Harley Davidson (Mickey Rourke), un motociclist dur, și prietenul lui, cowboy-ul Marlboro (Don Johnson) află într-o zi că un vechi și bun prieten de-al lor este pe cale să piardă barul din cauza unor bancheri lacomi. Aceștia vor să construiască pe locul pe care se află barul, un complex de magazine moderne.
Ajunși la concluzia că barul nu i-ar deranja totuși foarte tare, reprezentanții băncii îi cer proprietarului, în avans, o chirie în valoare de 2,5 milioane de dolari.
Harley și Marlboro se hotărăsc să-și ajute prietenul și pun la cale un jaf. Din nefericire, ei atacă transportul greșit și, în loc de bani, ei intră în posesia a zeci de kilograme de droguri. Bancherii care vor să-și recupereze cât mai repede drogurile pornesc în urmărirea lor. Băieții, care nu au ce sa facă cu marfa, încearcă un schimb, care însă va degenera și căruia îi vor cădea victime mai mulți dintre prietenii lor. Între timp, intervine și poliția care află de droguri și care începe să-i urmărească pe așa-zișii infractori.
Titlul filmului Harley Davidson and the Marlboro man nu se identifică și nu promovează în nici un fel companiile cu acest nume, care nu au sponsorizat și nu au nicio legătură cu filmul.