Părerea criticului
Pentru autorul acestor rânduri, Chris Pine era doar un chip atrăgător al Hollywood-ului, de obicei distribuit în roluri în care aspectul şi aptitudinile fizice sunt mai importante decât calităţile sale de actor. Pine se izbăveşte complet datorită excelentului Hell or High Water/Cu orice preţ, povestea a doi fraţi care jefuiesc sucursalele băncii ce ameninţă să ia ferma familiei. Iată mai jos de ce ar trebui să vezi acest film şi cât de relevant (şi amuzant) este el în comparaţie cu alte filme copy-paste lansate cu atâta voluptate la Hollywood.
Povestea începe cu un jaf în primele ore ale dimineţii: fraţii Toby (Pine) şi Tanner (Ben Foster) îşi pun măştile de ski pe faţă, îşi scot pistoalele de la cingătoare şi dau năvală într-o sucursală a băncii Texas Midlands. Este clar că habar n-au ce fac: este prea dimineaţă ca în casele sucursale să se afle vreun ban. Dar o jumătate de oră şi un pumn în faţă mai târziu, Toby şi Tanner pleacă în trombă cu o mulţime de bancnote uzate. Dar spectatorul îşi dă repede seama că Hell or High Water nu este unul dintre acele filme care proclamă violenţa, ci unul care proclamă justiţia, oricât de personală: în urma unor discutabile manevre în limitele legii, Texas Midlands a profitat de boala şi ignoranţa financiară a mamei lui Toby, făcând aproape imposibilă salvarea fermei familiei de la lichidare.
Cu siguranţă privirea proaspătă a unui non-american a ajutat acestui proiect aflat în 2012 pe celebra Listă neagră a celor mai bune scenarii neproduse de la Hollywood. Scoţianul David Mackenzie foloseşte locurile comune ale filmelor cu jafuri şi ale western-ului, dar le conferă o autenticitate de neegalat. Ajutat şi de unele dintre cele mai bune (şi amuzante) dialoguri auzite în ultimii ani la cinema, Cu orice preţ a reuşit să entuziasmeze atât criticii (filmul a fost lansat în secţiunea Un Certain Regard a festivalului de la Cannes), cât şi publicul doritor de poveşti pe cât de captivante, pe atât de relevante. Un mare merit i se atribuie şi excelentului scenariu scris de Taylor Sheridan, cunoscut pentru violentul Sicario.
Nu poţi avea doi răufăcători (termen extrem de discutabil în context) carismatici fără să ridici miza cu doi ranger-i texani la fel de interesanţi: Jeff Bridges se achită fabulos de un personaj foarte comun al genului, poliţistul aflat la final de carieră şi intră în cărţi pentru Oscar 2017 cu extraordinarul Marcus, un ranger ale cărui bun-simţ şi experienţă îl fac să înţeleagă imediat că cei doi bandiţi sunt doar de ocazie şi nu jefuiesc de dragul banilor. Când nu îl tachinează pe partenerul său Alberto, care intră frecvent în colimatorul unor remarce foarte incorecte politic datorită (şi nu din cauza) sângelui său cu urme amerindiene şi mexicane, Marcus este foarte atent la ce se întâmplă în jur şi spectatorul să fie fără grijă: la un moment dat va avea loc o întâlnire între protagonişti.
O extraordinară odă adusă familiei, dar şi un extraordinar caz în care se poate vedea cum justiţia şi legea nu înseamnă obligatoriu acelaşi lucru, Cu orice preţ este şi o odă adusă vieţii din orăşelele texane. Este un aspect a Americii rar văzut în filme de anvergură, care idealizează traiul din marile metropole şi uită complet că America este şi miile de orăşele pline praf, unde pare că nu se întâmplă niciodată nimic. Mackenzie filmează întinderile nesfârşite de spaţiu bătut de soare ca şi cum şi-ar filma câmpiile de acasă, cu o completă dedicare şi admiraţie.
