Fenomenal, uită-te la tine! Dacă vorbești precum scrii, ești varză! Nu încerca să faci pe deșteptul că tot prost rămâi!!! Revin cu comentarii. Acum am văzut filmul. Am 63 de ani și vă spun sigur ca scena de început este ruptă total de realitate! Tăiam porcul la Satu Mare și veneam cu el în București fără nici o frică! Dintr-o juma' de porc mâncau alea 10 familii câte erau acolo? De unde au avut țigări HB în 2017 (vreau și eu)!!! În față la Inter nu făceai schimburi de mesaje. Cu atât mai mult cu reprezentantul ambasadei americane. A avut o rudă care a primit o moștenire din Australia și toate demersurile s-au facut prin intermediul autorităților și a fost în Australia, și-a ridicat moștenirea (întâmplător o fermă de oi) de 50000 de $ și statul român nu i-a pus nici o piedică. Îmi cer scuze, m-am ambalat în comentarii. Ar trebui să iau filmul ca atare, o fabulație a acelor vremuri. Sorin86 (dacă nu greșesc) are dreptate și a avut mai multă răbdare decât mine să comenteze. Oricum, mie îmi plac Andi Vasluianu și Dragoș Bucur, jocul lor este destul de realist și natural. După mine sunt printre cei mai buni actori ai noii generații. Faza cu cele două cartușe de Kent! Am avut în permanență țigări bune, Kent, Matlboro, Moore, St. Moritz, Dunhill sau alte mărci, dar nu cred că mă lua securitatea pentru așa ceva. Îmi place filmul și, pentru o singură vizionare, merită. Dar cei care nu au trăit vremurile alea să se abțină de la comentarii!!!
anonymous.6602f7e15e136
pe 29 Septembrie 2021 17:35
Comentariu șters
dan_loghin
pe 06 Aprilie 2021 07:14
O frumoasă POVESTE pt adulti si nu numai, pt cei ce au trăit din plin acele vremuri... ceva ce poate s a vrut o rememorare a trecutului ,,luminos " de atunci si care nu era la drept vorbind nici asa de intunecat cum vor unii sa l zugravească in ziua de azi ! O poveste frumoasă cu un final fericit desprins parcă din basmele spuse inainte de culcare ! Bravo ! ????❤????
AdriAdrianna98
pe 05 Aprilie 2021 09:05
Captivant și emoționant. Mi s-a făcut pielea de găină la scena cu vecinii.
Scena finală a fost de fapt o repetiție pe care n-au mai apucat s-o refilmeze, detaliază Codin Maticiuc la 1:01:20
https://www.youtube.com/watch?v=2DytIUFVaMY&t=5993s
user-6055e1c56e851
pe 20 Martie 2021 13:54
M-a impresionat puternic filmul, dar si coloana sonoră a acestuia.
Cine a compus muzica filmului?
user-5fe276e3a5d77
pe 23 Decembrie 2020 00:50
Filmul reflectă exact viața trăită până în '89, mi-a plăcut. M-am întors înapoi în timp dar păcat că jumătate din film nu am auzit dialogul dintre actori, sonorizarea este foarte proastă, muzica de fundal tare și vocile undeva in spate de nu se înțelegea ce spuneau.
Caktus
pe 21 August 2020 04:35
Este a doua productie a lui del Cerro pe care o urmaresc si de data asta am ramas placut surprins. Scenariul, in ciuda unor momente nerealiste, este interesant. Prestatia actorilor este foarte buna, in special a protagonistilor. Poate nu respecta in tocmai istoria, dar din punct de vedere artistic filmul este bun.
Filmul e o capodopera datorita felului in care actorii au jucat.Chiar si figura lor e una tipica comunismului in care am trait pana la varsta de 10 ani...Este adevarat ca in acele timpuri vecinii nu ar fi ajutat la balon IN NICI UN CAZ desi stiu ca pe scara se intamplau si lucruri inacceptabile pentru comunisti si care totusi erau tinute ascunse...Totusi alt ceva mi se pare imposibil de petrecut in acele vremuri...din fabrica nu puteai sustrage nimic in stilul ala...apoi orice om ar fi ”mirosit-o” pe Ioana de la o posta ca e sifonara...de cum a spus ca e sportiva la Dinamo...Cei tineri trebuie sa inteleaga ca in acele vremuri suspansul era mai mare in realitate...daca comiteai ilegalitati! Filmul ar fi trebuit sa contina MULT mai mult suspans si dramatism...dar chiar si asa e o CAPODOPERA!
fenomenal
pe 24 Ianuarie 2020 21:08
Ba regizorilor de sunet faceti dreacului in asa fel să audă tot poporul când vorbește un actor in filmul ăsta.Ai dreacului parcă va e rușine să știe lumea că sunteți romani.Zicî că vorbiți in pungă. La majoritatea filmelor românești se întâmplă același lucru.Actorii vorbesc zici ca sunt bâlbâiți.Duceti-vă dreacului toți de idioți ce sunteți.
Bolsevicul
pe 08 Noiembrie 2019 20:39
Filmul este atât de neverosimil încât aproape că ții cu personajele negative. Așa o caricaturizare grotescă nu vedeai decât în filmele de propagandă ale anilor 50, când erau înfierați dușmanii de clasă (chiaburii, burghejii etc).
Am vrut să dau nota 2, dar am urcat un punct pentru recuzită, care reproduce destul de bine cam ce era pe atunci.
Total de acord cu comentariul lui sorin86.
egulin
pe 12 Octombrie 2019 13:46
Daca nu as fi un spectator roman si chiar din Bucuresti, poate as crede in fixatia cu tortul de banane, dar noi aveam cirese,capsuni,caise,gutui,prune etc,etc si bananele ne atrageau doar pentru ca erau hrana maimutelor in toate filmele. Iar , este greu de crezut ca taximetristul care prin natura meseriei colinda tot Bucurestiul plin la vremea aceea de tinere frumusele s-ar fi indragostit la prima vedere de o tanara cam insipida.Si alte multe ...In concluzie, daca nu ai trait in Bucuresti inainte de 89 si privesti filmul doar ca fictiune ,in niciun caz istorie,este OK de vizionat .
EUGEN.VIDEO
pe 22 Ianuarie 2019 20:56
Se indeparteaza clar de porcariile romanesti din ultima vreme. Filmul este curat , regizat bine , nu este filmat cu telefonul. Coloana sonora buna! Actorii buni , ca intotdeauna! Sunet bun ( incredibil! )...La scenariu am avut eu o problema...Deci fericirea lui a insemnat parnaia la toti cunoscutiii?
peter_dark
pe 22 Octombrie 2018 16:23
Ca sa nu pierd vremea: ma raliez parerilor enuntate de sorin86 si blackmore. Si ceva in plus: daca spaniolii ar fi avut macar bunul simt sa-si intrebe bunicii cum este intr-o dictatura iar Ghitesca s-ar fi documentat macar pe la vecini, poate ar fi iesit ceva. Ce nu inteleg sunt entuziastii de peste 40 (chiar asa i-a lovi altzheimerul?) iar la cei mai tineri cinefili lipsa de cultura (macar temebelismul cu youtube ar fi trebuit sa-i trezeasca). Marea problema, pentru mine, sunt actorii, Bucur si Vasluianu, pe care ii credeam totusi oameni cu discernamant. Se zice ca prostia e infinita - se pare ca este adevarat.
nemotoujours
pe 19 August 2018 23:42
Nu este un film istoric.
Nu este de rigurozitate istorica.
Este o fictiune bazata pe fapte si situatii reale.
Pleaca din dura realitate si ajunge la iluzoria utopie.
Se pare ca multi dintre cei care scriu aici nu au priceput ce iunseamna vis,utopie.
Dar pe Kustirica nu l-ar fi taxat astfel nici macar pentru fantezistul California Dreaming.
Sunt anumitete chestii usor exagerate plus cateva scapari.
Cum ar fi ARO-ul din final,model de anii 2000...
Dar prost sa fii sa nu intelegi ca este un film de idei,de visuri,de stari.
E bun.
E bun si merita vazut!
Iar Cristina,cea care o joaca pe Ioana Balan este de exceptie.
Ca actor dar si ca personaj.
laurcrist
pe 11 August 2018 16:10
Adevarul e ca dupa minutul 88, vinul devine penibil.....faza cu balonul e de-a dreptul hilara....cumnatul stia pe unde vor sa evadeze, graniceri lipsa, toata lumea de pe scara cosea intr-o veselie si balonul era plin de steaguri tricolore si de Nea Nicu....n-a fost rau pe ansamblu!!!
sorin86
pe 31 Iulie 2018 00:38
(CONȚINE DETALII DEZVĂLUITOARE)
Un film destul de prost, cu o viziune naivă despre anii 1980. Apropo, ce an era? Ori 1984 (Congresul al 13lea), ori 1988 cum e pe calendar? :) Discursul lui Ceaușescu cu plopul și cu răchita a fost în iulie 1989. Așa de proști realizatori...
