Sinopsis

Într-o zi călduroasă din august 1976, Andy Puglisi, în vârstă de 10 ani, a dispărut fără urmă de la o piscină publică foarte aglomerată din Lawrence, Massachusetts, unde se juca cu alți copii. Douăzeci și doi de ani mai târziu, regizoarea Melanie Perkins, prietena din copilărie a lui Andy, a început să caute răspunsuri descoperind informații noi și șocante și readucând, astfel, cazul, în anchetă. Pe baza interviurilor cu ceilalți copii din cartier, cu familia lui Andy, cu polițiști și experți criminaliști, Perkins a început să adune piesele misterului concentrându-se pe suspecții principali care, la data dispariției, n-au fost puși sub acuzare.