modul in care alegi sa ajungi la ea, fara frica de a fi o stare efemera. Este o exploatare profunda si plina de emotie a unuia dintre cele mai misteroase stari si nu depaseste cu nimic limitele cunoasterii.
Personajul principal este un copil in pielea unui adult. Nu este clasica poveste a lui Peter Pan, insa desi a crescut si si-a acceptat responsabilitatile impuse varstei de 30 de ani, alege sa vada lumea prin aceeasi ochi cu care o privea in urma cu 20 de ani, fara a se consuma prea mult cu grijile cotidiene. Fiecare situatie intampinata este tratata cu un ras zgomotos si contagios, intreaga lumea indragostindu-se pe loc de nebunia, iresponsabilitatea ei traduse intr-un optimism imbatabil. Filmul nu are nici un inceput, nu are sfarsit asa ca nu face decat sa prezinte efervescent emotii si sentimente tipic umane, la care nu stam sa reflectam niciodata suficient incat sa le gasim un sens, daca exista sau nu un motiv pentru care suntem asa diferiti. Poppy isi iubeste prietenii, isi iubeste instructorul auto artagos (incadrat perfect in tipologia individului vesnic nemultumit), isi adora munca si elevii pe care ii are in grija si il va iubi pe barbatul care va intra in viata sa mai tarziu decat a sperat, insa asta va fi suficient pentru ea, fara a incerca sa gaseasca prea multe explicatii
Filmul nu va fi gustat de oricine tocmai prin modul inedit de oglindire al scenariului, poate ca nici actorii nu sunt cei holywodieni cu care ne-am obisnuit, insa daca te-au prins primele minute de veselie si culoare, mai tarziu nu se vor dezminti oferind o puternica sondare a vietii si implicatiile sale
O parere simpla si sincera:”Some may be cheered. Others will be irritated”(parerea nu imi apartine insa rezuma intr-o fraza intreaga mea parere despre film)
Chestia cu copilul a fost referitoare la relatia ei cu lumea , cu barbatii, la un moment dat prietena ei ii spune dezlegand acest lucru cum ca : tu pe toti vrei sa-i faci fericiti, si cam in tema asta s-a incadrat pe tot parcursul : tanara femeie care vrea sa isi ajute semenii sau sa faca si pe altii sa vada fericirea vietii. Chiar de la inceputul filmului incearca sa faca sa zambeasca un tanar morocanos , si mai tarziu , intrebarea cheie pe care i-o pune noului ei prieten , nu este cea comuna pe care o pun femeile egoiste cumva in curiozitatea lor, vrand sa-si vada cat mai repede pozitia propie in noua relatie : ai iubita ? ai fost casatorit ? stai mereu singur ? ci il intreba surprinzator : Esti fericit ? Copii ei erau mai fericiti decat al altei invatatoare. Nu stiu daca a urmarit o banala si constanta buna dispozitie de-a lungul filmului , fiindca in minutele acelea lungi in care o arata mergand pe strada dupa bataia cu Scott , este destul de tulburata si stie ca a fost un esec de-al ei de a face pe cineva fericit si ca a fost inteleasa cu totul altfel decat s-a asteptat.
Filmul a mai spus si ca femeia actuala se desprinde incetul cu incetul de obsesia de a gasi un barbat pt a se casatori cat mai degraba, eroina nu este total impotriva ideii de familie, chiar ne-o arata cand viseaza la un barbat pe care il asteapta, insa nu dispera , nu mai este presata sa fie fanatica acestie idei. Societatea ii permite sa aiba libertatea de a alege o viata de familie sau nu. Pe de alta parte spune ca inca stalpul societatii este familia , fenomenul copiilor fara tata devine un fenomen social, unul cu valente negative deocamdata.
A fost destul de amuzant prin replicile Poppy care curgeau fara oprire : ai o zi proasta? Nu pana sa apar eu , nu-i asa ? – arati ca un iepure prins in lumina farurilor – gainile nu zboara lenese si proaste – incerc sa ii sufoc , little fuckers – here we go gigolo . Sotul susrorii gravide a fost funny , nu stiu daca l-ati recunoscut pe copilul matur de nevoie, care viseaza numai jocuri pe playstation dar printr-o intamplare trebuie sa se ocupe de rolul de tata de familie iar sotia nu il lasa sa se desfasoare in toata copilaria lui.
Filmul este incantator, creaza o stare de bine. De la inceput imaginea de bicicleta pe muzica clasica gen film italian francez anii 60-70, plasata in Londra 2008 ,in zilele noastre considerate a fi zile lipsite de romantism , intr-o aglomeratie de oras, care nici el macar nu este un simbol de romantism , dar unde , uite, oameni si copii sunt inca invatati de o femeie inimoasa sa isi ia o picatura de fericire.
Oamenii se impart in doua categorii : cei care au uitat cum e sa traisca si sunt incorsetati in grijile cotidiene, ursuzi si lipsiti de orice speranta de mai bine. Exista la fel de bine oameni ca Poppy (aka Pauline- interpretata de Sally Hawkins , actrita de care sincer nu am mai auzit pana acum, insa o surprinza placuta), oameni care sunt veseli, nepăsători la grijile care i-ar sufoca. nu iau viaţa prea în serios, preferand întotdeauna distracţia muncii. Zmabetul le este tatuat pentru totdeauna pe buze si este uneori molipsitor daca le dai ocazia sa ii cunosti.Vor avea multe de oferit.
Filmul, vazut cu cateva minute in urma, este unul fresh, revigorant, diferit de ceea ce m-am obosnuit pana acum. Subietul: fericirea si modul in care alegi sa ajungi la ea, fara frica de a fi o stare efemera. Este o exploatare profunda si plina de emotie a unuia dintre cele mai misteroase stari si nu depaseste cu nimic limitele cunoasterii.
Personajul principal este un copil in pielea unui adult. Nu este clasica poveste a lui Peter Pan, insa desi a crescut si si-a acceptat responsabilitatile impuse varstei de 30 de ani, alege sa vada lumea prin aceeasi ochi cu care o privea in urma cu 20 de ani, fara a se consuma prea mult cu grijile cotidiene. Fiecare situatie intampinata este tratata cu un ras zgomotos si contagios, intreaga lumea indragostindu-se pe loc de nebunia, iresponsabilitatea ei traduse intr-un optimism imbatabil. Filmul nu are nici un inceput, nu are sfarsit asa ca nu face decat sa prezinte efervescent emotii si sentimente tipic umane, la care nu stam sa reflectam niciodata suficient incat sa le gasim un sens, daca exista sau nu un motiv pentru care suntem asa diferiti. Poppy isi iubeste prietenii, isi iubeste instructorul auto artagos (incadrat perfect in tipologia individului vesnic nemultumit), isi adora munca si elevii pe care ii are in grija si il va iubi pe barbatul care va intra in viata sa mai tarziu decat a sperat, insa asta va fi suficient pentru ea, fara a incerca sa gaseasca prea multe explicatii
Filmul nu va fi gustat de oricine tocmai prin modul inedit de oglindire al scenariului, poate ca nici actorii nu sunt cei holywodieni cu care ne-am obisnuit, insa daca te-au prins primele minute de veselie si culoare, mai tarziu nu se vor dezminti oferind o puternica sondare a vietii si implicatiile sale
O parere simpla si sincera:”Some may be cheered. Others will be irritated”(parerea nu imi apartine insa rezuma intr-o fraza intreaga mea parere despre film)