Filmul e tîmpit încă de la titlu. Te aștepți să vezi un film de vacanță, relaxant, nicidecum o poveste tembelă despre o tentativă de trecere ilegală a graniței.
Filmul începe cu o minciună gogonată: Se scrie la început că Securitatea devine sub Ceaușescu instrumentul de control cel mai brutal din lume. :D E un mare tîmpit cine a scris asta. Securitatea în ultimii ani devenise din ce în ce mai bleagă, mai permisivă. Nici securiștii nu erau mulțumiți de situația gravă din țară, de sărăcie, de penurie. Nici vorbă de arestări, torturi, omoruri :D Ai auzit de Doina Cornea, prostule de Jesús del Cerro? A fost ea torturată?
Și lista de tîmpenii continuă:
- Bișnițarul se ferește de vecini cînd aduce porcul în bloc, dar are 20 în casă la coadă! (La noi în bloc se vindea pește așa și nu se ferea nimeni!)
- La împărțeala porcului e o scenă menită să ne facă să plîngem revoltați, ca în cea mai prostă telenovelă: o femeie cu un copil în brațe nu avea ce da la schimb la tranșarea pe ascuns a porcului. Fiecare vecin dădea la schimb produse care se găseau greu pe piață. „Soțul meu a dat ultimul pachet de Kent la doctor.” Așa, și? Cu bani nu putea plăti?
- Moștenirea era de fix-fix 3 milioane? Un avocat ar fi indicat cifra exactă.
- Cafeaua „adevărată” era adusă cu tonele de polonezi, care erau traficanții lumii, de ajungeau și în China! De altfel, punga de cafea era, alături de cartușul de Kent, de deodorantul Rexona, monedă de plocon. Nu te împiedica nimeni să-ți iei cafea „adevărată” și pentru tine.
- Pașaportul nu se obținea (sau se respingea) doar pentru că făceai o cerere. Trebuia să prezinți un motiv foarte clar și serios pentru care ieși din țară: excursie organizată, simpozion internațional, cursuri, concursuri. Nu cereai pașaport pentru că așa ți-a trecut prin bască.
- Lumea nu vorbea cu „tovarășe” decît pe la adunările de partid sau în alte împrejurări oficiale. Nu pe stradă.
- Torturile cu frișcă erau tot la categoria lux. Torturile obișnuite și prăjiturile din cofetării erau cu creme de margarină.
- De unde aveau securiștii la dosar fotografiile tipului față și profil? Fusese condamnat? Cum să-i mai dea pașaport?
- Scena cu violul este pe cît de grotescă și grețoasă, pe atît de nerealistă mecanic! :D
- Sîmbăta și duminica nu trebuia să ceri liber în 1988. Mai ales duminica era liber pentru că nu erau comenzi pentru care să lucreze lumea.
- Bătaia de la securitate e un anacronism. Nu se mai practica demult doar pentru o tentativă de trecere ilegală a frontierei. În schimb erai arestat, nu mergeai imediat acasă la familie!
- Soră-sa de ce nu-i curăță cum trebuie sîngele scurs din nas? E așa de proastă sau trebuie să fie sînge pe ecran ca să fie impresionat spectatorul prost? Ar fi stricat machiajul :)
- „Să mă pupe de noapte bună” - traducere clară de clișeu englezesc. Cine vorbește așa? Doar cei cu limba stricată de serialele americane. (kiss me goodnight)
- Familia avea depozit textil în casă? Atîta a furat femeia aia de la serviciu?
Caraghioslîcul ajunge la apogeu spre final cînd toți vecinii dau năvală să ajute!! :D Chiar așa de inconștienți sînt de pericolul Securității, cînd ajută un fugar, cînd se fac complici în grup?? Scena tîmpită arată a film de Crăciun american cînd spiridușii sar să-l ajute pe Moș Santa!
De aici imbecilitatea e în creștere. Vecinii vin în grup la fabrică să fure materiale! Ce tîmpit de realizator!
Și apoi fugarii îi zic cumnatului pe unde vor să fugă? Și-i zic cum arată mașina și ce număr are? Păi de unde știa cumnatul, dacă l-au bătut și legat?? Ha-ha!
Iar de 1 mai muncitoresc știau fugarii sigur că vîntul bate spre Iugoslavia? Ce să vezi? Treaba cu balonul e o altă imbecilitate, pentru că un balon nu poate fi dirijat! Depinde de curenții de aer.
Tot la final aflăm și de ce fata trebuia să fie înotătoare la Dinamo și nu săritoare cu prăjina. Ca să treacă Dunărea înot! Cu prăjina era mai greu :D :D
Pînă la urmă, tot dramatismul acestei șușanele e fără substanță, pentru că după 8 luni venea „revoluția” și fata pleca și ea fără probleme din țară.
Cristina Flutur (Ioana) face un rol destul de bun, înfățișînd plauzibil o tînără a acelei perioade.
(Și descrierea filmului e tîmpită: „într-o vreme când un singur dolar deținut în casă era motiv să-ți pierzi libertatea pe viață”. Total greșit, erai doar arestat și condamnat pentru deținere ilegală de valută ca pentru orice infracțiune. Niște ani de închisoare da, dar nicidecum „pe viață” pentru 1 dolar!)
doru_sava
pe 15 Iulie 2018 19:03
Foarte mult...mi-am amintit tineretea acelor ani si lipsurile de care eram legati! Un film bun...iar actorii joaca de minune acele roluri ingrate!
blackmore
pe 15 Iulie 2018 00:45
Un film pe care doar decervelatii l-ar putea crede realist.Nimic Tot acest film este un fanthasy de prost gist, incepand de la testament , care orice forma de viata isi da seama ca ar fi revenit statului american , mai mult americanii nici nu s-ar fi deranjat sa anunte pe ""nimeni "" din Romania ca are de luat o avere de la ei , continuand prostia personajului principal care alege tocmai Yugoslavia pt a ""fugi"" , yugoslavia , Albania si Cuba erau singurele tari socialiste care necesitau viza , plusand apoteotic cu solidaritatea romanilor care se stie ca asteapta sa moara vecinul sa ii manance capra.Despre plecatul in tari straine in vremea comunismului , eu pot sa dau numeroase exemple pe care le cunosc pt ca sunt din familia mea.Mama mea a plecat in 82 in Anglia , 3 saptamani la reciclare , nefiind membra de partid , pt ca nu o interesa politica , trimisa de statul comunist acolo.O matusa a plecat in Grecia legal , cu acordul statului roman si a ramas acolo, decarand la plecare ca va ramane acolo , pt ca familia mea are origini grecesti , bunicul ei era grec.Nu a intampinat nicio dificultate in a pleca.Securitatea nu se ocupa cu ce se ocupa acum S.R.I-ul , ci cu ceea ce trebuia sa se ocupe , spionajul industrial al strainilor.Frica de securitate este o inventie a sistemului capitalisto-sclavagist pt a ii prosti pe prosti.Acum nu mai avem industrie , nu mai intersam pe nimeni in shimb S.R.I-ul functioneaza ca politie politica pe o gramada de bani
user-5b3d27da8b1ba
pe 04 Iulie 2018 23:08
Excelent....momentele din film,m-au trimis în acea vreme...dacă la vedere,se disting foarte bine greutățile și sărăcia,in substratul lui,am mai vazut si bucuria de toate lucrurile simple...de tot ce aveam...asa de săraci cum eram,stiam sa ne bucurăm de ceea ce avem...
Si cum mai spunea cineva...subscriu și zic si eu...cred ca cel mai bun film,în ultimii 28 de ani...fără țipete și înjurături...fără "sex",felicitări !!!!
marius7x
pe 01 Iulie 2018 20:17
Foarte bun filmul, poate cel mai reușit film din România ultimilor 20 de ani. Interpretări excelente, suspans până la final, decoruri extrem de bine puse la punct.
