Părerea criticului
Rare sunt filmele din subgenul "săbii şi sandale" care să impresioneze cu ceva, iar Hercules este unul dintre ele. După ce la începutul anului l-am văzut pe Kellan Lutz în rolul semizeului în Legenda lui Hercule (în ciuda cronicilor foarte proaste, filmul a avut 135.000 de spectatori în România), sperăm că mai este loc în atenţia amatorilor de cinema din ţară pentru încă o aventură vitejească, de această dată cu Dwayne Johnson în rolul principal. Hercules este intens, interpretat corect, condimentat cu lupte spectaculoase şi câteva întorsături de de situaţie care îl fac să nu fie atât de previzibil precum ne-am aşteptat.
În primul rând, Hercules nu se bazează pe vestitele legende ale Olimpului, ci pe benzile desenate "The Thracian Wars", scrise de Steve Moore şi publicate de Radical Comics (există şi un sequel, "The Knives of Kush", numai bun pentru o continuare a filmului dacă premiera de vineri se dovedeşte un succes financiar). Ce înseamnă asta? Că Hercules nu explorează din nou aventurile ultra-cunoscute ale semizeului născut din unirea lui Zeus cu muritoarea Alcmena, ci completează biografia eroului cu evenimente ulterioare transformării sale într-o legendă.
Dwayne Johnson îl interpretează convingător pe semizeu, acum un mercenar care, pentru suma potrivită de bani şi pentru o cauză nobilă, îşi împrumută forţa extraordinară regilor şi micilor nobili din jurul Greciei. După ce salvează un mic sat de atacurile a zeci de piraţi, Hercule este găsit de prinţesa Ergenia (Rebecca Ferguson), al cărei tată, lordul Cotys (John Hurt), se luptă să menţină în siguranţă frumoasele ţinuturi ale Traciei, atacate într-un sângeros război civil de rebelul Rhesus (norvegianul Tobias Santelmann, văzut în Kon-Tiki, dar şi în În ordinea dispariţiei, proiectat şi acum pe ecranele din ţară). Însoţit de micul său grup de războinici, Hercule purcede în Tracia, unde începe să facă imediat ordine...
Pe lângă bătălii spectaculoase, replici amuzante şi evoluţia deloc previzibilă a scenariului, Hercules ne-a plăcut şi pentru că faptul că pe toata durata filmului nu se vede niciun picior de zeu. E de ajuns să te uiţi la doar câteva filme inspirate de mitologie pentru a vedea că marile probleme ale acestora încep de îndată ce în cadru îşi face apariţia un zeu, cum este cazul lui Clash of the Titans şi Wrath of the Titans, ambele cu Sam Worthington în rolul lui Perseu, sau Immortals, cu Henry Cavill în cel al lui Tezeu. Melanjul de creaturi supranaturale, profeţii şi zei atotputernici dar atât de meschini este rareori coordonat convingător de vreun regizor, iar în cazul lui Hercules scenariştii şi regizorul Brett Ratner iau înţeleapta decizie de a lăsa Olimpul în pace, acţiunea având loc exclusiv printre muritori.
Un alt atu al filmului este modul amuzant cum tratează legenda lui Hercule. Au fost muncile sale atât de spectaculoase pe cât apar în legende? Este el nemuritor? Poate fi rănit? Aici intră în joc şi Iolaus (Reece Ritchie, actor britanic distribuit şi în promiţătorul serial Fox Hieroglyph), nepotul lui Hercule deloc îndemânatic cu sabia, dar neîntrecut în arta poveştilor. Cu ajutorul lui, scenariul comentează amuzat despre adevăr şi ficţiune şi plusează cu jucăuşele comentarii ale lui Amphiaranus (Ian McShane din Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi), care tot ghiceşte viitorul în foc, dar nu se grăbeşte să-şi împărtăşească previziunile cu restul grupului.
Chiar dacă umorul a fost o surpriză plăcută în chimia filmului, tot luptele sunt cele care atrag publicul la o producţie precum Hercules. Ei bine, spectatorii nu vor fi dezamăgiţi, pentru că Brett Ratner aduce pe ecran anvergură şi spectaculos, cu sute de figuranţi aleşi pe sprânceană pentru încleştări sălbatice. 3D-ul ajută şi el, cu nori de săgeţi zburând înspre şi dinspre ecran. În lupte ies în evidenţă alţi doi parteneri ai lui Hercule, amazoana Atalanta şi sălbaticul Tydeus (norvegienii Ingrid Bolsø Berdal şi Aksel Hennie, ultimul văzut în excelentele producţii Headhunters şi Pioneer). Jos pălăria şi pentru Peter Mullan, actor scoţian cu rol important în excelenta mini-serie neo-zeelandeză Top of the Lake, aici în rolul generalului Sitacles, mâna dreaptă a lordului Cotys.
