La poli opusi: Cei de la IndieWire considera ca acesta e cel mai bun film dintre cele regizate de marele Akira Kurosawa. ,, Un thriller politist bine structurat si magnific de cool care serveste si ca o meditatie asupra eticii si clasei sociale. Functioneaza atat ca thriller pur cat si ca un comentariu social in special in scena finala, una de neuitat, care confera peliculei un grad mare de teroare psihologica. Nu e doar cea mai buna opera a lui Kurosawa ci pur si simplu e cel mai bun film politist realizat vreodata,,. In schimb antologia ,,1001 filme de vazut intr-o viata,, nu include filmul intre peliculele kurosawiene obligatoriu de vizionat, filmele prezente in antologie fiind ,,Rashomon,, , ,,Ikiru,, , ,,Cei sapte samurai,,, ,,Tronul insangerat,, , ,,Dersu Uzala,, si ,,Ran,,.
Din punctul de vedere al celui care scrie acest ,,Sus si jos,, al celui mai celebru regizor al cinematografiei nipone de secol XX e un film obligatoriu de vazut. Pentru ca, intr-adevar, e un thriller impecabil capabil sa mentina treaza atentia privitorului aproape doua ore si jumatate. Pentru ca e mai mult decat un thriller intrucat include un acid comentariu social la adresa diferentelor ( mult) prea mari intre clasele sociale existente in societatea japoneza la acea vreme. Si bineinteles si datorita lui Toshiro Mifune, probabil cel mai cunoscut nume de actor japonez pe plan international, tulburator aici in rolul afaceristului ce se trezeste prins intr-o cumplita dilema morala si nu numai. Sunt tare curios sa vad adaptarea moderna ce va avea premiera in curand cu Spike Lee in scaunul regizoral si cu Denzel straduindu-se sa ne faca sa il uitam pe Toshiro...
lili22
pe 01 Mai 2019 12:47
Nu este cel mai bun film realizat de Kurosawa.E un film politist albnegru.Interesant dar nu iesit din comun.
cezarika21
pe 13 Ianuarie 2015 10:34
Un om de afaceri aflat în pragul unei tranzacţii importante în care-şi investise întreaga avere este anunţat telefonic că i s-a răpit fiul şi i se cere ca recompensă o sumă imensă care riscă să-l ruineze. Plata este făcută, omul ajunge la sapă de lemn, iar poliţiştii încep o investigaţie intensă pentru a da de urma răpitorului.
"Tengoku to Jigoku" (în traducere "Raiul şi Iadul") este un film poliţist cu o structură solidă, care combină atât investigaţia detectivistică, cât şi dramele personale ale celor implicaţi în acest caz odios. Onoarea, valoarea morală supremă a poporului japonez, este pusă de regizorul Akira Kurosawa în contrast cu invidia, cu lăcomia de bani şi cu decăderea morală, conturându-se imaginea unui declin moral al poporului japonez după cel de-al Doilea Război Mondial.
Încă de la început, Kingo Gondo (Toshiro Mifune) este prezentat ca prototipul omului de afaceri care şi-a clădit averea pe muncă cinstită şi ce refuză să abdice de la valorile morale care i-au creat reputaţia; declinul moral al societăţii japoneze îl supune însă unor încercări care nu ar fi fost posibile în perioadele anterioare, confruntându-l atât cu lăcomia unor oameni de afaceri lipsiţi de scrupule şi de onoare, cât şi cu invidia oamenilor simpli, care au asimilat o serie de vicii tipice societăţilor occidentale. Opinia publică încă tradiţionalistă la acea vreme îl susţine însă pe Gondo, dar este evident că va fi şi ea afectată de modernitate în timp.
Omiţând profundele implicaţii sociale ale poveştii lui Kurosawa, "Tengoku to Jigoku" rămâne un excelent film poliţist, cu o intrigă inteligentă şi cu o desfăşurare a acţiunii ritmată şi plină de suspans. Inspectorul şef Tokura (Tatsuya Nakadai) este un poliţist tânăr, dar format în stilul detectivilor vechi, un fel de Columbo japonez ce nu se mulţumeşte numai cu arestarea făptaşului, ci încearcă să găsească şi toate dovezile care să-l incrimineze. În esenţă, eu cred că Akira Kurosawa a vrut să sublinieze faptul că modernizarea societăţii nu ar trebui să însemne respingerea valorilor tradiţionale, a căror utilitate a fost dovedită în secolele de evoluţie ale Japoniei.
Din punctul de vedere al celui care scrie acest ,,Sus si jos,, al celui mai celebru regizor al cinematografiei nipone de secol XX e un film obligatoriu de vazut. Pentru ca, intr-adevar, e un thriller impecabil capabil sa mentina treaza atentia privitorului aproape doua ore si jumatate. Pentru ca e mai mult decat un thriller intrucat include un acid comentariu social la adresa diferentelor ( mult) prea mari intre clasele sociale existente in societatea japoneza la acea vreme. Si bineinteles si datorita lui Toshiro Mifune, probabil cel mai cunoscut nume de actor japonez pe plan international, tulburator aici in rolul afaceristului ce se trezeste prins intr-o cumplita dilema morala si nu numai. Sunt tare curios sa vad adaptarea moderna ce va avea premiera in curand cu Spike Lee in scaunul regizoral si cu Denzel straduindu-se sa ne faca sa il uitam pe Toshiro...
"Tengoku to Jigoku" (în traducere "Raiul şi Iadul") este un film poliţist cu o structură solidă, care combină atât investigaţia detectivistică, cât şi dramele personale ale celor implicaţi în acest caz odios. Onoarea, valoarea morală supremă a poporului japonez, este pusă de regizorul Akira Kurosawa în contrast cu invidia, cu lăcomia de bani şi cu decăderea morală, conturându-se imaginea unui declin moral al poporului japonez după cel de-al Doilea Război Mondial.
Încă de la început, Kingo Gondo (Toshiro Mifune) este prezentat ca prototipul omului de afaceri care şi-a clădit averea pe muncă cinstită şi ce refuză să abdice de la valorile morale care i-au creat reputaţia; declinul moral al societăţii japoneze îl supune însă unor încercări care nu ar fi fost posibile în perioadele anterioare, confruntându-l atât cu lăcomia unor oameni de afaceri lipsiţi de scrupule şi de onoare, cât şi cu invidia oamenilor simpli, care au asimilat o serie de vicii tipice societăţilor occidentale. Opinia publică încă tradiţionalistă la acea vreme îl susţine însă pe Gondo, dar este evident că va fi şi ea afectată de modernitate în timp.
Omiţând profundele implicaţii sociale ale poveştii lui Kurosawa, "Tengoku to Jigoku" rămâne un excelent film poliţist, cu o intrigă inteligentă şi cu o desfăşurare a acţiunii ritmată şi plină de suspans. Inspectorul şef Tokura (Tatsuya Nakadai) este un poliţist tânăr, dar format în stilul detectivilor vechi, un fel de Columbo japonez ce nu se mulţumeşte numai cu arestarea făptaşului, ci încearcă să găsească şi toate dovezile care să-l incrimineze. În esenţă, eu cred că Akira Kurosawa a vrut să sublinieze faptul că modernizarea societăţii nu ar trebui să însemne respingerea valorilor tradiţionale, a căror utilitate a fost dovedită în secolele de evoluţie ale Japoniei.