Ghemot
pe 01 Iulie 2018 19:02
De mult timp am așteptat să-l văd. Când a rulat în cinema nu am reușit să-l prind. Abia aseară l-am văzut pe tv. Un film ce prezintă perioada comunistă(eu nu am prins-o) într-un mod inedit. Per total mi-a lăsat o impresie foarte bună!
ramonacristinamanu_gmail_com
pe 01 Iulie 2018 02:08
Un film de nota 4 cu o soluție finalã caraghios-penibilã!! Submediocru din toate punctele de vedere : jocul actorilor(doar Constantin Cojocaru m-a convins), imagine, regie, poveste( eu am mâncat "comunism pe pâine" aprox 30ani, știu ce vorbesc!). Nota 8 pe IMDb?! - iarãși au votat doar prietenii/ rudele lui Dragoș Bucur. :))
kasmyn
pe 30 Iunie 2018 23:30
FILMUL ESTE DESTUL DE BUN SE BAZEAZA PE REALITATEA DINAINTE DE 1989, CRED CA ESTE CEL MAI BUN FILM PE CARE L-A REGIZAT Jesús del Cerro IN ROMANIA1!ESTE UN FILM CU ROMANI PENTRU ROMANI SI PENTRU STRAINI!!AR TREBUI TOTUSI IN ROMANIA SA SE PRODUCA FILME DESPRE PREZENT DECAT SA TRAIM IN UMBRA TRECUTULUI!!
mirceathekid
pe 30 Iunie 2018 21:35
Exagerari ca in mai toate filmele cu aceasta tema la inceputul filmului apare un text cum ca securitatea era printre cele mai opresive din lume, pe bune ? Sa fim seriosi...
Supărați pe „unele aspecte” din film, câțiva spectatori- comentatori au făcut praf filmul „HAWAII” regizat de Jesús del Cerro. Cronicarii îl laudă, spun că este un îndemn să nu ne uităm istoria recentă. Eu nu am reușit să văd filmul decât relativ târziu. Pe de o parte pentru că după titlu nu mi-am dat seama că e românesc, iar pe de altă parte, pentru că nu a venit la cinematografele din apropiere și a trebuit să merg la un MALL. Este și aceasta o politică. Se pare că acolo vin mai mulți spectatori și, într-adevăr, sala era aproape plină. Poate mulți au crezut că-i film străin, după titlu.
Oricum, audiența este foarte mare pentru un film românesc. Firește că am fost curios să aflu de ce!
Din punct de vedere cinematografic, în categoria pe care și-o revendică, filmul „HAWAII” s-a descurcat onorabil. Aceasta ar fi părerea unui cetățean care își găsește două ore libere să meargă și el la un film în MALL. Dar dacă cetățeanul are toate țiglele pe casă, sau a trăit vremurile la care filmul face referire, refuză să vadă în film ce cu ostentație i se impune să vadă și își dă seama că este un film de propagandă. Acest lucru se vede încă din sinopsis, unde scrie că filmul este o poveste despre [...] o vreme când un singur dolar deținut în casă era motiv să-ți pierzi libertatea pe viață.
Eu știu că exagerarea poate să fie figură de stil în artă, dar nu mi se pare normal ca și minciuna să fie. Libertatea pentru un dolar? Pe viață?! Serios? Ce nenorociți!
Las pe seama altora aprecierile privind interpretarea actoricească, construcția dramaturgică, imaginea ș.a.m.d., și am să mă refer la „poveste”, adică la scenariu. Sunt vreo 4 contributori: Jesús del Cerro, Manuel Feijóo, Beatriz G. Cruz și Ruxandra Ghițescu, dar numai unul se pare că e de pe la noi.
În preajma Crăciunului, Andrei Florescu, alias Dragoș Bucur, face rost de o jumătate de porc pe care cu voioșie o urcă pe scări la ultimul etaj al unui bloc din București. Aici o împarte unor cetățeni care îl așteptau cu înfrigurare. Ba face și un gest de mărinimie, pentru că o femeie cu un copil în brațe se pare că nu avea cu ce să plătească.
Din câte știu eu, și știu bine, carnea de porc nu era prohibită în vremea aceea, doar că „producția internă” mergea la export ca să achite Ceaușescu datoria externă. Un calcul greșit, o măsură aberantă, dar a plătit pentru asta. „Sfatul” să creștem un porc în bătătură, o găină sau curcan era bun, dar destul de greu de urmat.
Andrei Florescu, însă, pentru mine, nu este personajul pozitiv, cum ar vrea Jesús del Cerro, pentru că l-am cunoscut extrem de bine pe vremea aceea. Ca și în film, procura de toate, inclusiv cafea, valută și Kent. În decembrie 1989 l-am întâlnit în uniformă de „gărzi patriotice” cu un AKM pe umăr. Trebuia să moară oameni, pentru că numai o „revoluție” putea justifica schimbarea regimului. Și el, și milițienii și securiștii și pcr-iștii care se umpluseră de bani mai aveau nevoie doar de „libertate” ca să-i înmulțească și să-i cheltuiască. Dar nu construind fabrici și uzine pentru televizoare sau Dacii, ca să nu mai aștepte românul 3 - 7 ani până-și vedea un „color” în casă sau o „mașină mică” la poartă, ci vânzându-le la fier vechi pe cele existente, sau transformându-le în depozite pentru marfa adusă din afară. Am reîntâlnit „personajul” în „Marfa și banii”, interpretat de Răzvan Vasilescu. Acesta trimite niște „novici” cu un pachet cu „medicamente” de la Constanța la București. Adică, următorul pas în „noul capitalism”, drogurile!
Dar să revenim la filmul nostru!
Andrei Florescu primește o moștenire de 3 milioane de dolari de pe urma unchiului său din Hawaii. Dacă nu-și revendica moștenirea în 3 lui, aceasta revenea Statelor Unite. Dacă și-o revendica, revenea... Republicii Socialiste România! Cel puțin, așa se spune în film, deși eu am mari îndoieli. Supărător, însă, și descalificant pentru personaj nu este că voia moștenirea, ca să aibă un trai mai bun, ci faptul că nu concepea în ruptul capului ca aceasta să revină „statului”. Statul nu era Ceaușescu, deși, sinceri să fim, el așa se considera, ci „poporul”. Adică banii ar fi fost folosiți în interesul general, nu și-ar fi construit dictatorul palate în Hawaii, deși s-a acreditat insistent această idee, pentru a se justifica executarea lui.
Cum a reușit un transfug să acumuleze o astfel de avere? Cum, cum? Ca-n filme! Ce „merite” avea Andrei Florescu, și ce „calități” pentru a gestiona acei bani? Întrebări fără rost!
Propagandă este și cum tatăl lui Andrei transformă comunismul, care de fapt era socialism, în poveste pentru adormit copiii, la propriu. „Zice că erau 3 frați care aveau de toate, dar a venit „Împăratul cel Rău” și le-a luat totul, absolut totul și i-a transformat în sclavi”. Acum, eu nu înțeleg, de ce dacă lucrezi la stat, înseamnă că ești sclav, iar dacă lucrezi la patron nu ești! Dar să trecem peste... amănunte. Tare mult mi-ar conveni ca acum, după 28 de ani de neocapitalism, să-i întrebe cineva pe cei care „au de toate” cum le-au obținut, că eu știu cum, dar nu-i întreabă nimeni nimic!
Bătrânul spune că „atunci” totul era minunat, și s-au pomenit dintr-o dată cu nenorocitul acesta de comunism pe cap. Serios? Cam ce dezvoltare putea avea o țară cu 80% analfabeți? Cifra e reală, n-a fost contestată!
Dar nu folosește numai minciuni prin omisiune, sau învăluire, ci și minciuni directe, cum ar fi aceea că în România Socialistă nu exista proprietate privată. Dacă m-aș fi născut acum 28 de ani, și eu aș crede, dacă n-aș citi pe ici, pe colo. Toate casele în mediul rural erau proprietate privată. Și pământul, în zonele de deal și munte, unde nu a fost posibilă colectivizarea. În orașe, după 1975 a fost posibilă și cumpărarea apartamentelor.
Proprietatea este ridicată în astfel de filme la rang de mit, fiind considerată „taina marilor succese”. Este cât se poate de fals, dar mitul acesta se vinde foarte bine prin propagandă. Putem admite că fratele bătrânului Florescu, mare proprietar, avea mare grijă și chibzuință în gestionarea banilor, că erau ai lui, nu proprietate de stat, ai tuturor și-ai nimănui. Numai că următorul nivel sub el nu mai erau proprietari, ci angajați. Adică directori, contabili, șefi de filiale, până la ultimul muncitor, care nu aveau nicio treabă cu proprietatea. Și, totuși, treaba mergea, iată, și după moartea patronului, fără el. Secretul este: „orgoliul profesional, producția de serie mare și respectarea muncii altora”. Adică, aici, la urmă, să nu piratezi, să plătești drepturile de autor!
Dar să revenim la „Hawaii” ca film.
Deci legile în vigoare nu-i permiteau personajului să intre în posesia imensei moșteniri. Nu înțeleg de ce nu putea fi mai mică, dar să trecem peste... Așa că începe „lupta cu sistemul”. Aici sunt de acord că dacă intrai în malaxorul Securității, ăla erai! Dacă intrai! Dacă nu, nu aveai nicio treabă! Dacă voiai pașaport, intrai sigur.
