‘Când ne întâlnim toţi patru într-un anumit loc, cu nişte instrumente, şi toţi patru cântãm împreunã ca unul, nu vorbim mult, doar cântãm; pânã când ceva începe sã devinã bine. Atmosfera se rãsfrânge asupra noastrã şi noi doar o modelãm şi o formãm pânã devine un întreg; muzica care ajunge la tine.’
‘Heima’ înseamnă ‘acasă’.
Vara lui 2006. Având turnee prin lume, Sigur Rós se întoarce acasã pentru a face o serie de concerte gratuite şi neanunţate în Islanda.
Profunzime. Sunet. Zâmbet. Fericire.
Heima este un film cu totul aparte. Prezintã turneul fãcut de trupa islandezã Sigur Rós acasã, cântând prin cãtune uitate de timp, fabrici pãrãsite, sãtucuri, în faţa oamenilor, a munţilor înzãpeziţi.
Membrii trupei ne întroduc în lumea muzicii lor uimitoare, dezvãluindu-ne viaţa ascunsã de dupã scenã, cu greutãţile şi bucuriile ei.
Atenţia deosebitã pentru detaliu înfioreazã de plãcere. Camera surprinde feţele concentrate şi încruntate ale artiştilor, ochii închişi, bãtãile din picior ale ritmului, mişcãrile repetitive ale capului, trãind muzica pe care o creazã. Trece mai departe apoi, la chipurile celor care îi ascultã: priviri pierdute în frumuseţea sunetelor, guri întredeschise, zâmbete îndelung uitate pe feţe.
Şi peste toate, Islanda. Atâta dragoste faţã de ea rãzbate din imagini încat ţi-e imposibil sã nu te fascineze şi sã nu-ţi fie dor de ea, chiar fãrã sã o cunoşti. Râuri curgând vijelios, pe ritmul muzicii, munţi înceţoşaţi şi acoperiti de zãpadã, oceanul albastru spãrgându-şi valurile de un ţãrm întunecat, fire de iarbã agitându-se în bãtaia vântului parcã prevestitor de furtunã. Imaginea se apropie tot mai mult, dorind parcã sã capteze esenţa lucrurilor şi sã te facã sã rezonezi cu ele: textura gheţii, a rocilor, a norilor; prim plan pus pe un gard de sârmã ghimpatã; focus pe o scândurã de lemn şi pe cuiele ruginite bãtute în ea; picioare desculţe jucându-se în nisipul ţãrmului negru şi ud al oceanului; urme de paşi şi apa care le şterge şi se îmbibã în nisip; ruine îmblânzite de timp şi cotropite de iarbã şi flori. Fiecare cadru e o fotografie perfectã.
Ultimele cadre. Sigur Rós – Heima. Realizezi vag cã filmul s-a terminat; rãmâi nemişcat, ascultând muzica ce încã îţi mai invadeazã auzul şi plutind împreunã cu vulturii pe deasupra Islandei întunecate şi totuşi atât de frumoase, precum o ploaie de toamnã târzie.
‘Heima’ înseamnă ‘acasă’.
Vara lui 2006. Având turnee prin lume, Sigur Rós se întoarce acasã pentru a face o serie de concerte gratuite şi neanunţate în Islanda.
Profunzime. Sunet. Zâmbet. Fericire.
Heima este un film cu totul aparte. Prezintã turneul fãcut de trupa islandezã Sigur Rós acasã, cântând prin cãtune uitate de timp, fabrici pãrãsite, sãtucuri, în faţa oamenilor, a munţilor înzãpeziţi.
Membrii trupei ne întroduc în lumea muzicii lor uimitoare, dezvãluindu-ne viaţa ascunsã de dupã scenã, cu greutãţile şi bucuriile ei.
Atenţia deosebitã pentru detaliu înfioreazã de plãcere. Camera surprinde feţele concentrate şi încruntate ale artiştilor, ochii închişi, bãtãile din picior ale ritmului, mişcãrile repetitive ale capului, trãind muzica pe care o creazã. Trece mai departe apoi, la chipurile celor care îi ascultã: priviri pierdute în frumuseţea sunetelor, guri întredeschise, zâmbete îndelung uitate pe feţe.
Şi peste toate, Islanda. Atâta dragoste faţã de ea rãzbate din imagini încat ţi-e imposibil sã nu te fascineze şi sã nu-ţi fie dor de ea, chiar fãrã sã o cunoşti. Râuri curgând vijelios, pe ritmul muzicii, munţi înceţoşaţi şi acoperiti de zãpadã, oceanul albastru spãrgându-şi valurile de un ţãrm întunecat, fire de iarbã agitându-se în bãtaia vântului parcã prevestitor de furtunã. Imaginea se apropie tot mai mult, dorind parcã sã capteze esenţa lucrurilor şi sã te facã sã rezonezi cu ele: textura gheţii, a rocilor, a norilor; prim plan pus pe un gard de sârmã ghimpatã; focus pe o scândurã de lemn şi pe cuiele ruginite bãtute în ea; picioare desculţe jucându-se în nisipul ţãrmului negru şi ud al oceanului; urme de paşi şi apa care le şterge şi se îmbibã în nisip; ruine îmblânzite de timp şi cotropite de iarbã şi flori. Fiecare cadru e o fotografie perfectã.
Ultimele cadre. Sigur Rós – Heima. Realizezi vag cã filmul s-a terminat; rãmâi nemişcat, ascultând muzica ce încã îţi mai invadeazã auzul şi plutind împreunã cu vulturii pe deasupra Islandei întunecate şi totuşi atât de frumoase, precum o ploaie de toamnã târzie.