Părerea criticului
Există o expresie cât se poate de nimerită pentru a descrie aşteptatul Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I, "liniştea dinaintea furtunii". Şi dacă liniştea arată aşa atunci murim de nerăbdare să vedem furtuna! Chiar dacă are un ritm mai lent decât părţile anterioare, Harry Potter 7 face toţi banii compensând lipsa acţiunii cu umor, tensiune şi multă, multă expresivitate. Personajele mult mai mature (adio hormonilor care transformă partea anterioară într-o melodramă dulceagă), ca şi consistentele vizite în lumea Încuiaţilor (adică a noastră) dau noii aventuri a lui Harry, Hermione şi Ron un aer exact cât trebuie de sumbru.
După dezamăgitorul Harry Potter şi Prinţul Semipur, regizorul David Yates îşi lasă în sfârşit personajele să crească: un pericol de moarte pluteşte în aer, iar cei trei prieteni se vor trezi singuri împotriva tuturor în încercarea de a găsi ultimele bucăţi din sufletul lui Voldemort pentru a-i lua acestuia nemurirea şi salva tot ceea ce le este drag. Atmosfera e din ce în ce mai sumbră, iar apariţiile tot mai dese ale principalului villain nu fac decât să-ţi reconfirme pentru a nu ştiu câta oară că o confruntare finală este iminentă. Acum este evident că nimeni şi nimic nu se mai află în siguranţă, căci Voldemort şi acoliţii lui controlează Ministerul Magiei, iar eforturile lor de a arunca lumea în teroare sunt duse fără ascunzişuri.
Cel mai interesant aspect al noii părţi este evoluţia celor trei protagonişti. În urma unui atac devastator al Devoratorilor Morţii, Harry, Hermione şi Ron îşi dau seama că sunt singurii în stare să îndeplinească misiunea trasată de Dumbledore: descoperirea horcruxurilor Lordului Întunecat şi distrugerea acestora. Atmosfera animată de la Hogwarts rămâne doar o amintire, ca şi Vizuina familiei Weasley sau casa de pe Privet Drive, de la al cărei ungher de sub scară Harry îşi ia rămas-bun de parcă ar şti că-l părăseşte pentru totdeauna. A venit vremea pentru întinderi nesfârşite de stânci, pentru păduri înzăpezite şi pentru un adevărat slalom printre locurile unde s-ar putea afla ultimele horcruxuri ale lui Voldemort.
Deşi anumite momente sunt tratate pe repede înainte (fuga propriu-zisă de pe Privet Drive de la începutul cărţii are parte de doar câteva minute în film, dar compensează cu un preludiu ultra-amuzant, cel al "multiplicării" lui Harry), iar altele par folosite doar pentru a aduce partea a şaptea la greu justificabila durată de aproape 150 de minute, Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I excelează la capitolul atmosferă şi dramatism. Când ai trei personaje în vârf de munte nu mai poţi lua ochii spectatorilor cu vrăji şi mici certuri ca la Hogwarts, prin urmare Yates se bazează pe Daniel Radcliffe, Emma Watson şi Rupert Grint şi bine face, căci furtul medalionului lui Salazar Viperin (sau Slytherin, dacă eşti anglofil) şi încercarea de a-l distruge le dă celor trei ocazia să arate că sunt actori în toată puterea cuvântului.
Şi nu doar ei, căci tensiunea în continuă creştere afectează pe toată lumea, din ambele tabere. Helena Bonham Carter fură câteva scene în rolul unei Bellatrix Lestrange cu totul dezlănţuite (şi mortale, pe deasupra), pentru care capturarea lui Harry capătă o importanţă capitală, Ralph Fiennes este mai intens (şi, cel mai important, prezent) ca niciodată în rolul maleficului Voldemort, iar Jason Isaacs are parte de o ocazie nebănuită în cel al lui Lucius Malfoy. La nouă ani de la prima sa apariţie în rolul maestrului Ollivander, John Hurt este din nou creatorul de baghete, iar dintre noile achiziţii ies în evidenţă Bill Nighy în rolul ministrului magiei Rufus Scrimgeour şi Rhys Ifans în cel al încercatului Xenophilius Lovegood, tatăl Lunei.
Poate că HP7 nu stă minunat la capitolul efecte speciale (mi-au displăcut în mod special "viziunile" din medalionul lui Viperin), dar arată că Yates are un excelent ochi pentru animaţie. Legenda talismanelor morţii este povestită într-un captivant scurtmetraj animat numai bun să mai pună o piatră în constructiva mitologie a romanelor scrise de J.K. Rowling. Până la urmă, partea a şaptea a francizei subliniază exact spiritul cărţilor şi precizează încă o dată despre ce este vorba în universul Harry Potter, bunătate, prietenie şi înţelepciune. Marele merit al peripeţiilor lui Harry, Hermione şi Ron (atenţie, toţi plătesc cu sânge lupta lor împotriva lui Voldemort!) din filmul ce se lansează în România pe 26 noiembrie este că te fac să înţelegi o dată pentru totdeauna de ce eroii şi-ar da şi viaţa pentru ca răul să nu câştige.