Andrei face cunoștință la pașapoarte cu o fată care tocmai era securistă. Nici nu e de mirare! Chiar și „evoluția personajului” este susținută dramaturgic. Din păcate, Cristina Flutur trage personajul în jos. Nu spun că trebuia să fie „femeia fatală”, dar nici chiar așa de ștearsă nu trebuia să fie. Și nu mă refer aici la lipsa machiajului! Sau măcar să nu fi fost replica: E frumoasă, nu? Nu se justifică nici pasiunea șefului pentru ea, nici dragostea la prima vedere a lui Andrei. Măcar să fi dres busuiocul cu-n genunchi în testiculele lui Andi Vasluianu! Era de așteptat să ajungă la exasperare și să treacă de partea inculpatului, dar aici scenariul are niște scăpări majore. Până la urmă, nu știm dacă falsificatorul de pașapoarte era securist, prea lucra la lumina zilei, și prea nu și-a pus nici-o problemă Andrei. Dar de îndată ce protagonistul este prins asupra faptului, în tren, cu pașaport fals, cu bilet de Stamora-Moravița nu mai avea ce căuta acasă, darămite să aibă libertatea de a construi un balon pentru a trece Dunărea.
Evadarea este simbolică, nu are rost să-i contestăm veridicitatea, așa că puteau lipsi falsele argumente introduse de scenariști. Nu se mai defila de 1 Mai de foarte mulți ani, dar chiar dacă ar fi plasat momentul de 23 august, în niciun caz nu ar fi fost scoși grănicerii să defileze, că, slavă tovarășului, avea cine defila!
În orice caz, m-a trecut un fior revăzând celălalt mal al Dunării. Atât de aproape! Ne uitam atunci și ne gândeam: de acolo începe o altă lume. Ce naivi eram! Acum acea lume e la noi. Și? Acum chiar poți face orice? Unii, da!
Și cu fetița din film scenariștii puteau fi mai atenți. Chiar asta să fi fost „lipsa de perspectivă” a copiilor din România? Tortul cu ciocolată și banane? Păi și acum, după 28 de ani, tot așa aste. Unii au, alții n-au!
„Comunistul docil”, că nu-i putem spune „convins”, ar fi trebuit să fraternizeze în final cu „delicvenții” pentru că așa s-a întâmplat în realitate. Ba chiar putea da securiștilor indicii false pentru a-i întârzia.
Solidaritatea locatarilor din bloc nu este neverosimilă, toți aveam atunci un dușman comun: cuplul Ceaușescu. Nimeni nu punea problema comunismului! Dar s-a lucrat pe un scenariu muuult mai elaborat și cu mult mai mulți coscenariști. Și străini, dar și autohtoni. Iar „filmul” a durat ani buni. În sensul că mulți. De fapt, nu „comunismul”, economia planificată, intrase în criză, ci capitalismul, care avea nevoie de noi piețe de desfacere. Așa că, mai întâi, au început șicanele privind împrumuturile. O țară fără împrumuturi externe nu se poate dezvolta, nu-și poate acoperi cheltuielile de retehnologizare permanentă până când aceasta ar avea rezultate. Profitând de paranoia lui Ceaușescu, au reușit să-l determine să achite datoria externă, acesta crezând că poporul îl iubește și va strânge cureaua peste haina pusă în plus. Raționalizarea benzinei și principalelor produse alimentare nu a dus neapărat la înfometarea populației, dar a creat o panică permanentă. Fiecare avea un congelator și-l înțesa cu mâncare. Bișnițarii s-au înmulțit și au prosperat. Cumpărau de la stat la preț de stat și vindeau dublu. Paradoxal, fabricile realizau milioane de perechi de pantofi, dar în magazine nu-i găseai, deși nu totul mergea la export. Fabricile textile erau ca lumea, nu ca-n filmul acesta, dar nu găseai nimic pe piață. Parcă cineva le programa special ca nemulțumirile să crească pe zi ce trece. S-a adăugat programul tv de numai două ore și a culminat cu răsmerița unui popă ungur reformat, care ulterior a afirmat că Întâi Decembrie e zi de doliu pentru el. Ceaușescu n-a mai putut ieși din capcană și au murit oameni. Toată ura s-a răsfrânt asupra lui. Nu spun că pe nedrept.
Așa a apărut „Jos Ceaușescu”. Cum Ceaușescu era identificat cu „partidul comunist”, la un simplu pocnet din deget străin, cele câteva milioane bune de comuniști au început să strige „Jos comunismul”. Pare paradoxal, nu?
Când comuniștii au ajuns la putere, în 1946, deși nu erau decât vreo mie, două în toată țara, nu a fost paradoxal, cum se spune, pentru că, indiferent de fraudă sau de trupele sovietice, cei care se săturaseră de partidele de până atunci au fost, într-adevăr, foarte mulți.
Așa că îndemnul meu pentru cineaști ar fi să nu mai mistifice istoria, inclusiv cea recentă, iar cei născuți mai de curând să se informeze și din alte surse. Talent să fie, că subiecte cinematografice din „epoca de aur” ar fi gârlă. Personaje cu scopuri nobile, mai puțin meschine, teme profunde, ca, de exemplu, cum s-a ajuns de la „democrație populară”, ceea ce este ca și cum ai spune babă bătrână, la candidat unic și dictatură.
Îmi pare rău că m-am ocupat mai mult de politică decât de film, dar ar fi fost un gest de lașitate să bag și eu capul în nisip! Și nici măcar n-am fost membru PCR!
laurentiu907
pe 03 Decembrie 2017 18:01
La cei 37 de ani ai mei, din care 9 in comunism, recunosc ca am avut niste asteptari de la acest film. Multe din ele au fost indeplinite. Recuzita corecta, nivelul de reprezentatie actoriceasca este la standarde corecte, plot-ul curge contiguu in majoritatea scenelor.
Si-atunci unde e fractura pe care o reclam? Fractura apare pe scenariu. Filmul porneste cu un ritm anume. Regia rupe acest ritm de multe ori pentru cadre statice, asa zis metaforice, cat si pentru a atinge anumite checkpoint-uri specifice perioadei comuniste.
Schimbarea de paradigma din vagon, povestea bunicului, rolul actritei principale executat impecabil fac ca acest film sa fie unul bun.
Acest film insa sigur nu e capodopera prin insasi abordarea stanjenit hollywood-iana a problemei spinoase a comunismului. Lobby-ul agresiv pro-capitalist e inca un minus, si ca in orice film romanesc acele cadre lungi (peste 5 secunde) de autointrospectie ale personajelor.
Ca o concluzie, acesta este un film romanesc bun, dar sigur nu este un film bun, romanesc.
Am senzatia insa ca arta cinematografica romaneasca se indreapta treptat pe calea cea buna, orice ar insemna asta.
sabinalin
pe 23 Noiembrie 2017 13:34
Miercuri seara, ora 19.20, centrul cultural Eugen Ionescu din Slatina, cinci spectatori in sala dintre care patru copii, dupa aceasta proiectie a urmat una cu "Justice league" la care sala de 43 de locuri a fost fara loc gol... Filmul nu deranjeaza neaparat prin anticomunismul sau, cu unele mici exagerari, ci mai degraba prin procapitalismul sau excesiv, diferenta dintre cele doua oranduiri nu-i deloc precum ca aceea dintre alb si negru, ultimii 28 de ani o demonstreaza cu prisosinta. "Va puteti revendica mostenirea in orice alta tara in afara de Romania". Pe bune??? Chiar si in Coreea de Nord sau Albania? Era logic sa fiu mefient fata de un film regizat de Jesus del Cerro atat timp cat "Nasa" si "S-a furat mireasa" se numara printre cele mai proaste filme pe care le-am vizionat in ultimii ani. Din fericire rezultatul nu-i de asta data deloc catastrofal chiar daca e destul de departe de "Quod erat demonstrandum", un alt film pe o tema destul de asemanatoare. In conditiile in care regia si, mai ales, scenariul nu sunt foarte inspirate atuul principal al filmului e distributia. Bine Bucur si Vasluianu chiar daca Andi nu se ridica la inaltimea altor securisti celebri intrupati de Florin Piersic junior in amintitul Quod sau de Razvan Vasilescu in "Stare de fapt". Interesante contre-emploi-uri pentru Ifrim si Doni, pentru primarul din Las Fierbinti nu-i o noutate, l-am vazut interpretand un rol dramatic impresionant la Bulandra in "Rata salbatica". Prea rigida in rol Cristina Flutur, mult mai credibila la Mungiu in "Dupa dealuri", in schimb emotionant Constantin Cojocaru in rolul tatalui care face orice pentru ca fiul sau sa aiba sansa de care n-a avut el parte candva.
