Părerea criticului
Film polițist, cu Gheorghe Vișu în unul dintre rolurile principale, Heidi începe cu certitudini și se termină cu o enigmă. Protagonistul, „nea Mișu”, un polițist de periferie aflat în pragul pensiei, tată și bunic, pare omul legii perfect. Personajul pare reciclat din thrillerul românesc Câini, unde este jucat de același Gheorghe Vișu, care era și acolo polițistul care impune legea printre nelegiuiți.
Heidi are și elemente de dramă procedurală: pe de o parte agent de teren, pe de alta subordonat structurilor polițienești, personajul lui Vișu se supune cuminte, sau poate că nu se supune până la capăt. Până la un punct apără legea, însă spectatorul trebuie să ghicească ce s-a întâmplat dincolo de acel punct.
Culorile filmului sunt reci: nu doar că se petrece iarna sau pe ploaie, însă filtrul albastru al directorului de imagine accentuează această lume de culori sumbre.
Personajul principal feminin, Silvia (Cătălina Mihai), joacă cu talent rolul fetei ieșite din adolescență, răzvrătită, obraznică, dintr-un mediu sărac. Se prezintă „Heidi, că sunt de la munte”; caută libertatea în vagabondaj și prostituție. Așa cum era de așteptat, din tensiunea dintre omul legii în vârstă care toată viața a respectat reguli și tânăra impulsivă și fără reguli va izbucni o aventură. Însă care sunt implicațiile acestei aventuri?
Atunci când un eveniment tragic și neașteptat are loc, filmul capătă mai multe întrebări decât răspunsuri. Între film polițist și film psihologic, Heidi propune publicului un episod enigmatic și o ipoteză aproape neplauzibilă. Patea procedurală în sine are și ea câteva aspecte lăsate în aer.
Dincolo de drama vieții de polițist, sau de cea a fatei străzii, Heidi este o poveste misterioasă cu elemente de colaj scoase parcă din neorealismul lui Lucian Pintilie din anii '90.
Heidi are și elemente de dramă procedurală: pe de o parte agent de teren, pe de alta subordonat structurilor polițienești, personajul lui Vișu se supune cuminte, sau poate că nu se supune până la capăt. Până la un punct apără legea, însă spectatorul trebuie să ghicească ce s-a întâmplat dincolo de acel punct.
Culorile filmului sunt reci: nu doar că se petrece iarna sau pe ploaie, însă filtrul albastru al directorului de imagine accentuează această lume de culori sumbre.
Personajul principal feminin, Silvia (Cătălina Mihai), joacă cu talent rolul fetei ieșite din adolescență, răzvrătită, obraznică, dintr-un mediu sărac. Se prezintă „Heidi, că sunt de la munte”; caută libertatea în vagabondaj și prostituție. Așa cum era de așteptat, din tensiunea dintre omul legii în vârstă care toată viața a respectat reguli și tânăra impulsivă și fără reguli va izbucni o aventură. Însă care sunt implicațiile acestei aventuri?
Atunci când un eveniment tragic și neașteptat are loc, filmul capătă mai multe întrebări decât răspunsuri. Între film polițist și film psihologic, Heidi propune publicului un episod enigmatic și o ipoteză aproape neplauzibilă. Patea procedurală în sine are și ea câteva aspecte lăsate în aer.
Dincolo de drama vieții de polițist, sau de cea a fatei străzii, Heidi este o poveste misterioasă cu elemente de colaj scoase parcă din neorealismul lui Lucian Pintilie din anii '90.
