Sinopsis

Xiao-Zhun este o tânără timidă care lucrează ca liftier într-un magazin. Ea nu își exprimă niciodată emoțiile, nici măcar atunci când își surprinde iubitul înșelând-o. Însă, în această seară, femeia este decisă să găsească o casă mai bună pentru animalul său de companie, un pește balon. După ce îl vinde online, ea pornește în cealaltă parte a orașului pentru a-l duce celui care câștigase licitația. Noul proprietar este un antrenor de baseball care așteaptă să i se întoarcă soția care fugise cu altul. Cei doi se simt atrași unul de celălalt din prima clipă, iar Xiao-Zhun realizează că își dorește o viață nouă și pentru ea și chiar ar putea pretinde că este soția antrenorului. Ei ajung să aibă o viață împreună, însă, pe măsură ce se apropie de ceea ce înseamnă normalitatea existenței noastre, eroii poveștii devin, de fapt, tot mai înstrăiniați unul de celălalt.