SYNDJ
pe 21 Noiembrie 2017 02:04
Nu m-a dezamagit. Nu m-a plictisit nicio clipa, dar cred ca daca ar fi avut un buget mai generos iesea ceva cu adevarat spectaculos.
Actorii s-au integrat foarte bine, n-am simtit nicio scena sau replica penibila. Coloana sonora nu dezamageste nici ea.
*** ATENTIE! POATE CONTINE SPOILERE! ***
Eu n-am trait decat 6 ani in comunism, dar nu-mi vine sa cred ca secventele de final unde vecinii de bloc s-au ajutat intre ei pentru un scop ilegal in acea vreme, sunt ireale. Am vazut multe imagini vechi la TV, ba cu cutremurul din '77, ba cu zapezile masive cazute in tara undeva tot in anii comunismului unde oamenii se ajutau masiv unii pe altii si participa toata lumea la salvarea semenilor. Sau poate gresesc? Poate erau obligati sa puna osul la treaba ca altfel li se lua capul. In fine... Un lucru e cert: roaga tu pe cineva in ziua de azi sa te ajute si o sa vezi ca nimeni nu sare sa o faca. Asta am castigat la revolutie? Indiferenta fata de ceilalti semeni?
PattyPat
pe 20 Noiembrie 2017 15:34
Mie personal mi-a depasit asteptarile. Rasturnari de situatie, plangi si razi, urasti si iubesti alaturi de personajul principal, simti frustrarea si dorinta lui de libertate! Am trait cu sufletul la gura o perioada din care imi amintesc prea putin!
Felicitari echipei !!!!! Actorii au fost exceptionali !
La sfarsitul filmului am auzit discutii printre spectatori ai caror parinti incercasera sa fuga din tara prin diverse metode. Nu mi se pare neverosimila ideea cu balonul. Cred ca disperarea te impinge sa incerci orice solutie ai la indemana atunci cand vrei sa realizezi ceva. Iar din punctul meu de vedere, vecinii din bloc nu mai aveau nimic de pierdut.
Mi-a placut si recomand acest film, macar pentru a realiza si aprecia mai mult ce avem acum.
cristian.dan
pe 20 Noiembrie 2017 09:31
Am fost ieri cu copilul de 13 ani la cinema. M-am gandit ca ar putea fi educativ pentru a intelege perioada respectiva. A fost o dezamagire totala. Plin de clisee hollywood-iene ieftine. Povestea si personajele total neverosimile. Atmosfera creata falsa, culminand intr-un final apoteotic cu spiritul de solidaritate al vecinilor din bloc, care fara frica de orice pericole , se aduna si muncesc cu spor pentru contruirea unui balon cu care eroul central urma sa fuga din tara. In perioada aia, in realitate, jumatate te-ar fi denuntat, iar cealalta jumatate ar fi tremurat de frica. Personalul principal se indragosteste de o securista pe care iubirea o va face sa isi schimbe tot sistemul de valori. In incercarea de a fugi din tara, acesta ajunge in gara de nord unde cumpara un bilet de la un ghiseu cu geam termopan, se urca, de pe un peron suprainaltat acum vreo 10 ani, intr-un tren cu vagoane modernizate dupa revolutie. Prin aerul pueril si superficial, filmul arunca in derizoriu 45 de ani din drama unui popor.
Tudor-Cristian
pe 19 Noiembrie 2017 14:03
După „Ho Ho Ho”, „S-a furat mireasa” sau „Naşa”, m-am așteptat ca cel mai recent film al lui Jesus del Cerro să fie unul comercial, ușurel, numai bun de omorât o după-amiază plicticoasă de week-end. Mai ales că tot ceea ce citisem despre „Hawaii” era o chestiune de genul: ce-ai face dacă ai afla că… dintr-o dată ești moștenitorul a 3 milioane de dolari? Trebuie să fie comedie, mi-am zis.
Dar nu. Filmul nu este nici comedie şi nici ușurel. Pelicula ne trimite undeva, în iarna anului 1988, într-un București pustiu, ce pare să nu respire, într-un oraș înghețat şi imobilizat în timp. Realizatorii filmului au mers la detalii, pe străzi vezi numai Daciile vremii, peisajul este deprimant la fiecare colț, iar la interior decorurile sunt fidele acelor ani de sfârșit ai comunismului – până la amănuntul tipului de tâmplărie, de mobilă sau a modelului de întrerupător de pe perete. Zugrăvirea atmosferei acelui timp este un demers destul de reușit, desenând cadrul în care se desfășurau şi celelalte „amănunte”, precum condițiile de viață și muncă, iar peste toate, ca un corolar, securitatea care controla totul. Tabloul este redat cu destulă fidelitate, descriind metodele de lucru ale securiștilor, frica intrată până în oasele oamenilor obișnuiți, mentalitatea lor de a rămâne în carapace, atitudinea pretins precaută, necombativă, de acceptare şi subordonare în fața intimidărilor, abuzurilor şi încălcărilor puternicilor zilei. Într-un asemenea cadru, Andrei Florescu, interpretat profesionist de Dragoș Bucur are curaj să viseze dincolo de cortină. „Tovarășul Florescu” este un om frumos, sensibil la dorința nepoţicii, pentru care se zbate să facă rost de un tort de ciocolată şi banane pentru ziua ei, prin tot felul de relații… După ce o cunoaște pe Ioana are pornirea şi sensibilitatea de a se bucura de frânturi de romantism create instantaneu – în jurul unei cafele „nechezol” băute la o cafenea golașă, sau jucându-se pe gheață, învățând cu o naivitate curată şi frumoasă un exercițiu de patinaj undeva, pe un lac înghețat, „la o jumătate de oră cu mașina de București”. Într-un loc frumos, cum se exprimă chiar el.
Doar că Ioana nu este fata de care personajul lui Dragoș Bucur să se îndrăgostească, ea lucrează pentru securitate şi, deși o parte din sufletul ei se atașează de el, cealaltă parte, mult mai mare, îl toarnă şi îi rupe visele în milioane de bucăți. Însă visul nu moare, deși căzut, el se ridică din nou să zboare, pentru a ne alege cu un happy-end destul de plauzibil. O mențiune specială pentru rolul jucat de Andi Vasluianu – un securist dur, cu mai multe fete, un personaj lipsit de sentimente, animat numai de dorința de a controla, dominat de rău. Vasluianu joacă atât de credibil şi de convingător, aproape reușește să înfioare.
Pentru generația 40 + şi mai mult filmul atinge, transmite mult, iar călătoria în trecut cuprinde, dincolo de valențele reîmprospătării şi conștientizării nenorocirilor, oribilului timpului, şi fiorii unei vârste la cere ne aflam atunci, ceea ce aduce un aer de nostalgie celor ce au trăit şi au înțeles atunci ce se petrecea. O nostalgie ciudată, e drept, însă tot nostalgie , pentru că în câteva minute redevii tânăr peste acel timpuri îngrozitoare cărora le-ai rezistat pentru a deveni cel ce ești azi.
Pentru cei tineri poate fi o lecție veritabilă de istorie, este o ocazie de a vedea şi înțelege lucruri despre care părinții doar le-au povestit. Nu şi pentru două tinere aflate în sala de cinema în dreapta mea, care din două în două minute se uitau la ecranul telefonului, iar la jumătatea filmului, când acțiunea creștea în intensitate, au părăsit sala, fără a se mai întoarce până la sfârșit.
Este un film necesar, care reușește să transmită emoție, dar şi să pună reflectorul pe o perioadă aproape uitată sau nu de ajuns deconspirată şi arătată mai ales tinerilor. Este un bun răspuns celor care, speriați de dificultatea de a găsi un loc de muncă, de unele creșteri de preturi, sau de alte lucruri insuflate de alții (poate… aceiași de atunci, sub o altă pălărie) susțin – chiar cu putere – că „înainte era mai bine”. Este un demers binevenit, pe care eu, personal, îl salut.
Scena finală a fost de fapt o repetiție pe care n-au mai apucat s-o refilmeze, detaliază Codin Maticiuc la 1:01:20
https://www.youtube.com/watch?v=2DytIUFVaMY&t=5993s
Cine a compus muzica filmului?
Scenariu: 7/10
Interpretare: 9/10
Coloana sonora: 8/10
Dialog: 7/10
Final: 9/10
8/10
Am vrut să dau nota 2, dar am urcat un punct pentru recuzită, care reproduce destul de bine cam ce era pe atunci.
Total de acord cu comentariul lui sorin86.
Nu este de rigurozitate istorica.
Este o fictiune bazata pe fapte si situatii reale.