Fără a fi un film care să facă istorie, Hercules are tot ce-i trebuie pentru a-şi ţine spectatorii atenţi pe scaun în timpul celor 100 de minute ale sale. Scenariul atinge şi subiecte precum datorie, ambiţie, devotament, onoare şi iertare, prin urmare oferă mai mult decât lupte spectaculoase şi câţiva monştri.
În primul rând, Hercules nu se bazează pe vestitele legende ale Olimpului, ci pe benzile desenate "The Thracian Wars", scrise de Steve Moore şi publicate de Radical Comics (există şi un sequel, "The Knives of Kush", numai bun pentru o continuare a filmului dacă premiera de vineri se dovedeşte un succes financiar). Ce înseamnă asta? Că Hercules nu explorează din nou aventurile ultra-cunoscute ale semizeului născut din unirea lui Zeus cu muritoarea Alcmena, ci completează biografia eroului cu evenimente ulterioare transformării sale într-o legendă.
Dwayne Johnson îl interpretează convingător pe semizeu, acum un mercenar care, pentru suma potrivită de bani şi pentru o cauză nobilă, îşi împrumută forţa extraordinară regilor şi micilor nobili din jurul Greciei. După ce salvează un mic sat de atacurile a zeci de piraţi, Hercule este găsit de prinţesa Ergenia (Rebecca Ferguson), al cărei tată, lordul Cotys (John Hurt), se luptă să menţină în siguranţă frumoasele ţinuturi ale Traciei, atacate într-un sângeros război civil de rebelul Rhesus (norvegianul Tobias Santelmann, văzut în Kon-Tiki, dar şi în În ordinea dispariţiei, proiectat şi acum pe ecranele din ţară). Însoţit de micul său grup de războinici, Hercule purcede în Tracia, unde începe să facă imediat ordine...
Pe lângă bătălii spectaculoase, replici amuzante şi evoluţia deloc previzibilă a scenariului, Hercules ne-a plăcut şi pentru că faptul că pe toata durata filmului nu se vede niciun picior de zeu. E de ajuns să te uiţi la doar câteva filme inspirate de mitologie pentru a vedea că marile probleme ale acestora încep de îndată ce în cadru îşi face apariţia un zeu, cum este cazul lui Clash of the Titans şi Wrath of the Titans, ambele cu Sam Worthington în rolul lui Perseu, sau Immortals, cu Henry Cavill în cel al lui Tezeu. Melanjul de creaturi supranaturale, profeţii şi zei atotputernici dar atât de meschini este rareori coordonat convingător de vreun regizor, iar în cazul lui Hercules scenariştii şi regizorul Brett Ratner iau înţeleapta decizie de a lăsa Olimpul în pace, acţiunea având loc exclusiv printre muritori.
Un alt atu al filmului este modul amuzant cum tratează legenda lui Hercule. Au fost muncile sale atât de spectaculoase pe cât apar în legende? Este el nemuritor? Poate fi rănit? Aici intră în joc şi Iolaus (Reece Ritchie, actor britanic distribuit şi în promiţătorul serial Fox Hieroglyph), nepotul lui Hercule deloc îndemânatic cu sabia, dar neîntrecut în arta poveştilor. Cu ajutorul lui, scenariul comentează amuzat despre adevăr şi ficţiune şi plusează cu jucăuşele comentarii ale lui Amphiaranus (Ian McShane din Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi), care tot ghiceşte viitorul în foc, dar nu se grăbeşte să-şi împărtăşească previziunile cu restul grupului.
Chiar dacă umorul a fost o surpriză plăcută în chimia filmului, tot luptele sunt cele care atrag publicul la o producţie precum Hercules. Ei bine, spectatorii nu vor fi dezamăgiţi, pentru că Brett Ratner aduce pe ecran anvergură şi spectaculos, cu sute de figuranţi aleşi pe sprânceană pentru încleştări sălbatice. 3D-ul ajută şi el, cu nori de săgeţi zburând înspre şi dinspre ecran. În lupte ies în evidenţă alţi doi parteneri ai lui Hercule, amazoana Atalanta şi sălbaticul Tydeus (norvegienii Ingrid Bolsø Berdal şi Aksel Hennie, ultimul văzut în excelentele producţii Headhunters şi Pioneer). Jos pălăria şi pentru Peter Mullan, actor scoţian cu rol important în excelenta mini-serie neo-zeelandeză Top of the Lake, aici în rolul generalului Sitacles, mâna dreaptă a lordului Cotys.
Fără a fi un film care să facă istorie, Hercules are tot ce-i trebuie pentru a-şi ţine spectatorii atenţi pe scaun în timpul celor 100 de minute ale sale. Scenariul atinge şi subiecte precum datorie, ambiţie, devotament, onoare şi iertare, prin urmare oferă mai mult decât lupte spectaculoase şi câţiva monştri.