După dezamăgitorul Harry Potter şi Prinţul Semipur, regizorul David Yates îşi lasă în sfârşit personajele să crească: un pericol de moarte pluteşte în aer, iar cei trei prieteni se vor trezi singuri împotriva tuturor în încercarea de a găsi ultimele bucăţi din sufletul lui Voldemort pentru a-i lua acestuia nemurirea şi salva tot ceea ce le este drag. Atmosfera e din ce în ce mai sumbră, iar apariţiile tot mai dese ale principalului villain nu fac decât să-ţi reconfirme pentru a nu ştiu câta oară că o confruntare finală este iminentă. Acum este evident că nimeni şi nimic nu se mai află în siguranţă, căci Voldemort şi acoliţii lui controlează Ministerul Magiei, iar eforturile lor de a arunca lumea în teroare sunt duse fără ascunzişuri.
Cel mai interesant aspect al noii părţi este evoluţia celor trei protagonişti. În urma unui atac devastator al Devoratorilor Morţii, Harry, Hermione şi Ron îşi dau seama că sunt singurii în stare să îndeplinească misiunea trasată de Dumbledore: descoperirea horcruxurilor Lordului Întunecat şi distrugerea acestora. Atmosfera animată de la Hogwarts rămâne doar o amintire, ca şi Vizuina familiei Weasley sau casa de pe Privet Drive, de la al cărei ungher de sub scară Harry îşi ia rămas-bun de parcă ar şti că-l părăseşte pentru totdeauna. A venit vremea pentru întinderi nesfârşite de stânci, pentru păduri înzăpezite şi pentru un adevărat slalom printre locurile unde s-ar putea afla ultimele horcruxuri ale lui Voldemort.
Deşi anumite momente sunt tratate pe repede înainte (fuga propriu-zisă de pe Privet Drive de la începutul cărţii are parte de doar câteva minute în film, dar compensează cu un preludiu ultra-amuzant, cel al "multiplicării" lui Harry), iar altele par folosite doar pentru a aduce partea a şaptea la greu justificabila durată de aproape 150 de minute, Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I excelează la capitolul atmosferă şi dramatism. Când ai trei personaje în vârf de munte nu mai poţi lua ochii spectatorilor cu vrăji şi mici certuri ca la Hogwarts, prin urmare Yates se bazează pe Daniel Radcliffe, Emma Watson şi Rupert Grint şi bine face, căci furtul medalionului lui Salazar Viperin (sau Slytherin, dacă eşti anglofil) şi încercarea de a-l distruge le dă celor trei ocazia să arate că sunt actori în toată puterea cuvântului.
Şi nu doar ei, căci tensiunea în continuă creştere afectează pe toată lumea, din ambele tabere. Helena Bonham Carter fură câteva scene în rolul unei Bellatrix Lestrange cu totul dezlănţuite (şi mortale, pe deasupra), pentru care capturarea lui Harry capătă o importanţă capitală, Ralph Fiennes este mai intens (şi, cel mai important, prezent) ca niciodată în rolul maleficului Voldemort, iar Jason Isaacs are parte de o ocazie nebănuită în cel al lui Lucius Malfoy. La nouă ani de la prima sa apariţie în rolul maestrului Ollivander, John Hurt este din nou creatorul de baghete, iar dintre noile achiziţii ies în evidenţă Bill Nighy în rolul ministrului magiei Rufus Scrimgeour şi Rhys Ifans în cel al încercatului Xenophilius Lovegood, tatăl Lunei.
Poate că HP7 nu stă minunat la capitolul efecte speciale (mi-au displăcut în mod special "viziunile" din medalionul lui Viperin), dar arată că Yates are un excelent ochi pentru animaţie. Legenda talismanelor morţii este povestită într-un captivant scurtmetraj animat numai bun să mai pună o piatră în constructiva mitologie a romanelor scrise de J.K. Rowling. Până la urmă, partea a şaptea a francizei subliniază exact spiritul cărţilor şi precizează încă o dată despre ce este vorba în universul Harry Potter, bunătate, prietenie şi înţelepciune. Marele merit al peripeţiilor lui Harry, Hermione şi Ron (atenţie, toţi plătesc cu sânge lupta lor împotriva lui Voldemort!) din filmul ce se lansează în România pe 26 noiembrie este că te fac să înţelegi o dată pentru totdeauna de ce eroii şi-ar da şi viaţa pentru ca răul să nu câştige.