Pleaca din dura realitate si ajunge la iluzoria utopie.
Se pare ca multi dintre cei care scriu aici nu au priceput ce iunseamna vis,utopie.
Dar pe Kustirica nu l-ar fi taxat astfel nici macar pentru fantezistul California Dreaming.
Sunt anumitete chestii usor exagerate plus cateva scapari.
Cum ar fi ARO-ul din final,model de anii 2000...
Dar prost sa fii sa nu intelegi ca este un film de idei,de visuri,de stari.
E bun.
E bun si merita vazut!
Iar Cristina,cea care o joaca pe Ioana Balan este de exceptie.
Ca actor dar si ca personaj.
Un film destul de prost, cu o viziune naivă despre anii 1980. Apropo, ce an era? Ori 1984 (Congresul al 13lea), ori 1988 cum e pe calendar? :) Discursul lui Ceaușescu cu plopul și cu răchita a fost în iulie 1989. Așa de proști realizatori...
Filmul e tîmpit încă de la titlu. Te aștepți să vezi un film de vacanță, relaxant, nicidecum o poveste tembelă despre o tentativă de trecere ilegală a graniței.
Filmul începe cu o minciună gogonată: Se scrie la început că Securitatea devine sub Ceaușescu instrumentul de control cel mai brutal din lume. :D E un mare tîmpit cine a scris asta. Securitatea în ultimii ani devenise din ce în ce mai bleagă, mai permisivă. Nici securiștii nu erau mulțumiți de situația gravă din țară, de sărăcie, de penurie. Nici vorbă de arestări, torturi, omoruri :D Ai auzit de Doina Cornea, prostule de Jesús del Cerro? A fost ea torturată?
Și lista de tîmpenii continuă:
- Bișnițarul se ferește de vecini cînd aduce porcul în bloc, dar are 20 în casă la coadă! (La noi în bloc se vindea pește așa și nu se ferea nimeni!)
- La împărțeala porcului e o scenă menită să ne facă să plîngem revoltați, ca în cea mai prostă telenovelă: o femeie cu un copil în brațe nu avea ce da la schimb la tranșarea pe ascuns a porcului. Fiecare vecin dădea la schimb produse care se găseau greu pe piață. „Soțul meu a dat ultimul pachet de Kent la doctor.” Așa, și? Cu bani nu putea plăti?
- Moștenirea era de fix-fix 3 milioane? Un avocat ar fi indicat cifra exactă.
- Cafeaua „adevărată” era adusă cu tonele de polonezi, care erau traficanții lumii, de ajungeau și în China! De altfel, punga de cafea era, alături de cartușul de Kent, de deodorantul Rexona, monedă de plocon. Nu te împiedica nimeni să-ți iei cafea „adevărată” și pentru tine.
- Pașaportul nu se obținea (sau se respingea) doar pentru că făceai o cerere. Trebuia să prezinți un motiv foarte clar și serios pentru care ieși din țară: excursie organizată, simpozion internațional, cursuri, concursuri. Nu cereai pașaport pentru că așa ți-a trecut prin bască.
- Lumea nu vorbea cu „tovarășe” decît pe la adunările de partid sau în alte împrejurări oficiale. Nu pe stradă.
- Torturile cu frișcă erau tot la categoria lux. Torturile obișnuite și prăjiturile din cofetării erau cu creme de margarină.
- De unde aveau securiștii la dosar fotografiile tipului față și profil? Fusese condamnat? Cum să-i mai dea pașaport?
- Scena cu violul este pe cît de grotescă și grețoasă, pe atît de nerealistă mecanic! :D
- Sîmbăta și duminica nu trebuia să ceri liber în 1988. Mai ales duminica era liber pentru că nu erau comenzi pentru care să lucreze lumea.
- Bătaia de la securitate e un anacronism. Nu se mai practica demult doar pentru o tentativă de trecere ilegală a frontierei. În schimb erai arestat, nu mergeai imediat acasă la familie!
- Soră-sa de ce nu-i curăță cum trebuie sîngele scurs din nas? E așa de proastă sau trebuie să fie sînge pe ecran ca să fie impresionat spectatorul prost? Ar fi stricat machiajul :)
- „Să mă pupe de noapte bună” - traducere clară de clișeu englezesc. Cine vorbește așa? Doar cei cu limba stricată de serialele americane. (kiss me goodnight)
- Familia avea depozit textil în casă? Atîta a furat femeia aia de la serviciu?
Caraghioslîcul ajunge la apogeu spre final cînd toți vecinii dau năvală să ajute!! :D Chiar așa de inconștienți sînt de pericolul Securității, cînd ajută un fugar, cînd se fac complici în grup?? Scena tîmpită arată a film de Crăciun american cînd spiridușii sar să-l ajute pe Moș Santa!
De aici imbecilitatea e în creștere. Vecinii vin în grup la fabrică să fure materiale! Ce tîmpit de realizator!
Și apoi fugarii îi zic cumnatului pe unde vor să fugă? Și-i zic cum arată mașina și ce număr are? Păi de unde știa cumnatul, dacă l-au bătut și legat?? Ha-ha!
Iar de 1 mai muncitoresc știau fugarii sigur că vîntul bate spre Iugoslavia? Ce să vezi? Treaba cu balonul e o altă imbecilitate, pentru că un balon nu poate fi dirijat! Depinde de curenții de aer.
Tot la final aflăm și de ce fata trebuia să fie înotătoare la Dinamo și nu săritoare cu prăjina. Ca să treacă Dunărea înot! Cu prăjina era mai greu :D :D
Pînă la urmă, tot dramatismul acestei șușanele e fără substanță, pentru că după 8 luni venea „revoluția” și fata pleca și ea fără probleme din țară.
Cristina Flutur (Ioana) face un rol destul de bun, înfățișînd plauzibil o tînără a acelei perioade.
(Și descrierea filmului e tîmpită: „într-o vreme când un singur dolar deținut în casă era motiv să-ți pierzi libertatea pe viață”. Total greșit, erai doar arestat și condamnat pentru deținere ilegală de valută ca pentru orice infracțiune. Niște ani de închisoare da, dar nicidecum „pe viață” pentru 1 dolar!)
Si cum mai spunea cineva...subscriu și zic si eu...cred ca cel mai bun film,în ultimii 28 de ani...fără țipete și înjurături...fără "sex",felicitări !!!!
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=102875
Supărați pe „unele aspecte” din film, câțiva spectatori- comentatori au făcut praf filmul „HAWAII” regizat de Jesús del Cerro. Cronicarii îl laudă, spun că este un îndemn să nu ne uităm istoria recentă. Eu nu am reușit să văd filmul decât relativ târziu. Pe de o parte pentru că după titlu nu mi-am dat seama că e românesc, iar pe de altă parte, pentru că nu a venit la cinematografele din apropiere și a trebuit să merg la un MALL. Este și aceasta o politică. Se pare că acolo vin mai mulți spectatori și, într-adevăr, sala era aproape plină. Poate mulți au crezut că-i film străin, după titlu.
Oricum, audiența este foarte mare pentru un film românesc. Firește că am fost curios să aflu de ce!
Din punct de vedere cinematografic, în categoria pe care și-o revendică, filmul „HAWAII” s-a descurcat onorabil. Aceasta ar fi părerea unui cetățean care își găsește două ore libere să meargă și el la un film în MALL. Dar dacă cetățeanul are toate țiglele pe casă, sau a trăit vremurile la care filmul face referire, refuză să vadă în film ce cu ostentație i se impune să vadă și își dă seama că este un film de propagandă. Acest lucru se vede încă din sinopsis, unde scrie că filmul este o poveste despre [...] o vreme când un singur dolar deținut în casă era motiv să-ți pierzi libertatea pe viață.
Eu știu că exagerarea poate să fie figură de stil în artă, dar nu mi se pare normal ca și minciuna să fie. Libertatea pentru un dolar? Pe viață?! Serios? Ce nenorociți!
Las pe seama altora aprecierile privind interpretarea actoricească, construcția dramaturgică, imaginea ș.a.m.d., și am să mă refer la „poveste”, adică la scenariu. Sunt vreo 4 contributori: Jesús del Cerro, Manuel Feijóo, Beatriz G. Cruz și Ruxandra Ghițescu, dar numai unul se pare că e de pe la noi.
În preajma Crăciunului, Andrei Florescu, alias Dragoș Bucur, face rost de o jumătate de porc pe care cu voioșie o urcă pe scări la ultimul etaj al unui bloc din București. Aici o împarte unor cetățeni care îl așteptau cu înfrigurare. Ba face și un gest de mărinimie, pentru că o femeie cu un copil în brațe se pare că nu avea cu ce să plătească.