Românii ar putea aprecia filmul nu doar pentru interpretări şi umor, ci şi pentru evidenta demonizare a băncilor, care analizează totul exclusiv prin prisma cifrelor, ceea ce le atrage priviri răuvăitoare din partea tuturor celor patru protagonişti.
Cu orice preţ este un film pe care noi nu l-am rata cu niciun preţ la cinema.
Povestea începe cu un jaf în primele ore ale dimineţii: fraţii Toby (Pine) şi Tanner (Ben Foster) îşi pun măştile de ski pe faţă, îşi scot pistoalele de la cingătoare şi dau năvală într-o sucursală a băncii Texas Midlands. Este clar că habar n-au ce fac: este prea dimineaţă ca în casele sucursale să se afle vreun ban. Dar o jumătate de oră şi un pumn în faţă mai târziu, Toby şi Tanner pleacă în trombă cu o mulţime de bancnote uzate. Dar spectatorul îşi dă repede seama că Hell or High Water nu este unul dintre acele filme care proclamă violenţa, ci unul care proclamă justiţia, oricât de personală: în urma unor discutabile manevre în limitele legii, Texas Midlands a profitat de boala şi ignoranţa financiară a mamei lui Toby, făcând aproape imposibilă salvarea fermei familiei de la lichidare.
Cu siguranţă privirea proaspătă a unui non-american a ajutat acestui proiect aflat în 2012 pe celebra Listă neagră a celor mai bune scenarii neproduse de la Hollywood. Scoţianul David Mackenzie foloseşte locurile comune ale filmelor cu jafuri şi ale western-ului, dar le conferă o autenticitate de neegalat. Ajutat şi de unele dintre cele mai bune (şi amuzante) dialoguri auzite în ultimii ani la cinema, Cu orice preţ a reuşit să entuziasmeze atât criticii (filmul a fost lansat în secţiunea Un Certain Regard a festivalului de la Cannes), cât şi publicul doritor de poveşti pe cât de captivante, pe atât de relevante. Un mare merit i se atribuie şi excelentului scenariu scris de Taylor Sheridan, cunoscut pentru violentul Sicario.
Nu poţi avea doi răufăcători (termen extrem de discutabil în context) carismatici fără să ridici miza cu doi ranger-i texani la fel de interesanţi: Jeff Bridges se achită fabulos de un personaj foarte comun al genului, poliţistul aflat la final de carieră şi intră în cărţi pentru Oscar 2017 cu extraordinarul Marcus, un ranger ale cărui bun-simţ şi experienţă îl fac să înţeleagă imediat că cei doi bandiţi sunt doar de ocazie şi nu jefuiesc de dragul banilor. Când nu îl tachinează pe partenerul său Alberto, care intră frecvent în colimatorul unor remarce foarte incorecte politic datorită (şi nu din cauza) sângelui său cu urme amerindiene şi mexicane, Marcus este foarte atent la ce se întâmplă în jur şi spectatorul să fie fără grijă: la un moment dat va avea loc o întâlnire între protagonişti.
O extraordinară odă adusă familiei, dar şi un extraordinar caz în care se poate vedea cum justiţia şi legea nu înseamnă obligatoriu acelaşi lucru, Cu orice preţ este şi o odă adusă vieţii din orăşelele texane. Este un aspect a Americii rar văzut în filme de anvergură, care idealizează traiul din marile metropole şi uită complet că America este şi miile de orăşele pline praf, unde pare că nu se întâmplă niciodată nimic. Mackenzie filmează întinderile nesfârşite de spaţiu bătut de soare ca şi cum şi-ar filma câmpiile de acasă, cu o completă dedicare şi admiraţie.
Românii ar putea aprecia filmul nu doar pentru interpretări şi umor, ci şi pentru evidenta demonizare a băncilor, care analizează totul exclusiv prin prisma cifrelor, ceea ce le atrage priviri răuvăitoare din partea tuturor celor patru protagonişti.
Cu orice preţ este un film pe care noi nu l-am rata cu niciun preţ la cinema.
