Sinopsis
O fata obisnuita ar fi intimidata sa imparta un apartament cu patru top modele (Shalom Harlow, Ivana Milicevic, Sarah O'Hare si Tomiko Fraser), dar Amanda (Monica Potter) traieste pentru arta si e obisnuita sa fie inconjurata de diverse idealuri de frumusete, pentru ca meseria ei este sa restaureze opere de arta pentru MOMA (Muzeul de Arta Moderna din New York). Amanda insa se pierde cu totul cand e vorba de o conversatie obisnuita cu Jim Winston (Freddie Prinze, Jr.), fermecatorul ei vecin pe care preferera sa il spioneze de la fereastra, caci apartamentul ei ofera o priveliste generoasa asupra apartamentului lui. Dar pentru ca nu reuseste sa lege doua vorbe cu el cand are ocazia, cele patru colege de camera decid ca e cazul sa-i restaureze increderea in sine cu ajutorul unor mici trucuri cosmetice si vestimentare, care in cazul Amandei fac minuni. Dar nici dupa ce il cucereste pe Jim nu renunta la obiceiul de a trage cu ochiul in apartamentul lui, unde surprinde o scena de cosmar: scumpul ei Jim e pe cale sa comita o crima si inainte sa se lamureasca bine ce vede pune mana pe telefon si suna la politie. Sa fie blandul Jim un ucigas cu sange rece? Si ce treaba ar putea sa aiba mafia rusa cu toata afacerea? Caci Amanda, nereusind sa convinga politia de ce a vazut, porneste o investigatie pe cont propriu...