Din câte știu eu, și știu bine, carnea de porc nu era prohibită în vremea aceea, doar că „producția internă” mergea la export ca să achite Ceaușescu datoria externă. Un calcul greșit, o măsură aberantă, dar a plătit pentru asta. „Sfatul” să creștem un porc în bătătură, o găină sau curcan era bun, dar destul de greu de urmat.
Andrei Florescu, însă, pentru mine, nu este personajul pozitiv, cum ar vrea Jesús del Cerro, pentru că l-am cunoscut extrem de bine pe vremea aceea. Ca și în film, procura de toate, inclusiv cafea, valută și Kent. În decembrie 1989 l-am întâlnit în uniformă de „gărzi patriotice” cu un AKM pe umăr. Trebuia să moară oameni, pentru că numai o „revoluție” putea justifica schimbarea regimului. Și el, și milițienii și securiștii și pcr-iștii care se umpluseră de bani mai aveau nevoie doar de „libertate” ca să-i înmulțească și să-i cheltuiască. Dar nu construind fabrici și uzine pentru televizoare sau Dacii, ca să nu mai aștepte românul 3 - 7 ani până-și vedea un „color” în casă sau o „mașină mică” la poartă, ci vânzându-le la fier vechi pe cele existente, sau transformându-le în depozite pentru marfa adusă din afară. Am reîntâlnit „personajul” în „Marfa și banii”, interpretat de Răzvan Vasilescu. Acesta trimite niște „novici” cu un pachet cu „medicamente” de la Constanța la București. Adică, următorul pas în „noul capitalism”, drogurile!
Dar să revenim la filmul nostru!
Andrei Florescu primește o moștenire de 3 milioane de dolari de pe urma unchiului său din Hawaii. Dacă nu-și revendica moștenirea în 3 lui, aceasta revenea Statelor Unite. Dacă și-o revendica, revenea... Republicii Socialiste România! Cel puțin, așa se spune în film, deși eu am mari îndoieli. Supărător, însă, și descalificant pentru personaj nu este că voia moștenirea, ca să aibă un trai mai bun, ci faptul că nu concepea în ruptul capului ca aceasta să revină „statului”. Statul nu era Ceaușescu, deși, sinceri să fim, el așa se considera, ci „poporul”. Adică banii ar fi fost folosiți în interesul general, nu și-ar fi construit dictatorul palate în Hawaii, deși s-a acreditat insistent această idee, pentru a se justifica executarea lui.
Cum a reușit un transfug să acumuleze o astfel de avere? Cum, cum? Ca-n filme! Ce „merite” avea Andrei Florescu, și ce „calități” pentru a gestiona acei bani? Întrebări fără rost!
Propagandă este și cum tatăl lui Andrei transformă comunismul, care de fapt era socialism, în poveste pentru adormit copiii, la propriu. „Zice că erau 3 frați care aveau de toate, dar a venit „Împăratul cel Rău” și le-a luat totul, absolut totul și i-a transformat în sclavi”. Acum, eu nu înțeleg, de ce dacă lucrezi la stat, înseamnă că ești sclav, iar dacă lucrezi la patron nu ești! Dar să trecem peste... amănunte. Tare mult mi-ar conveni ca acum, după 28 de ani de neocapitalism, să-i întrebe cineva pe cei care „au de toate” cum le-au obținut, că eu știu cum, dar nu-i întreabă nimeni nimic!
Bătrânul spune că „atunci” totul era minunat, și s-au pomenit dintr-o dată cu nenorocitul acesta de comunism pe cap. Serios? Cam ce dezvoltare putea avea o țară cu 80% analfabeți? Cifra e reală, n-a fost contestată!
Dar nu folosește numai minciuni prin omisiune, sau învăluire, ci și minciuni directe, cum ar fi aceea că în România Socialistă nu exista proprietate privată. Dacă m-aș fi născut acum 28 de ani, și eu aș crede, dacă n-aș citi pe ici, pe colo. Toate casele în mediul rural erau proprietate privată. Și pământul, în zonele de deal și munte, unde nu a fost posibilă colectivizarea. În orașe, după 1975 a fost posibilă și cumpărarea apartamentelor.
Proprietatea este ridicată în astfel de filme la rang de mit, fiind considerată „taina marilor succese”. Este cât se poate de fals, dar mitul acesta se vinde foarte bine prin propagandă. Putem admite că fratele bătrânului Florescu, mare proprietar, avea mare grijă și chibzuință în gestionarea banilor, că erau ai lui, nu proprietate de stat, ai tuturor și-ai nimănui. Numai că următorul nivel sub el nu mai erau proprietari, ci angajați. Adică directori, contabili, șefi de filiale, până la ultimul muncitor, care nu aveau nicio treabă cu proprietatea. Și, totuși, treaba mergea, iată, și după moartea patronului, fără el. Secretul este: „orgoliul profesional, producția de serie mare și respectarea muncii altora”. Adică, aici, la urmă, să nu piratezi, să plătești drepturile de autor!
Dar să revenim la „Hawaii” ca film.
Deci legile în vigoare nu-i permiteau personajului să intre în posesia imensei moșteniri. Nu înțeleg de ce nu putea fi mai mică, dar să trecem peste... Așa că începe „lupta cu sistemul”. Aici sunt de acord că dacă intrai în malaxorul Securității, ăla erai! Dacă intrai! Dacă nu, nu aveai nicio treabă! Dacă voiai pașaport, intrai sigur.
Andrei face cunoștință la pașapoarte cu o fată care tocmai era securistă. Nici nu e de mirare! Chiar și „evoluția personajului” este susținută dramaturgic. Din păcate, Cristina Flutur trage personajul în jos. Nu spun că trebuia să fie „femeia fatală”, dar nici chiar așa de ștearsă nu trebuia să fie. Și nu mă refer aici la lipsa machiajului! Sau măcar să nu fi fost replica: E frumoasă, nu? Nu se justifică nici pasiunea șefului pentru ea, nici dragostea la prima vedere a lui Andrei. Măcar să fi dres busuiocul cu-n genunchi în testiculele lui Andi Vasluianu! Era de așteptat să ajungă la exasperare și să treacă de partea inculpatului, dar aici scenariul are niște scăpări majore. Până la urmă, nu știm dacă falsificatorul de pașapoarte era securist, prea lucra la lumina zilei, și prea nu și-a pus nici-o problemă Andrei. Dar de îndată ce protagonistul este prins asupra faptului, în tren, cu pașaport fals, cu bilet de Stamora-Moravița nu mai avea ce căuta acasă, darămite să aibă libertatea de a construi un balon pentru a trece Dunărea.
Evadarea este simbolică, nu are rost să-i contestăm veridicitatea, așa că puteau lipsi falsele argumente introduse de scenariști. Nu se mai defila de 1 Mai de foarte mulți ani, dar chiar dacă ar fi plasat momentul de 23 august, în niciun caz nu ar fi fost scoși grănicerii să defileze, că, slavă tovarășului, avea cine defila!
În orice caz, m-a trecut un fior revăzând celălalt mal al Dunării. Atât de aproape! Ne uitam atunci și ne gândeam: de acolo începe o altă lume. Ce naivi eram! Acum acea lume e la noi. Și? Acum chiar poți face orice? Unii, da!
Și cu fetița din film scenariștii puteau fi mai atenți. Chiar asta să fi fost „lipsa de perspectivă” a copiilor din România? Tortul cu ciocolată și banane? Păi și acum, după 28 de ani, tot așa aste. Unii au, alții n-au!
„Comunistul docil”, că nu-i putem spune „convins”, ar fi trebuit să fraternizeze în final cu „delicvenții” pentru că așa s-a întâmplat în realitate. Ba chiar putea da securiștilor indicii false pentru a-i întârzia.
Solidaritatea locatarilor din bloc nu este neverosimilă, toți aveam atunci un dușman comun: cuplul Ceaușescu. Nimeni nu punea problema comunismului! Dar s-a lucrat pe un scenariu muuult mai elaborat și cu mult mai mulți coscenariști. Și străini, dar și autohtoni. Iar „filmul” a durat ani buni. În sensul că mulți. De fapt, nu „comunismul”, economia planificată, intrase în criză, ci capitalismul, care avea nevoie de noi piețe de desfacere. Așa că, mai întâi, au început șicanele privind împrumuturile. O țară fără împrumuturi externe nu se poate dezvolta, nu-și poate acoperi cheltuielile de retehnologizare permanentă până când aceasta ar avea rezultate. Profitând de paranoia lui Ceaușescu, au reușit să-l determine să achite datoria externă, acesta crezând că poporul îl iubește și va strânge cureaua peste haina pusă în plus. Raționalizarea benzinei și principalelor produse alimentare nu a dus neapărat la înfometarea populației, dar a creat o panică permanentă. Fiecare avea un congelator și-l înțesa cu mâncare. Bișnițarii s-au înmulțit și au prosperat. Cumpărau de la stat la preț de stat și vindeau dublu. Paradoxal, fabricile realizau milioane de perechi de pantofi, dar în magazine nu-i găseai, deși nu totul mergea la export. Fabricile textile erau ca lumea, nu ca-n filmul acesta, dar nu găseai nimic pe piață. Parcă cineva le programa special ca nemulțumirile să crească pe zi ce trece. S-a adăugat programul tv de numai două ore și a culminat cu răsmerița unui popă ungur reformat, care ulterior a afirmat că Întâi Decembrie e zi de doliu pentru el. Ceaușescu n-a mai putut ieși din capcană și au murit oameni. Toată ura s-a răsfrânt asupra lui. Nu spun că pe nedrept.
