Părerea criticului
Prezentat pe scurt, subiectul filmului sună ca începutul unui banc: un orb, un tetraplegic şi un tip în scaunul cu rotile vor să-şi piardă virginitatea. Au toţi între 20 şi 30 de ani, iar prietenia lor este cu atât mai strânsă cu cât handicapurile le refuză relaţii normale cu societatea. Regizat de belgianul Geoffrey Enthoven și inspirat din aventuri petrecute în realitate, Hasta la Vista se lansează vinerea viitoare pe ecranele din toată țara, după ce a amuzat și emoționat publicul la premiera națională din iunie, în selecția festivalului Transilvania.
Fără doar şi poate, Hasta la Vista! are un subiect sensibil, dar Enthoven face un slalom inteligent între umor, compasiune şi empatie, spectatorii fiind liberi să aleagă ce vor din tribulaţiile celor trei personaje disperate "să intre în rândul lumii". Subiectul încetează să mai fie anecdotic în momentul când faci cunoştinţă cu cei trei: Jozef (Tom Audenaert), Lars (Gilles De Schrijver) şi Philip (Robrecht Vanden Thoren). Jozef este aproape orb şi are nevoie constantă de ajutor din partea părinţilor. Lars este imobilizat în scaunul cu rotile, dar măcar vede şi-şi poate utiliza mâinile. Philip, în schimp, este paralizat total, dar asta nu-l împiedică să viseze la cele două pasiuni ale sale: vinul şi femeile. Împreună, cei trei organizează excursia vieţii lor, anume un voiaj în însorita Spanie, unde între plajă şi câteva dintre cele mai faimoase podgorii ale Europei se află şi un bordel specializat: poate îndeplini orice fantezie sexuală a persoanelor cu dizabilităţi.
Ce încântă la Hasta la Vista este tonul. Poate că ţi-e milă de personaje, dar entuziasmul lor nestăvilit şi hachiţele inevitabile ţi le aduc aproape. Când râzi atât de mult, nu au cum să nu-ţi devină prieteni, ba chiar ajungi să-i admiri din tot sufletul, căci până la urmă Philip, Lars şi Jozef fac ce-am face şi noi dacă ne-am dori ceva, numai că destinul le-a jucat o festă şi lucrurile sunt un pic mai complicate pentru ei. Cum să nu-i respecţi pe cei trei, gata să plece pe cont propriu în îndepărtata Spanie, deşi este evident că n-au cum să se descurce, tocmai pentru a-şi declara sus şi tare dreptul la o viaţă sexuală normală?
Nici măcar o clipă previzibil, Hasta la vista! se joacă foarte amuzant cu problemele de "procedură": este evident că cei trei trebuie să improvizeze din plin pentru a pleca fără ca părinţii, adevăraţi gardieni într-o închisoare pe care eroii n-o mai suportă, să le simtă absenţa. Dacă te întrebi cum îşi face un orb bagajul (sau, şi mai bine, cum şi-l face un tetraplegic), filmul îţi dă răspunsul cu voluptate. Cum face un orb pipi pe marginea drumului s-ar putea să te facă să te îneci de râs (îţi garantăm că n-o să uiţi niciodată replica "pipi presant"). Ce mai încoace şi încolo, Hasta la vista! are şi un mesaj încurajator: dacă eroii filmului îşi urmează visul, de ce n-ai face-o şi tu?
Fără doar şi poate, Hasta la Vista! are un subiect sensibil, dar Enthoven face un slalom inteligent între umor, compasiune şi empatie, spectatorii fiind liberi să aleagă ce vor din tribulaţiile celor trei personaje disperate "să intre în rândul lumii". Subiectul încetează să mai fie anecdotic în momentul când faci cunoştinţă cu cei trei: Jozef (Tom Audenaert), Lars (Gilles De Schrijver) şi Philip (Robrecht Vanden Thoren). Jozef este aproape orb şi are nevoie constantă de ajutor din partea părinţilor. Lars este imobilizat în scaunul cu rotile, dar măcar vede şi-şi poate utiliza mâinile. Philip, în schimp, este paralizat total, dar asta nu-l împiedică să viseze la cele două pasiuni ale sale: vinul şi femeile. Împreună, cei trei organizează excursia vieţii lor, anume un voiaj în însorita Spanie, unde între plajă şi câteva dintre cele mai faimoase podgorii ale Europei se află şi un bordel specializat: poate îndeplini orice fantezie sexuală a persoanelor cu dizabilităţi.
Ce încântă la Hasta la Vista este tonul. Poate că ţi-e milă de personaje, dar entuziasmul lor nestăvilit şi hachiţele inevitabile ţi le aduc aproape. Când râzi atât de mult, nu au cum să nu-ţi devină prieteni, ba chiar ajungi să-i admiri din tot sufletul, căci până la urmă Philip, Lars şi Jozef fac ce-am face şi noi dacă ne-am dori ceva, numai că destinul le-a jucat o festă şi lucrurile sunt un pic mai complicate pentru ei. Cum să nu-i respecţi pe cei trei, gata să plece pe cont propriu în îndepărtata Spanie, deşi este evident că n-au cum să se descurce, tocmai pentru a-şi declara sus şi tare dreptul la o viaţă sexuală normală?
Nici măcar o clipă previzibil, Hasta la vista! se joacă foarte amuzant cu problemele de "procedură": este evident că cei trei trebuie să improvizeze din plin pentru a pleca fără ca părinţii, adevăraţi gardieni într-o închisoare pe care eroii n-o mai suportă, să le simtă absenţa. Dacă te întrebi cum îşi face un orb bagajul (sau, şi mai bine, cum şi-l face un tetraplegic), filmul îţi dă răspunsul cu voluptate. Cum face un orb pipi pe marginea drumului s-ar putea să te facă să te îneci de râs (îţi garantăm că n-o să uiţi niciodată replica "pipi presant"). Ce mai încoace şi încolo, Hasta la vista! are şi un mesaj încurajator: dacă eroii filmului îşi urmează visul, de ce n-ai face-o şi tu?
