Părerea criticului
După un horror excelent, The Descent (2006), Neil Marshall şi-a umplut mai bine de un deceniu cu regia unor episoade din diverse seriale (celebre, ce-i drept, precum Game of Thrones, Westworld sau Hannibal), iar acum revine în atenţie cu relativ aşteptatul Hellboy. Din păcate, în ciuda unui protagonist interesant aşezat la graniţa dintre bine şi rău şi acum înfruntând o provocare cu potenţial, Hellboy nu este altceva decât o ecranizare ieftină şi stângace, în care producătorii cred că e de ajuns să înlocuiască inspiraţia (sau chiar talentul) scenaristului cu imagini gore.
Un preambul ne introduce rapid în poveste, cu o Milla Jovovich intepretând-o pe Nimue, o puternică vrăjitoare din Britania secolului V. Sursă a ciumei, ea este încolţită de regele Arthur şi vrăjitorul Merlin pe o culme şi ciopârţită scurt cu sabia Excalibur. Cu trupul ferecat în mai multe cufere închise cu lanţuri grele protejate de rugăciuni, Nimue va petrece un mileniu şi jumătate îngropată în mai multe locuri din Anglia aşteptându-şi improbabila eliberare, membru după membru. Când nefericitul eveniment se întâmplă, antieroul Hellboy (un David Harbour parcă mai prost machiat şi mai puţin expresiv decât Ron Perlman) se va trezi curând într-o cursă contracronometru pentru a împiedica dezastrul.
Premisa este ofertantă, dar cu greu poţi găsi scenariu mai prost decât cel al debutantului Andrew Cosby, care ar trebui să se lase urgent de scris. Doldora de replici bombastice auzite în zeci de alte filme (multe mai bune decât Hellboy), scenariul este mai mult decât previzibil, practic o suită de scene în care protagoniştii (şi publicul) află nişte informaţii ce determină următorul pas al acţiunii. Întorsăturile de situaţie scoase ca iepurii din pălărie, CGI-ul de calitate dubioasă (mai puţin scenele "infernale", care arată chiar bine) şi găleţile de sânge fals şi măruntaie completează această farsă deloc în stare să-şi găsească ritmul şi rostul. La un moment dat un personaj spune că are "o migrenă paranormală". Şi noi, dragă, şi noi...
Este uimitor cum un film care are parte de un protagonist interesant, nevoit să-şi reevalueze zi de zi locul în lume dincolo sau dincoace de graniţa dintre bine şi rău, poate eşua atât de lamentabil. Şi antagonista are potenţial, cu setea ei de răzbunare pentru un mileniu şi jumătate petrecut în cufere îngropate în măruntaiele pământului, dar şi cu miza de a-l determina pe Hellboy să facă o alegere o dată pentru totdeauna... Numai un rateu grav de concepţie poate face aceste elemente promiţătoare să-şi rateze ţinta, rostogolindu-se atât de caraghios-zgomotos pe periculoasa pantă a penibilului.
Ca fapt divers, Hellboy a fost realizat aproape exclusiv în Bulgaria, în studiourile Nu Boyana de lângă Sofia. Poate că rezultatul nu este onorabil, dar ca "business" bulgarii dau clasă românilor cu eficienţa lor în a atrage un blockbuster hollywoodian.
Un preambul ne introduce rapid în poveste, cu o Milla Jovovich intepretând-o pe Nimue, o puternică vrăjitoare din Britania secolului V. Sursă a ciumei, ea este încolţită de regele Arthur şi vrăjitorul Merlin pe o culme şi ciopârţită scurt cu sabia Excalibur. Cu trupul ferecat în mai multe cufere închise cu lanţuri grele protejate de rugăciuni, Nimue va petrece un mileniu şi jumătate îngropată în mai multe locuri din Anglia aşteptându-şi improbabila eliberare, membru după membru. Când nefericitul eveniment se întâmplă, antieroul Hellboy (un David Harbour parcă mai prost machiat şi mai puţin expresiv decât Ron Perlman) se va trezi curând într-o cursă contracronometru pentru a împiedica dezastrul.
Premisa este ofertantă, dar cu greu poţi găsi scenariu mai prost decât cel al debutantului Andrew Cosby, care ar trebui să se lase urgent de scris. Doldora de replici bombastice auzite în zeci de alte filme (multe mai bune decât Hellboy), scenariul este mai mult decât previzibil, practic o suită de scene în care protagoniştii (şi publicul) află nişte informaţii ce determină următorul pas al acţiunii. Întorsăturile de situaţie scoase ca iepurii din pălărie, CGI-ul de calitate dubioasă (mai puţin scenele "infernale", care arată chiar bine) şi găleţile de sânge fals şi măruntaie completează această farsă deloc în stare să-şi găsească ritmul şi rostul. La un moment dat un personaj spune că are "o migrenă paranormală". Şi noi, dragă, şi noi...
Este uimitor cum un film care are parte de un protagonist interesant, nevoit să-şi reevalueze zi de zi locul în lume dincolo sau dincoace de graniţa dintre bine şi rău, poate eşua atât de lamentabil. Şi antagonista are potenţial, cu setea ei de răzbunare pentru un mileniu şi jumătate petrecut în cufere îngropate în măruntaiele pământului, dar şi cu miza de a-l determina pe Hellboy să facă o alegere o dată pentru totdeauna... Numai un rateu grav de concepţie poate face aceste elemente promiţătoare să-şi rateze ţinta, rostogolindu-se atât de caraghios-zgomotos pe periculoasa pantă a penibilului.
Ca fapt divers, Hellboy a fost realizat aproape exclusiv în Bulgaria, în studiourile Nu Boyana de lângă Sofia. Poate că rezultatul nu este onorabil, dar ca "business" bulgarii dau clasă românilor cu eficienţa lor în a atrage un blockbuster hollywoodian.