Așa a apărut „Jos Ceaușescu”. Cum Ceaușescu era identificat cu „partidul comunist”, la un simplu pocnet din deget străin, cele câteva milioane bune de comuniști au început să strige „Jos comunismul”. Pare paradoxal, nu?
Când comuniștii au ajuns la putere, în 1946, deși nu erau decât vreo mie, două în toată țara, nu a fost paradoxal, cum se spune, pentru că, indiferent de fraudă sau de trupele sovietice, cei care se săturaseră de partidele de până atunci au fost, într-adevăr, foarte mulți.
Așa că îndemnul meu pentru cineaști ar fi să nu mai mistifice istoria, inclusiv cea recentă, iar cei născuți mai de curând să se informeze și din alte surse. Talent să fie, că subiecte cinematografice din „epoca de aur” ar fi gârlă. Personaje cu scopuri nobile, mai puțin meschine, teme profunde, ca, de exemplu, cum s-a ajuns de la „democrație populară”, ceea ce este ca și cum ai spune babă bătrână, la candidat unic și dictatură.
Îmi pare rău că m-am ocupat mai mult de politică decât de film, dar ar fi fost un gest de lașitate să bag și eu capul în nisip! Și nici măcar n-am fost membru PCR!
Si-atunci unde e fractura pe care o reclam? Fractura apare pe scenariu. Filmul porneste cu un ritm anume. Regia rupe acest ritm de multe ori pentru cadre statice, asa zis metaforice, cat si pentru a atinge anumite checkpoint-uri specifice perioadei comuniste.
Schimbarea de paradigma din vagon, povestea bunicului, rolul actritei principale executat impecabil fac ca acest film sa fie unul bun.
Acest film insa sigur nu e capodopera prin insasi abordarea stanjenit hollywood-iana a problemei spinoase a comunismului. Lobby-ul agresiv pro-capitalist e inca un minus, si ca in orice film romanesc acele cadre lungi (peste 5 secunde) de autointrospectie ale personajelor.
Ca o concluzie, acesta este un film romanesc bun, dar sigur nu este un film bun, romanesc.
Am senzatia insa ca arta cinematografica romaneasca se indreapta treptat pe calea cea buna, orice ar insemna asta.
Actorii s-au integrat foarte bine, n-am simtit nicio scena sau replica penibila. Coloana sonora nu dezamageste nici ea.
*** ATENTIE! POATE CONTINE SPOILERE! ***
Eu n-am trait decat 6 ani in comunism, dar nu-mi vine sa cred ca secventele de final unde vecinii de bloc s-au ajutat intre ei pentru un scop ilegal in acea vreme, sunt ireale. Am vazut multe imagini vechi la TV, ba cu cutremurul din '77, ba cu zapezile masive cazute in tara undeva tot in anii comunismului unde oamenii se ajutau masiv unii pe altii si participa toata lumea la salvarea semenilor. Sau poate gresesc? Poate erau obligati sa puna osul la treaba ca altfel li se lua capul. In fine... Un lucru e cert: roaga tu pe cineva in ziua de azi sa te ajute si o sa vezi ca nimeni nu sare sa o faca. Asta am castigat la revolutie? Indiferenta fata de ceilalti semeni?
Felicitari echipei !!!!! Actorii au fost exceptionali !
La sfarsitul filmului am auzit discutii printre spectatori ai caror parinti incercasera sa fuga din tara prin diverse metode. Nu mi se pare neverosimila ideea cu balonul. Cred ca disperarea te impinge sa incerci orice solutie ai la indemana atunci cand vrei sa realizezi ceva. Iar din punctul meu de vedere, vecinii din bloc nu mai aveau nimic de pierdut.
Mi-a placut si recomand acest film, macar pentru a realiza si aprecia mai mult ce avem acum.
Dar nu. Filmul nu este nici comedie şi nici ușurel. Pelicula ne trimite undeva, în iarna anului 1988, într-un București pustiu, ce pare să nu respire, într-un oraș înghețat şi imobilizat în timp. Realizatorii filmului au mers la detalii, pe străzi vezi numai Daciile vremii, peisajul este deprimant la fiecare colț, iar la interior decorurile sunt fidele acelor ani de sfârșit ai comunismului – până la amănuntul tipului de tâmplărie, de mobilă sau a modelului de întrerupător de pe perete. Zugrăvirea atmosferei acelui timp este un demers destul de reușit, desenând cadrul în care se desfășurau şi celelalte „amănunte”, precum condițiile de viață și muncă, iar peste toate, ca un corolar, securitatea care controla totul. Tabloul este redat cu destulă fidelitate, descriind metodele de lucru ale securiștilor, frica intrată până în oasele oamenilor obișnuiți, mentalitatea lor de a rămâne în carapace, atitudinea pretins precaută, necombativă, de acceptare şi subordonare în fața intimidărilor, abuzurilor şi încălcărilor puternicilor zilei. Într-un asemenea cadru, Andrei Florescu, interpretat profesionist de Dragoș Bucur are curaj să viseze dincolo de cortină. „Tovarășul Florescu” este un om frumos, sensibil la dorința nepoţicii, pentru care se zbate să facă rost de un tort de ciocolată şi banane pentru ziua ei, prin tot felul de relații… După ce o cunoaște pe Ioana are pornirea şi sensibilitatea de a se bucura de frânturi de romantism create instantaneu – în jurul unei cafele „nechezol” băute la o cafenea golașă, sau jucându-se pe gheață, învățând cu o naivitate curată şi frumoasă un exercițiu de patinaj undeva, pe un lac înghețat, „la o jumătate de oră cu mașina de București”. Într-un loc frumos, cum se exprimă chiar el.
Doar că Ioana nu este fata de care personajul lui Dragoș Bucur să se îndrăgostească, ea lucrează pentru securitate şi, deși o parte din sufletul ei se atașează de el, cealaltă parte, mult mai mare, îl toarnă şi îi rupe visele în milioane de bucăți. Însă visul nu moare, deși căzut, el se ridică din nou să zboare, pentru a ne alege cu un happy-end destul de plauzibil. O mențiune specială pentru rolul jucat de Andi Vasluianu – un securist dur, cu mai multe fete, un personaj lipsit de sentimente, animat numai de dorința de a controla, dominat de rău. Vasluianu joacă atât de credibil şi de convingător, aproape reușește să înfioare.
Pentru generația 40 + şi mai mult filmul atinge, transmite mult, iar călătoria în trecut cuprinde, dincolo de valențele reîmprospătării şi conștientizării nenorocirilor, oribilului timpului, şi fiorii unei vârste la cere ne aflam atunci, ceea ce aduce un aer de nostalgie celor ce au trăit şi au înțeles atunci ce se petrecea. O nostalgie ciudată, e drept, însă tot nostalgie , pentru că în câteva minute redevii tânăr peste acel timpuri îngrozitoare cărora le-ai rezistat pentru a deveni cel ce ești azi.
Pentru cei tineri poate fi o lecție veritabilă de istorie, este o ocazie de a vedea şi înțelege lucruri despre care părinții doar le-au povestit. Nu şi pentru două tinere aflate în sala de cinema în dreapta mea, care din două în două minute se uitau la ecranul telefonului, iar la jumătatea filmului, când acțiunea creștea în intensitate, au părăsit sala, fără a se mai întoarce până la sfârșit.
Este un film necesar, care reușește să transmită emoție, dar şi să pună reflectorul pe o perioadă aproape uitată sau nu de ajuns deconspirată şi arătată mai ales tinerilor. Este un bun răspuns celor care, speriați de dificultatea de a găsi un loc de muncă, de unele creșteri de preturi, sau de alte lucruri insuflate de alții (poate… aceiași de atunci, sub o altă pălărie) susțin – chiar cu putere – că „înainte era mai bine”. Este un demers binevenit, pe care eu, personal, îl salut.